ICCJ. Decizia nr. 4569/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 4569/2011
Dosar nr. 46057/3/2007
Şedinţa publică din 27 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 454 din 31 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamanţilor P.N., P.B.G. şi P.C.T., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, având ca obiect anularea deciziei nr. 8970 din 24 octombrie 2007 emise de pârâtă şi restituirea în natură către reclamanţi a imobilului situat în Bucureşti, sector 4.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 09 august 1994 emis de Ministerul Industriilor constituie titlul de proprietate al SC P. SA asupra imobilului din Bucureşti, sector 4, în condiţiile în care a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi nu a fost desfiinţat.
Aşa cum rezultă din relaţiile comunicate de Registrul Comerţului, SC P. SA a fost privatizată în anul 1995, prin cesionarea acţiunilor deţinute de F.P.S. şi F.P.P. V Oltenia (reprezentanţii statului) către un număr de 2.030 persoane fizice.
Ca urmare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, pe temeiul cărora în mod corect Primăria Municipiului Bucureşti a declinat competenţa soluţionării notificării în favoarea A.V.A.S., succesoarea F.P.S., instituţia care a efectuat privatizarea.
Au fost apreciate neîntemeiate susţinerile reclamanţilor conform cărora Primăria Municipiului Bucureşti ar fi trebuit să trimită notificarea spre competentă soluţionare către SC P. SA, dat fiind că, aşa cum s-a arătat, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 38 din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a constatat, în esenţă, că învestită fiind cu determinarea competenţei de soluţionare a notificării formulate de reclamanţi, în mod corect, instanţa de fond a aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi a stabilit că A.V.A.S. este persoana juridică ce trebuie să soluţioneze notificarea, deoarece imobilul se află în patrimoniul unei societăţi privatizate integral, figurând înscris în cartea funciară pe numele SC P. SA.
Criticile ce vizează nulitatea actului de privatizare şi ca atare, nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu pot fi analizate în prezenta cauză, instanţa nefiind învestită cu o acţiune în constatarea nulităţii acestui act juridic. Oricum, constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate a SC P. SA asupra imobilului în litigiu se poate solicita doar pe calea unei acţiuni de drept comun şi nu în contestaţia împotriva dispoziţiei Primăriei ce face parte din procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Ca atare, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a SC P. SA produce efecte juridice până la constatarea nulităţii lui prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a conchis instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii P.N., P.B.G. şi P.C.T., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând următoarele:
- În mod greşit, ambele instanţe de fond au considerat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 09 august 1994 emis de Ministerul Industriilor reprezintă titlu de proprietate, deoarece a fost emis cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale; în cazul în care SC P. SA poate fi socotit proprietar, trebuia să soluţioneze notificarea în sensul restituirii în natură a imobilului, care ar fi trebuit înaintată de către Primăria Municipiului Bucureşti;
- Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008, acest text nu mai poate fi aplicat în speţă;
- Primăria Municipiului Bucureşti este competentă a soluţiona notificarea, faţă de împrejurarea că a vândut imobilul din cauză, A.V.A.S. neavând nicio calitate;
- În mod greşit, s-a apreciat că nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu poate fi invocată în cadrul unei contestaţii formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul ce formează obiectul notificării reclamanţilor adresate Primăriei Municipiului Bucureşti, situat în Bucureşti, sector 4, este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate integral anterior anului 2001, respectiv SC P. SA, ca atare, a considerat că entitatea învestită cu soluţionarea notificării este instituţia care a efectuat privatizarea, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Confirmând, în acest fel, soluţia primei instanţe privind incidenţa dispoziţiilor art. 29, pentru determinarea competenţei de soluţionare a notificării, instanţa de apel nu a făcut aplicarea acestei norme în forma în vigoare la data formulării contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 8970 din 24 octombrie 2007 (cu atât mai mult la data soluţionării căii de atac), astfel cum această formă a fost conturată în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830 din 08 iulie 2008, la care, în mod corect, se face referire prin motivele de recurs, formă care coincide celei a fostului art. 27 existent înainte de modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, respectiv formei de la data notificării formulate în 2001.
Chiar dacă art. 29 s-a aplicat în mod corespunzător (din perspectiva regulilor de aplicare a legii în timp) la momentul emiterii dispoziţiei contestate, în forma în vigoare la acea dată, învestită fiind cu soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei primarului, instanţa avea obligaţia de a aplica Decizia Curţii Constituţionale, date fiind efectele erga omnes şi de imediată aplicare ale acesteia.
O asemenea valorificare a deciziei menţionate ar fi avut, oricum, loc la momentul soluţionării efective a notificării, astfel încât respectarea sa în prezenta cauză este de natură şi să evite o nouă eventuală dezînvestire de soluţionarea acesteia, în baza art. 29 în forma actuală, determinându-se cu putere de lucru judecat entitatea învestită cu soluţionarea notificării, din perspectiva legii aplicabile.
În acest context, se constată că, pentru ca art. 29 să fie incident, este necesar ca imobilul să fie evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital integral privat, însă numai dacă imobilul a fost preluat cu titlu de către stat anterior anului 1989. Această din urmă condiţie subzistă tocmai în urma deciziei Curţii Constituţionale, prin care s-a declarat ca neconstituţională abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din conţinutul fostului art. 27 (devenit art. 29).
Este, aşadar, nerelevant că societatea comercială deţinătoare a imobilului deţine un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în baza HG nr. 833/1994 (care, de altfel, vizează doar terenul, în suprafaţă totală de 16.113 m.p., nu şi construcţiile de pe teren) sau dacă acest act reprezintă sau nu titlu de proprietate în favoarea titularului, fiind lipsită de interes analiza susţinerilor recurenţilor relative la valoarea juridică a certificatului menţionat ori la posibilitatea invocării nulităţii acestui act juridic în cadrul contestaţiei împotriva dispoziţiei emise în baza Legii nr. 10/2001.
Ceea ce interesează în cauză este faptul dacă imobilul evidenţiat în patrimoniul societăţii comerciale a fost preluat de către stat în baza unui titlu valabil, astfel cum această sintagmă este definită în art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Doar în măsura în care se constată că imobilul a fost preluat cu titlu, este activată obligaţia A.V.A.S. de soluţionare a notificării, în caz contrar, atare obligaţie revine chiar unităţii deţinătoare, caz în care notificarea ar fi trebuit înaintată de către Primăria Municipiului Bucureşti la SC P. SA, şi nu la A.V.A.S.
Constatându-se că nu a avut loc o cercetare a cauzei în raport de cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, urmează a se dispune rejudecarea cauzei pentru verificarea modului de preluare a imobilului şi a valabilităţii titlului statului constituit prin asemenea preluare.
Nu poate fi, însă, ignorat că unitatea deţinătoare nu figurează în acest litigiu, însă va suporta efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză, deşi nu a avut posibilitatea să formuleze apărări cu privire la aspectele pe care se presupune că instanţa trebuie să le soluţioneze în acest cadru procesual, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, notificarea se adresează persoanei juridice deţinătoare şi numai dacă sunt întrunite cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 29 (fost 27) din lege, se stabileşte calitatea instituţiei implicate în privatizare, de entitate învestită cu soluţionarea notificării.
Pentru aceste motive, urmează ca instanţa de rejudecare să aprecieze, prioritar, după ascultarea părţilor pe acest aspect, asupra oportunităţii trimiterii notificării chiar la unitatea deţinătoare, SC P. SA, care va analiza cerinţele de aplicare a prevederilor art. 29 şi se va pronunţa asupra notificării, modul de aplicare a dispoziţiilor urmând a fi verificat de către instanţă în cadrul eventualei contestaţii împotriva acelei dispoziţii.
Este posibil, cu toate acestea, ca A.V.A.S. să fie entitatea învestită cu soluţionarea notificării, însă pentru alte raţiuni decât cele rezultate din aplicarea art. 29 din lege, ce trebuie avute în vedere de către instanţa de rejudecare.
Din actele depuse la dosar reiese că nu autorii reclamanţilor au fost proprietarii imobilului ce formează obiectul notificării, ci persoana juridică la care autorii N. şi V.P. au fost acţionari, respectiv SC T. SA, ce figurează în anexele Legii nr. 119/1948.
În acest caz, se pune problema incidenţei art. 31 cu referire la art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, în aplicarea cărora A.V.A.S. este entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în aplicarea art. 31 atât în forma modificată în cursul judecării apelului, prin Legea nr. 302 din 06 octombrie 2009, cât şi în forma anterioară, date fiind prevederile art. 2 din acel act normativ.
Instanţa de rejudecare urmează a aprecia dacă analizează ea însăşi incidenţa art. 31 cu referire la art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, pe baza înscrisurilor de la dosarul primei instanţe, luând în considerare faptul că înscrisurile arătate se regăsesc în dosarul întocmit de Primăria Municipiului Bucureşti şi este posibil ca soluţia de dezînvestire în favoarea A.V.A.S. să fi fost justificată de aceste documente, dar a fost întemeiată greşit pe prevederile art. 29, instanţa având a cenzura doar temeiul juridic al soluţiei adoptate.
În egală măsură, instanţa va avea în vedere alternativa de a înainta notificarea unităţii deţinătoare SC P. SA, pentru ca aceasta să verifice cerinţele de aplicare a normelor menţionate, inclusiv a dispoziţiei art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, intervenţia instanţei urmând a avea loc doar în cadrul unei eventuale contestaţii împotriva deciziei motivate astfel emise.
Pentru aceste considerente, fiind necesară cercetarea aspectelor de fapt şi de drept arătate în prezenta decizie, a căror dezlegare în recurs ar priva părţile de caracterul devolutiv al apelului, în baza art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii P.N., P.B.G. şi P.C.T. împotriva deciziei nr. 38/A din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4570/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4567/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
