ICCJ. Decizia nr. 4879/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4879/2011
Dosar nr. 3429/121/2010
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 14 aprilie 2010, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a solicitat instanţei restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia, pârâtului M.P., expulzat din această ţară la data de 15 martie 2010, în baza decretului Prefectului Romei.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1104 din 19 mai 2010, a respins acţiunea reţinând, în esenţă, că măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetăţean român la liberă circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, poate fi dispusă în baza legislaţiei naţionale care o reglementează, doar în concordanţă cu legislaţia comunitară.
Or, se arată, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Protocolul nr. 4 la Convenţie, orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Ca atare, conchide instanţa fondului, măsura de returnare a cetăţeanului român, dispusă de autorităţile statului italian nu este suficientă prin ea însăşi pentru ca instanţa română să interzică dreptul de circulaţie al cetăţeanului său pe teritoriul statului din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie urmând a se aprecia de către instanţa naţională, prin raportare la situaţia concretă a cetăţeanului respectiv.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă care, prin Decizia nr. 212/A din 19 august 2010, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile date în cauză, arătând în esenţă că faptele reţinute în sarcina pârâtului sunt suficiente pentru a se putea aprecia că există temeiuri că acesta ar putea săvârşi şi pe viitor alte fapte de natură a aduce atingere ordinii publice pe teritoriul Italiei. Chiar decretul Prefectului Provinciei Roma, se arată, precizează că pârâtul a avut un comportament ce constituie o ameninţare concretă, efectivă şi gravă la adresa demnităţii umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei şi a integrităţii publice, făcând ca prezenţa sa pe teritoriul Italiei să fie incompatibilă cu convieţuirea civilizată şi „fiind considerat un pericol public".
Recursul se priveşte ca nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, cetăţenii acestei Uniuni (prin urmare şi cetăţenii români, cu începere de la 01 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni şi de a ieşi de pe teritoriul altui stat membru, fără nicio condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
În baza art. 27-33 din aceeaşi Directivă, cetăţenilor Uniunii Europene li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalităţile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat.
Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislaţia internă prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale U.E. şi Spaţiului Economic European.
Textul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în cazul returnării unui cetăţean român în temeiul unui acord de readmisie are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene şi se situează în afara ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 (2) din Constituţie.
Cum legislaţia comunitară, prioritară în speţă, nu permite restricţionarea dreptului discutat decât în condiţiile art. 27 din Directivă, excluzând raţiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv, soluţia instanţelor se justifică.
Astfel, în mod corect s-a apreciat că împrejurarea condamnării pârâtului pe teritoriul Italiei, la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea unor infracţiuni, pedeapsă pe care a executat-o, nu constituie prin ea însăşi un motiv suficient pentru aplicarea măsurii extreme a îngrădirii libertăţii de circulaţie, fiind necesară pentru aceasta existenţa unor dovezi că pârâtul, prin conduita sa, ar constitui o ameninţare serioasă şi actuală la adresa valorilor ocrotite de norma comunitară.
Tot astfel, admiterea cererii reclamantei ar echivala cu aplicarea unei duble sancţiuni, pentru aceeaşi faptă, în condiţiile în care prin decretul Prefectului Provinciei Roma s-a statuat deja asupra interdicţiei pârâtului de a intra pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii acestuia, respectiv 18 ianuarie 2010.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 212/A din 19 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5255/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4875/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
