ICCJ. Decizia nr. 4588/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 4588/2011
Dosar nr. 237/42/2008
Şedinţa publică din 27 mai 2011
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 194 din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis cererea de completare şi lămurire a hotărârii nr. 458 din 19 martie 2007, formulată de petentele S.M.O. şi M.I.O., în Dosarul nr. 2081/105/2006, având ca obiec.
contestaţie în baza Legii nr. 10/2001, formulată de contestatorii S.M.O., M.I.O., C.D. - decedat pe parcursul procesului, având ca moştenitori pe C.M., S.D.I. şi C.C.M., în contradictoriu cu intimata SC E. SA.
În consecinţă, a dispus completarea şi lămurirea dispozitivului sentinţei menţionate, în sensul că a anulat şi dispoziţia nr. 1539 din 08 martie 2003 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să restituie contestatorilor în natură, în indiviziune, imobilele terenuri pentru care s-a constatat dreptul acestora la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv despăgubiri pentru terenul imposibil de restituit în natură.
Totodată, s-a constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, modificată şi completată, constând în despăgubiri pentru construcţiile demolate.
În motivarea soluţiei, Tribunalul a aratat că sunt întrunite cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 2811 şi 2812 C. proc. civ., în sensul celor solicitate de către petente.
Astfel, deşi în considerentele sentinţei nr. 458 din 19 martie 2007 s-a reţinut că deciziile emise de pârâtă sunt nelegale, motiv pentru care s-au admis contestaţiile conexate, în dispozitivul sentinţei a menţionat că anulează numai Decizia nr. 149 din 16 februarie 2006 emisă pe numele contestatorului C.D., omiţând din eroare să menţioneze şi anularea dispoziţiei nr. 1539 din 08 martie 2006, sens în care se impune completarea dispozitivului.
De asemenea, instanţa a constatat că lămurirea şi completarea dipozitivului sentinţe menţionate este necesară şi pentru a se menţiona că se dispune restituirea în natură, în indiviziune, a terenurilor indicate în dispozitivul sentinţei şi acordarea de despăgubiri, tot în indiviziune, pentru diferenţa de teren de 16.442 m.p. imposibil de restituit în natură. Din eroare, instanţa nu a instituit această obligaţie în mod expres în sarcina intimatei, obligaţie care dă dreptul contestatorilor de a executa hotărârea în caz de refuz al intimatei.
Totodată, cu toate că instanţa a constatat, din probele administrate, faptul că terenul şi construcţiile existente pe teren au aparţinut autorilor contestatorilor, fiind preluat în mod abuziv de către stat întregul imobil, iar construcţiile au fost demolate, cu excepţia construcţiei casă de locuit ce a fost restituită în natură contestatorului C.D., a constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsurile reparatorii numai pentru teren, omiţând, din eroare, a se pronunţa şi cu privire la dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii constând în despăgubiri şi pentru construcţiile demolate, deşi s-au solicitat şi s-a constatat că au acest drept.
În acest sens, se impune completarea dispozitivului şi cu această menţiune, despăgubirile urmând a fi calculate şi stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Apelul declarat de către pârâta SC E. SA împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 145 din 20 mai 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe şi arătându-se că petenţii au solicitat despăgubiri pentru construcţiile demolate, după cum rezultă din Dosarul nr. 2083 din 07 martie 2006 al Tribunalului Prahova.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta, înregistrat sub nr. 237/42/2008 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, s-a susţinut că soluţia de admitere a cererii se bazează pe o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., în condiţiile în care a fost modificată în parte soluţia pronunţată asupra fondului cauzei.
Astfel, pe calea cererii de lămurire a dispozitivului, instanţa de judecată a restituit reclamanţilor suprafeţe de teren cu privire la care, pe fond, instanţa a stabilit, în urma efectuării expertizei de specialitate, că sunt imposibil de restituit în natură, iar reclamanţii nu au înţeles să formuleze apel împotriva sentinţei civile nr. 458 din 19 martie 2007.
De altfel, terenul a cărui restituire în natură se cere nu este deţinut în proprietate de către pârâtă, întrucât procedura de obţinere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost suspendată până la soluţionarea definitivă a litigiilor ce privesc acest imobil.
În ceea ce priveşte completarea hotărârii, este admisibilă exclusiv atunci când instanţa a omis a se pronunţa, lăsându-l complet nesoluţionat, asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Referitor la cererea de despăgubiri pentru construcţiile demolate înainte de privatizare, pârâta nu a avut şi nu are calitate procesuală pasivă, întrucât acestea nu au intrat în proprietatea sa; în orice caz, asemenea aspecte nu pot fi lămurite pe calea procedurii prevăzute de art. 2811 şi 2812 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 3036 din 17 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat atât Decizia recurată, cât şi sentinţa nr. 194 din 21 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, şi, pe fond, a respins, ca tardiv formulată, cererea de completare şi lămurire a sentinţei nr. 458 din 19 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Prahova.
Înalta Curte a reţinut că reclamantele S.M.O. şi M.I.O. au primit sentinţa nr. 458 din 19 martie 2007 a Tribunalului Prahova la data de 27 aprilie 2007 şi au formulat cererea de completare şi lămurire a dispozitivului acesteia la data de 19 mai 2007, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 2812 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, la 04 iunie 2010, petentele S.M.O. şi M.I.O. au formulat contestaţie în anulare, ce a fost admisă prin Decizia nr. 1494 din 18 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 318 teza I C. proc. civ., cu consecinţa anulării deciziei nr. 3036 din 17 mai 2010 şi acordării unui termen de judecată pentru rejudecarea recursului.
Examinând Decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte, rejudecând recursul reclamantelor, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 458 din 19 martie 2007, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis contestaţiile conexate, formulate de C.D. şi de S.M.O. şi M.I.O. şi a anulat dispoziţia nr. 149 din 16 februarie 2006 emisă de pârâta SC E. SA.
În consecinţă, a constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în restituirea în natură, în indiviziune, a terenului în suprafaţă de 540 m.p., identificat pe schiţa de plan a raportului de expertiză topo întocmit de expertul B.L., a terenului de 3.130 m.p., a terenului de 1.000 m.p. aferent construcţiei casă de locuit care a fost restituită contestatorului C.D., şi a terenului de 3.858 m.p. extraincintă, tot în indiviziune. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi, în indiviziune, să primească despăgubiri pentru diferenţa de 16.442 m.p. teren, imposibil de restituit în natură.
În motivarea sentinţei, instanţa a constatat că imobilele în litigiu au fost preluate de stat, în mod abuziv, în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, caz în care reclamanţii sunt îndreptăţiţi, în calitate de moştenitori ai proprietarului deposedat de stat, să obţină restituirea în natură a terenurilor libere de construcţii şi despăgubiri pentru terenul imposibil de restituit în natură.
Cât priveşte lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, pe calea procesuală reglementată de art. 2811 C. proc. civ. nu pot fi îndreptate eventuale greşeli de judecată, pentru care ar fi trebuit să se recurgă la căile de atac deschise împotriva hotărârii, ci clarificarea înţelesului, întinderii ori aplicării acestuia, astfel cum legiuitorul prevede explicit.
Atunci când hotărârea judecătorească reprezintă însuşi titlul executoriu, clarificările ce pot fi aduse în acest cadru procesual au ca finalitate modalitatea în care hotărârea este susceptibilă de a fi pusă în executare, atunci când dispozitivul este formulat de o manieră insuficientă ori ambiguă şi nu reflectă considerentele concepute de instanţă în susţinerea soluţiei adoptate.
Hotărârea judecătorească prin care a fost admisă contestaţia şi s-a recunoscut dreptul persoanei îndreptăţite la restituirea în natură a unor suprafeţe de teren în baza Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu unitatea deţinătoare, pentru considerentele expuse în motivarea hotărârii, constituie titlu executoriu, ce trebuie pus în executare în sensul punerii efective a persoanei îndreptăţite în posesia terenului.
Or, simpla constatare a dreptului de a beneficia de restituirea în natură a suprafeţelor de teren anume arătate de instanţă nu permite punerea în executare a dispozitivului hotărârii. Mai mult, nu răspunde finalităţii urmărite de reclamanţi prin acţiunea dedusă judecăţii, anume realizarea dreptului prin restituirea în natură a terenului, urmare a anulării dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare, finalitate posibil a fi atinsă chiar în procedura Legii nr. 10/2001, fără recurgerea la proceduri suplimentare (cum este cazul celei prevăzute de Legea nr. 247/2005, în cazul despăgubirilor).
De altfel, apelul declarat de către pârâta SC E. SA împotriva sentinţei civile nr. 458 din 19 martie 2007, a cărei lămurire s-a solicitat în cauză, a fost soluţionat – prin Decizia nr. 357 din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti – pornindu-se tocmai de la premisa unei obligaţii a pârâtei de restituire în natură a suprafeţelor de teren menţionate în sentinţă, înlăturându-se criticile apelantei în ceea ce priveşte imposibilitatea restituirii efective în natură.
Realizarea dreptului reclamanţilor însemnând obligarea unităţii deţinătoare la restituirea în natură a suprafeţelor de teren aflate în posesia sa, lămurirea dispozitivului hotărârii care constată generic dreptul la restituirea în natură este nu numai posibilă, în sensul că rezultatul său corespunde întrutotul modului de soluţionare a cauzei şi considerentelor soluţiilor adoptate, în primă instanţă şi apel, ci şi necesară pentru executarea hotărârii, fiind vorba despre o lămurire a aplicării dispozitivului, în sensul art. 2811 C. proc. civ.
În consecinţă, în mod corect prima instanţă a dispus – iar instanţa de apel a confirmat – clarificarea sentinţei civile nr. 458 din 19 martie 2007 a Tribunalului Prahova, în sensul obligării unităţii deţinătoare la restituirea în natură a terenului, fără ca, în acest cadru procesual, să fie admisibile reevaluări de fapt ori dezlegări ale unor probleme de drept, precum posibilitatea ori imposibilitatea restituirii efective în natură, cu atât mai mult cu cât aceste aspecte au făcut obiectul judecăţii şi au fost tranşate în calea de atac împotriva sentinţei.
Drept urmare, criticile recurentei în privinţa cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.
În ceea ce priveşte, însă, completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 458 din 19 martie 2007, în temeiul art. 2812 C. proc. civ., sunt fondate susţinerile recurentei în sensul că o asemenea operaţiune juridică este admisibilă numai cu privire la o cerere dedusă judecăţii.
Chiar dacă prin motivele de recurs nu s-au dezvoltat aceste susţineri, se reţine că, prin motivele de apel, pârâta SC E. SA a criticat hotărârea primei instanţe pentru motivul că titularele cererii de completare a dispozitivului nu au învestit instanţa de judecată cu pretenţii relative la despăgubiri constând în contravaloarea construcţiilor demolate.
Or, instanţa de apel respingând motivul de apel cu acest obiect, este suficientă referirea recurentei la conţinutul dispoziţiilor legale incidente din perspectiva limitelor învestirii instanţei, pentru a supune aprecierea instanţei de apel controlului judiciar de legalitate, urmând a se ţine cont şi de dezvoltarea verbală a susţinerilor pe acest aspect, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, care nu reprezintă un motiv nou de recurs, astfel cum au pretins intimatele.
Răspunzându-se criticii pârâtei, prin Decizia recurată în cauză s-a arătat că pretenţiile vizând despăgubirile pentru construcţiile preluate de stat şi demolate ulterior preluării se regăsesc la fila 4 din Dosarul nr. 2083/2006 al Tribunalului Prahova.
Or, la fila astfel indicată se află contestaţia numitului C.D., formulată împotriva dispoziţiei unităţii deţinătoare prin care i-a fost respinsă notificarea adresată în baza Legii nr. 10/2001 şi care, distinctă fiind de contestaţia petentelor din prezenta cauză - împotriva unei alte dispoziţii prin care le-a fost respinsă propria notificare, este lipsită de relevanţă sub aspectul pretenţiilor cu care au învestit instanţa cele două reclamante care au solicitat completarea dispozitivului, în aplicarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Petentele din prezenta cauză, în contestaţia înregistrată sub nr. 3572/2006 – conexată ulterior cu cea din Dosarul nr. 2083/2006 – au solicitat anularea dispoziţiei nr. 1539 din 08 martie 2006 şi obligarea unităţii deţinătoare la restituirea în natură a imobilelor teren de 2,50 ha şi casa de locuit cu anexele gospodăreşti situate în com. Bucov, judeţ Prahova, în cotă de 1/2, fără vreo referire la pretenţia de despăgubire pentru eventualele construcţii demolate.
În aceste condiţii, faţă de limitele învestirii instanţei ce a soluţionat contestaţia titularelor cererii de completare a dispozitivului şi în absenţa unei cereri formulate de moştenitorii contestatorului C.D. întemeiate pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că este admisibilă completarea hotărârii, prin pronunţarea asupra unor pretenţii ce nu au fost deduse judecăţii.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifică în tot Decizia şi, în aplicarea art. 296 C. proc. civ., va admite apelul formulat de pârâtul SC E. SA, prin lichidator judiciar RVA I.S., împotriva sentinţei nr. 194 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, va schimba în parte sentinţa în sensul înlăturării dispoziţiei privind dreptul contestatorilor de a beneficia de despăgubiri constând în contravaloarea construcţiilor demolate.
Urmează a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, în raport de considerentele expuse prin prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, prin lichidator judiciar RVA I.S., împotriva deciziei nr. 145 din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în tot Decizia.
Admite apelul formulat de pârâtul SC E. SA, prin lichidator judiciar RVA I.S., împotriva sentinţei nr. 194 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că înlătură dispoziţia privind dreptul contestatorilor de a beneficia de despăgubiri constând în contravaloarea construcţiilor demolate.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4617/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4587/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
