ICCJ. Decizia nr. 4959/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4959/2011
Dosar nr. 5967/9/299/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2795 din 8 decembrie 2010pronunţată în dosarul nr. 7373/30/2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul declarat de reclamantul N.S. împotriva sentinţei civile nr. 1319 din 26 mai 2010 a Tribunalului Timiş, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 16 decembrie 2009 reclamantul N.S. a solicitat, în contradictoriu cu SC P. SA, cu sediul în Bucureşti, Sector 1, obligarea pârâtei angajatoare la încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada cât a fost angajatul acesteia şi, totodată, la efectuarea cuvenitelor rectificări în carnetul de muncă.
Astfel, în ceea ce priveşte, competenţa materială a instanţei de fond, Curtea de Apel Timişoara a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată nu-l reprezintă un conflict de drepturi, ci scopul urmărit de reclamant, prin promovarea acţiunii, îl constituie rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă, în ceea ce priveşte grupa de muncă, astfel încât devin incidente, în materie de competenţă, dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 92/1976, dispoziţii derogatorii de la dreptul comun în materie, care stabilesc competenţa de soluţionare în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea.
Curtea de Apel Timişoara a mai reţinut că prevederile anterior menţionate reprezintă o normă specială în raport de dispoziţiile art. 284 C. proc. civ., atât sub aspectul competenţei materiale, cât şi teritoriale, de strictă interpretare, situaţie în care instanţa competentă să soluţioneze cauza, stabilită în raport de prevederile art. 8 din Decretul nr. 92/1976, este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti sub nr. 59679/299/2010, care, prin sentinţa civilă nr. 4148 din 3 martie 2011,2. admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu de instanţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat dosarul spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a reţinut că, raportat la obiectul cererii, respectiv, la capătul principal constând în încadrarea reclamantului în grupa a II a de muncă, instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unui conflict de muncă în sensul art. 281 C. muncii, capătul doi privind efectuarea cuvenitelor rectificări în carnetul de muncă având caracter accesoriu faţă de primul capăt de cerere.
Instanţa a mai reţinut că, potrivit art. 284 alin. (1) C. muncii judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă, instanţa competentă fiind cea de la domiciliul, reşedinţa ori sediul, reclamantul, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
Faţă de dispoziţiile legale anterior citate, instanţa a constatat că instanţa competentă material a soluţiona cauza este Tribunalul Timiş, dispunând în consecinţă.
Sesizarea privind regulatorul de competenţă va fi respinsă pentru următoarele motive:
Conflictul negativ de competenţă, în condiţiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, să se declare necompetente să judece aceeaşi pricină.
Prin urmare, pentru existenţa conflictului negativ de competenţă este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, şi anume: să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină(aceleaşi părţi, obiect şi cauză), instanţele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile, declinările de competenţă să fie reciproce, cel puţin una din aceste instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă.
In speţă, nu există două instanţe care să-şi fi declinat reciproc competenţa, în condiţiile în care, prin Decizia civilă nr. 2795 din 8 decembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 7373/30/2009, Curtea de Apel Timişoara a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, iar prin sentinţa civilă nr. 4148 din 3 martie 2011, pronunţată în dosarul nr. 59679/299/2010, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Faţă de cele arătate, analizând condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză nu există conflict negativ de competenţă, astfel încât sesizarea urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge sesizarea de regulator de competenţă dispusă prin sentinţa civilă nr. 4148 din 3 martie 2011 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5180/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4926/2011. Civil → |
|---|
