ICCJ. Decizia nr. 4878/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4878/2011
Dosar nr. 8494/101/2009
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, la 30 noiembrie 2009 reclamanta G.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate calitatea sa şi a familiei sale, compuse din tată – V.I., mamă – V.M. şi soră – P.G., de luptători în rezistenţa anticomunistă şi să fie obligat pârâtul la plata de daune în sumă de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de ea şi autorii săi, respectiv 20.000 euro pentru prejudiciul părinţilor şi surorii sale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că la data de 21 iunie 1951 forţe înarmate cu puşti mitraliere i-au înconjurat casa, au ridicat-o pe ea şi familia sa fără niciun bagaj, fiind strămutaţi în comuna Pelican, judeţul Călăraşi, unde au fost lăsaţi în câmp deschis, locuind ulterior într-un bordei de pământ acoperit cu stuf.
A precizat că restricţiile domiciliare au fost ridicate prin Decizia Ministerul Administraţiei şi Internelor nr. 6200 din 12 noiembrie 1955, iar la întoarcerea în satul Jidoştiţa, au găsit locuinţa degradată, fiind lipsiţi de orice mijloace de subzistenţă.
Reclamanta a precizat că atât ei, cât şi familiei le-a fost acordată o indemnizaţie de 100 RON pentru fiecare an de deportare, despăgubire ce nu acoperă întregul prejudiciu moral suferit.
La data de 18 februarie 2010, reclamanta a formulat o precizare de acţiune, arătând că renunţă la capătul de cerere privind acordarea de daune materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 132 din 29 martie 2010, Tribunalul Mehedinţi a respins acţiunea, reţinând că reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a solicita acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit de sora sa P.G., faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, ce oferă legitimare procesuală activă doar soţului şi descendenţilor până la gradul II inclusiv.
Cererea prin care s-au solicitat daune morale pentru prejudiciul suferit de reclamantă şi autorii săi a fost respinsă cu motivarea că nu s-a făcut dovada unei condamnări politice în ce priveşte pe G.M., V.I. şi V.M., dislocaţi în perioada 21 iunie 1951-20 noiembrie 1955 în comuna Pelican, judeţul Călăraşi, actul normativ menţionat făcând o distincţie clară între condamnările politice şi măsurile administrative cu caracter politic în sensul că doar pentru prima categorie se pot acorda daune morale.
S-a considerat, astfel că reclamanta nu este îndreptăţită la despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 221/2009, ci doar la eventuale despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, conform art. 5 alin. (1) lit. b).
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru greşita interpretare a actului normativ menţionat, care recunoaşte dreptul la despăgubiri morale şi celor strămutaţi, măsură administrativă echivalând cu o condamnare politică.
Prin Decizia civilă nr. 251 din 09 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantei şi a desfiinţat sentinţa apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi Tribunal.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, după pronunţarea sentinţei, Legea nr. 221/2009 a fost modificată prin OUG nr. 62/2010, iar conform art. 2 din actul normativ menţionat, pretenţiile şi apărările părţilor urmează a fi analizate în raport de dispoziţiile actuale ale legii modificate.
Totodată, s-a considerat că şi persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referinţă a Legii nr. 221/2009, beneficiază, conform art. 5 alin. (1) şi (2), de daune morale pentru prejudiciul suferit.
Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a rezolvat corect excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale de pe urma surorii sale, P.G.
S-a considerat că întrucât Tribunalul nu a analizat fondul cauzei, sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul prin Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant legal al Statului Român, prin D.G.F.P. Mehedinţi, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susţinut că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., considerând că instanţa de fond a soluţionat cauza fără o cercetare pe fond, deşi Tribunalul a motivat şi pe fond soluţia respingerii acţiunii reclamantei.
Cea de-a doua critică s-a referit la împrejurarea că instanţa de apel avea obligaţia ca în cazul desfiinţării sentinţei primei instanţe să reţină cauza spre rejudecare, ca efect al caracterului devolutiv al apelului.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de recurentul-pârât, Curtea va constata că acestea sunt neîntemeiate, raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica formulată prin primul motiv de recurs nu poate fi primită întrucât prima instanţă, reţinând că acţiunea reclamantei nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de măsuri reparatorii prevăzute în mod expres de art. 5 din Legea nr. 221/2009, nu a analizat fondul pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv întinderea prejudiciului şi a măsurii în care acesta a fost acoperit prin măsuri reparatorii anterioare, şi, în consecinţă, temeiniciei cererii.
Ca atare se va reţine că soluţia desfiinţării hotărârii primei instanţe este legală raportat la dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., părţile neputând fi lipsite de un grad de jurisdicţie.
Întrucât, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei primei instanţe, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă exclusiv pentru neîncadrarea în dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, Curtea de apel nu se putea pronunţa decât cu privire la legalitatea soluţiei din perspectiva motivelor care au fundamentat-o.
Faţă de limitele învestirii, ce nu puteau viza decât motivele care au stat la baza pronunţării hotărârii primei instanţe, celelalte critici formulate prin motivele de apel de către reclamantă, referitoare la temeinicia pretenţiilor sale nu puteau fi cenzurate direct în faza procesuală a apelului, câtă vreme nu au fost analizate de prima instanţă.
Pe cale de consecinţă, se va constata că instanţa de apel nu putea reţine cauza spre rejudecare, urmare a desfiinţării sentinţei Tribunalului, nici sub acest aspect criticile recurentului nefiind fondate.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizată, fiind invocată formal, fără ca din dezvoltarea motivelor de recurs să rezulte că se invocă greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, ori schimbarea naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 251 din 09 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4886/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 4871/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
