ICCJ. Decizia nr. 4613/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 4613/2011
Dosar nr. 7809/212/2010
Şedinţa din cameră de consiliu de la 27 mai 2011
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 23 februarie 2010 sub nr. de dosar 7809/212/2010, creditoarea SC C.R.M.T. SA a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea A.C., emiterea unei somaţii de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata către creditoare, a sumei de 262,59 RON reprezentând preţ al serviciilor de telefonie mobilă, penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere, 132,12 RON daune interese şi cheltuieli de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea un contract de prestări servicii de telefonie mobilă în baza căruia au fost emise facturi fiscale ce nu au fost achitate la scadenţă, pentru sumele neplătite la termen clientul urmând a plăti penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 16417 din 23 iunie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 7809/212/2010, Judecătoria Constanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, reţinând că, în raport de obiectul cererii, respectiv, executarea contractului, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului (art. 5 C. proc. civ.), mai pot fi competente instanţa de la locul prevăzut în contract (art. 10 pct. 1 C. proc. civ.), instanţa locului unde a luat naştere obligaţia ori instanţa locului plăţii (art. 10 pct. 4 C. proc. civ.).
Instanţa a mai constatat că, dat fiind că în contract nu a fost prevăzut un loc pentru executarea obligaţiei şi nici nu se poate determina locul în care a luat naştere obligaţia, instanţa competentă teritorial a soluţiona cauza este instanţa de la domiciliul pârâtului, conform art. 5 C. proc. civ., în speţă, Judecătoria Sector 5 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1211 din 16 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 7809/212/2010, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 19 C. proc. civ., părţile pot conveni prin înscris sau declaraţie verbală dată în faţa instanţei, ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecat de alte instanţe decât acelea competente, potrivit legii, text legal în aplicarea căruia instanţa a constatat că în cuprinsul contractului încheiat între părţi la data de 18 ianuarie 2008, acestea au convenit ca, în caz de litigiu, competenţa de soluţionare să revină instanţelor în raza cărora este situat sediul teritorial al creditoarei.
Faţă de această situaţie, având în vedere că nu s-a renunţat la efectele normei de favoare stipulate în cuprinsul contractului, iar prin învestirea Judecătoriei Constanţa cu prezenta cerere creditoarea şi-a manifestat opţiunea pentru una din instanţele deopotrivă competente (iar debitoarea nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială), această instanţă a devenit în mod exclusiv competentă a judeca litigiul.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, pentru argumentele ce succed:
Competenţa teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de necompetenţă, respectiv necompetenţa relativă poate fi invocată numai de partea în favoarea căreia a fost creată acea normă de competenţă, poate fi invocată numai in limine litis, şi anume, numai prin întâmpinare sau cel târziu la prima zi de înfăţişare, iar părţile pot conveni, expres sau tacit, să deroge de la normele competenţei relative.
Alegerea de competenţă se poate face în interesul ambelor părţi sau numai în favoarea uneia din ele, respectiv, dacă s-a făcut în interesul ambelor părţi, acestea pot reveni asupra alegerii făcute printr-un acord de voinţă în sens contrar, dacă s-a făcut în favoarea pârâtului, acesta poate renunţa la beneficiul ei, iar dacă s-a făcut în favoarea reclamantului, acesta are posibilitatea de a promova acţiunea la instanţa aleasă prin convenţie sau la orice altă instanţă competentă potrivit legii.
Prin contractul de prestări servicii încheiat, părţile au stabilit drept instanţă competentă în soluţionarea eventualelor litigii, instanţa în a cărei competenţă teritorială îşi are sediul creditoarea, clauză inserată în contract în considerarea dispoziţiilor art. 19 C. proc. civ., potrivit cărora părţile pot alege ca pricinile să fie judecate de către alte instanţe decât acelea care sunt competente conform legii.
În speţă însă, nu clauza atributivă de competenţă inserată în contract atrage competenţa teritorială a Judecătoriei Constanţa, ci manifestarea de voinţă în acest sens a creditoarei, ca opţiune faţă de care nici părţile, nici instanţa nu mai pot pune problema competenţei teritoriale.
Prin alegerea făcută de creditoare a Judecătoriei Constanţa, această instanţă a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.
Aceasta deoarece fiind vorba de o competenţă teritorială relativă, neinvocarea de către debitor, în condiţiile art. 136 C. proc. civ., a excepţiei de necompetenţă, prezumă împrejurarea că părţile au convenit tacit la prorogarea competenţei în favoarea instanţei sesizate, instanţa de judecată neputând să îşi decline competenţa din oficiu.
Astfel, prin alegerea exprimată de creditoare prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea, de către debitor, a excepţiei de necompetenţă teritorială, Judecătoria Constanţa a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4625/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4617/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
