ICCJ. Decizia nr. 4582/2011. Civil. Recalculare pensie. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 4582/2011
Dosar nr. 6962/1/2010
Şedinţa publică din 27 mai 2011
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 8211/99/2009, reclamantul S.I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, obligarea acesteia la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă şi vechime integrală prin care, la stabilirea punctajului mediu anual, să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia cuvenită la 01 decembrie 2005 şi pensia încasată.
Prin sentinţa civilă nr. 617 din 24 martie 2010, Tribunalul Iaşi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 29 octombrie 2006; a obligat pârâta să achite reclamantului diferenţa dintre drepturile de pensie încasate şi cele cuvenite ca urmare a recalculării, începând cu data de 29 octombrie 2006; a respins cererea reclamantului, de obligare a pârâtei la plata diferenţelor de pensie pentru perioada 01 decembrie 2005-28 octombrie 2006, ca fiind prescris dreptul la acţiune.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că prin Decizia nr. 1811640 din 30 septembrie 1998, reclamantul S.I.C. a fost înscris la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă începând cu data de 01 octombrie 1998, în temeiul Legii nr. 3/1977, rezultând că stagiul de cotizare realizat de reclamant în grupa I de muncă este de 27 ani, 7 luni şi 23 zile.
Instanţa de fond a mai reţinut că, întrucât reclamantul a fost înscris la pensie în temeiul Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie ale acestuia au fost recalculate în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, iar din cuprinsul deciziei nr. 181164 din 22 decembrie 2005, al întâmpinării şi actelor depuse la dosar de pârâtă, a rezultat că stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost de 30 de ani.
Pentru persoanele care au lucrat în condiţii deosebite de muncă legiuitorul a instituit norme speciale referitoare la vârsta de pensionare şi la stagiul de cotizare, stabilind, după caz, luarea ori neluarea în calcul a perioadelor asimilate stagiului de cotizare.
Începând cu data de 01 octombrie 2004, pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 01 aprilie 2001, au fost evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000. Evaluarea s-a efectuat prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată sau cuvenite, în conformitate cu prevederile legale. Metodologia de efectuare a evaluării a fost prevăzută în Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004. Potrivit art. 2 din aceste Norme metodologice, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunilor de evaluare. Pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, persoanele care au lucrat efectiv cel puţin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puţin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte un an şi şase luni pentru grupa I de muncă. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate la împlinirea vârstei de 52 ani, pentru grupa I, iar, potrivit alin. (3), persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, şi la 50 de ani, atât bărbaţii, cât şi femeile din grupa I de muncă.
Astfel, asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă şi ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât şi de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuţie, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.
S-a mai reţinut, de către prima instanţă, că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 derogă de la cele prevăzute de art. 8 din aceeaşi lege, prevăzând un stagiu de cotizare de 20 de ani pentru persoanele ce au lucrat efectiv cel puţin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă.
Prin Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că „dispoziţiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială".
Potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 06 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României), rolul unei instanţe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicţiile jurisprudenţei, fiind mecanismul capabil să asigure coerenţa practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică şi incertitudinea. În consecinţă, instanţa nu poate da o altă soluţie şi nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 40/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De altfel, şi Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, că, în temeiul art. 329 C. proc. civ., scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării.
Având în vedere Decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că reclamantul a fost înscris la pensie în temeiul Legii nr. 3/1977, având un stagiu de cotizare realizat în grupa I de muncă de 27 ani, 7 luni şi 23 zile, instanţa de fond a reţinut că în mod eronat pârâta, la determinarea punctajului mediu anual, a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani şi nu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, cauzând astfel reclamantului un prejudiciu constând în diferenţa dintre drepturile de pensie încasate şi cele cuvenite ca urmare a recalculării începând cu data de 29 octombrie 2006. Pentru diferenţele de pensie solicitate de reclamant pentru perioada 01 decembrie 2005-28 octombrie 2006 instanţa de fond a reţinut că dreptul la acţiune este prescris, raportând data introducerii acţiunii, 12 noiembrie 2009, la dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, art. 3.
Prin Decizia civilă nr. 466 din 01 iunie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi a modificat în parte sentinţa în sensul că a respins acţiunea privind recalcularea drepturilor de pensie şi plata diferenţelor începând cu data de 29 octombrie 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că drepturile de pensie ale intimatului reclamant S.I.C. s-au deschis la data de 01 octombrie 1998, în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, iar în cadrul procesului de recalculare prevăzut de OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei intimatului, provenită din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-a făcut cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 01 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Instanţa de recurs a mai reţinut că noţiunea de „stagiu complet de cotizare", legată de plata contribuţiilor de asigurări sociale şi utilizată la determinarea punctajului mediu anual, este specifică Legii nr. 19/2000, aşa încât, pentru a face posibilă evaluarea pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 01 aprilie 2001, prin HG nr. 1550/2004 s-a prevăzut, în art. 2 din anexă, ce se înţelege prin „stagiu complet de cotizare" şi care este durata acestui stagiu.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1), stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunilor de evaluare.
În ceea ce priveşte durata stagiului complet de cotizare, instanţa de recurs a reţinut că, în cazul intimatului, sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (3), conform cărora, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, şi că vechimea integrală în muncă, minimă, necesară pentru acordarea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, de care a beneficiat intimatul începând cu data de 01 octombrie 1998, este de 30 ani, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, perioadă avută în vedere şi de recurentă la determinarea punctajului mediu anual şi recalcularea pensiei intimatului, prin decizie necontestată de acesta.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, menţionate şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justţie, prin Decizia nr. 40/2008, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel Iaşi a constatat că intimatul face parte din categoria persoanelor care au lucrat efectiv, cel puţin 20 ani, în locuri care se încadrau în grupa I de muncă, aşa încât stagiul complet de cotizare este cel avut în vedere de art. 14 din Legea nr. 3/1977. Cu privire la durata acestui stagiu, s-a reţinut, însă, că perioada de 20 ani de lucru efectiv în locuri care se încadrau în grupa I de muncă nu reprezintă stagiu complet de cotizare, înţeles ca vechime integrală în muncă necesară pentru acordarea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, aşa cum eronat a reţinut prima instanţă.
Vechimea integrală în muncă necesară pentru acordarea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, de care a beneficiat intimatul, este tot de 30 ani, chiar dacă persoana a lucrat efectiv cel puţin 20 ani în locuri care se încadrau în grupa I de muncă. Aceasta întrucât, potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 19/2000, la stabilirea pensiei se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă, un an şi 6 luni, deci cel puţin 20 ani lucraţi efectiv în grupa I de muncă echivalează cu 30 ani, perioadă care reprezintă vechimea integrală în muncă, minimă, necesară pentru acordarea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, de care a beneficiat intimatul, în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, şi care constituie stagiu complet de cotizare, în accepţiunea Legii nr. 19/2000.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul, prin care a reiterat apărările formulate la instanţele anterioare şi a arătat că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este nelegală, întrucât în speţe similare s-au pronunţat soluţii favorabile reclamanţilor.
Prin întâmpinarea formulată la data de 30 septembrie 2010, intimata Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme, raportat la dispoziţiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Înalta Curte, analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe invocată de intimată, constată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare aparţine instanţei a cărei hotărâre se atacă, principiu enunţat în mod expres în art. 319 alin. (1) C. proc. civ., regulă determinată de însăşi natura contestaţiei de a constitui o cale extraordinară de retractare, iar nu de reformare, prin intermediul căreia nu se realizează un control judiciar obişnuit, fapt ce atrage competenţa de soluţionare a instanţei care a pronunţat hotărârea şi nu a instanţei superioare.
Faţă de formularea şi finalitatea dispoziţiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile de competenţă menţionate sunt de ordine publică, respectarea lor impunându-se ca atare.
În speţă, contestatorul a supus acestei căi de atac Decizia civilă nr. 466 din 01 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a admis recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi s-a modificat în parte hotărârea de fond, în sensul că s-a respins acţiunea reclamantului (contestatorul din prezenta cauză) privind recalcularea drepturilor de pensie şi plata diferenţelor începând cu data de 29 octombrie 2006.
În atare situaţie, instanţa competentă a soluţiona contestaţia în anulare este Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ca instanţă ce a pronunţat hotărârea atacată, fapt ce face inutilă analiza pe fond a contestaţiei, motiv pentru care se va declina competenţa de soluţionare în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de S.I.C. împotriva deciziei nr. 466 din 01 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4583/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 4581/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
