ICCJ. Decizia nr. 4886/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4886/2011
Dosar nr. 8314/1/2010
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală la 14 octombrie 2010, revizuenta I.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimaţii I.V.C., Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie şi I.M.G., să se dispună revizuirea deciziei nr. 4482 din 16 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. 2623/1/2009, în sensul admiterii recursului său.
Prin motivele revizuirii depuse la 07 iunie 2011, revizuenta I.M. a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.
A arătat că a procurat noi înscrisuri doveditoare de la Arhivele Statului, respectiv extrasul legalizat din 01 iunie 2011, care reprezintă o copie a filei din Dosarul nr. 329/1949 al Direcţiei Judeţene a Gospodăriilor Agricole de Stat Prahova care cuprinde tabloul conacurilor preluate în 1949, figurând ca unic proprietar generalul I.
S-a susţinut că legat de aspectul amplasării conacului, respectiv în intravilanul localităţii, reclamanta-intimată I.V.C. nu a făcut dovada că tatăl său, I.V., ar fi proprietarul exclusiv al imobilului, atâta timp cât actul de donaţie de care se prevalează se referă doar la suprafaţa de 5 ha viţă de vie fără nicio menţiune cu privire la o eventuală construcţie.
Un alt motiv de revizuire s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7, în acest sens invocându-se contrarietatea deciziilor Curţii de Apel Ploieşti nr. 28 din 05 februarie 2009 şi nr. 7490/42/2006, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
S-a solicitat ca, urmare a revizuirii deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4482 din 16 septembrie 2010 să se menţină ca legală şi temeinică Decizia nr. 65/2005.
La prima zi de înfăţişare, Curtea, din oficiu, a pus în discuţia părţilor admisibilitatea cererii de revizuire raportat la dispoziţiile art. 322 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Examinând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, Curtea va constata că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., se poate cere revizuirea hotărârilor rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a hotărârilor date de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul. Această condiţie implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese aleasă până în acel moment.
În speţă, prin Decizia atacată cu calea de atac extraordinară a revizuirii, Decizia nr. 4482 din 16 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins recursurile declarate de pârâţii Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie, I.M. şi I.M.G. împotriva deciziei nr. 28 din 05 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin urmare, se va constata că nu este îndeplinită condiţia evocării fondului şi se va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta I.M. împotriva deciziei nr. 4482 din 16 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4885/2011. Civil. Partaj judiciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 4878/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|