ICCJ. Decizia nr. 4921/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4921/2011
Dosar nr.7914/1/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, contestatorul N.C. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 12 din 6 februarie 2006 emisă de intimatul Primarul comunei Gârda de Sus şi obligarea intimatului la restituirea în natură a terenului solicitat conform notificării nr. 43/N/2002.
În motivarea contestaţiei, petentul a susţinut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a terenului de 5876 mp înscris în C.F. 2134 Scărişoara, în calitate de moştenitor al mamei N.V. Că, imobilul a fost preluat în baza Decretului 115/1959 şi trecut în administrarea directă operativă a I.I.H.M. Abrud, în 1961. În momentul preluării, s-a notat proprietatea Statului român şi dreptul de administrare al I.I.H.M. pe o suprafaţă de 34225 mp din care, prin Ordinul Prefectului judeţului Alba nr. 2500 din 30 aprilie 1993 s-a restituit numitei B.C. o suprafaţă de 26.196 mp, iar prin Decizia Prefectului Alba cu nr. 48 din 24 ianuarie 1921 s-a atribuit petentului suprafaţa de 855 mp în proprietate.
Pe terenul în litigiu s-au construit sediul Primăriei Gârda de Sus sediul Poliţiei, dispensarul medical, o remiză de pompieri, o fabrică de cherestea şi ambalaje şi două blocuri de locuinţe care ocupă efectiv suprafaţa de 990 mp, astfel că s-ar putea restitui în natură diferenţa de teren rămasă neocupată. Deşi a fost închiriată unei firme de telecomunicaţii suprafaţa liberă de construcţii pentru instalarea unei antene, aceasta nu reprezintă un impediment la restituirea terenului în natură întrucât antena nu este o construcţie de interes public, dimpotrivă, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea 247/2005 noul proprietar poate încheia un contract de închiriere cu societatea de telecomunicaţii în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 1054 din 3 octombrie 2007 Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis contestaţia şi în consecinţă a anulat în parte dispoziţia nr. 12 din 06 februarie 2006 emisă de intimatul Primarul comunei Gârda de Sus, obligând intimatul să restituie în natură contestatorului suprafaţa de 1187 mp (cuprinsă între punctele 21-22-23-2-1, marcată cu galben, pe planul de situaţie anexă la raportul de expertiză) şi suprafaţa de 801 mp (cuprinsă între punctele 18-A-B-20-19, marcată cu albastru, pe planul de situaţie anexă la raportul de expertiză). S-a menţinut dispoziţia atacată în ce priveşte propunerea de acordare de despăgubiri, în condiţiile legii speciale, pentru partea din imobil ocupată de construcţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că potrivit notificării transmise în termen, petentul N.C. a solicitat restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F. 2134 Scărişoara top 8443, 8451, 8453, 8454, 8456, 8457, 8458, 8469, 8470, 8471, 8472 corespunzător cotei de proprietate de 3/40 părţi care a aparţinut defunctei sale mame M.V., imobile preluate de Statul Român în baza Decretului 115/1959; au fost solicitate despăgubiri în echivalent pentru suprafeţele ce nu pot fi restituite în natură, fiind edificate o serie de construcţii (sediul primăriei, poliţiei, blocuri).
Prin dispoziţia nr. 12 din 06 februarie 2006 emisă de intimatul Primarul comunei Gârda de Sus a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu, constatându-se că petentul N.C. este îndreptăţit la despăgubiri în condiţiile legii speciale, întrucât pe suprafaţa solicitată sunt edificate construcţii de utilitate publică şi două blocuri de locuinţe.
Instanţa a apreciat că modalitatea de reparaţie a fost greşit stabilită, în condiţiile în care prin raportul de expertiză efectuat s-au identificat suprafeţe de teren libere de construcţii, de 1187 mp, ce pot fi retrocedate fostului proprietar deposedat abuziv.
În ce priveşte suprafaţa de 801 mp pe care a fost amplasată antena de telecomunicaţii evidenţiată în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză, s-a reţinut de asemenea, că nu există impediment la restituirea în natură, fiind incidente dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa a înlăturat apărarea pârâtului potrivit căreia prin sentinţa civilă nr. 1351/1996 a Judecătoriei Câmpeni s-a dispus sistarea indiviziunii asupra mai multor imobile printre care şi cele înscrise în C.F. 2134 Scărişoara, Statului Român revenindu-i o parcelă în coproprietate cu alţi proprietari, astfel încât nu ar putea să dispună restituirea în natură în favoarea reclamantului, faţă de dispoziţiile art. 27 din Legea 10/2001 care prevăd că în situaţia în care persoana notificată deţine numai în parte bunurile solicitate, va emite Decizia motivată de retrocedare numai pentru partea deţinută.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
1) Reclamantul a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul restituirii în natură a lotului 1 în suprafaţă de 1713 mp.
În motivarea apelului, s-a arătat că doar restituirea în natură a imobilului poate asigura o justă reparaţie în natură a prejudiciului. Afirmaţia instanţei că nu se poate restitui în natură terenul pentru că există reţele de apă potabilă, de incendiu nu poate fi luată în considerare pentru că nu sunt trasate aceste reţele în lucrările de expertiză. Planul urbanistic executat în februarie 2007 arată intenţia a ceea ce primăria vrea să realizeze pe terenul în litigiu şi nu reflectă ceea ce exista. Chiar dacă unele conducte ar fi existat la data revendicării terenului, acesta nu era un impediment la restituire, planul urbanistic şi realizarea drumului pietruit fiind lovite de nulitate absolută întrucât au fost realizate pe parcursul derulării procesului, contrar prevederilor Legii 10/2001.
Sentinţa primei instanţe a fost considerată criticabilă şi sub aspectul neidentificării suprafeţelor de teren care pot fi restituite în accepţiunea Legii 10/2001, respectiv porţiunile de teren din spatele blocului pe care sunt ridicate construcţii uşoare, neautorizate şi fără fundaţie, barăci de lemn, coteţe, garaje şi alte improvizaţii, toate dotate cu căi de acces. Aceste construcţii nu au fost autorizate, nu se regăsesc în carte funciară şi nici nu se regăsesc în expertizele tehnice efectuate în cauză.
Pe parcursul judecăţii apelantul a decedat, procesul fiind continuat de moştenitoarea sa, I.D.C.
2) Prin apelul formulat, pârâtul a arătat că instanţa de fond, în mod eronat, a considerat că este posibilă restituirea în natură a suprafeţei de 1187 mp, întrucât porţiunea respectivă este străbătută de un drum public, singurul drum de acces pentru locuitorii satului Huzăreşti, drum cuprins în Planul urbanistic de detaliu.
S-a susţinut că planul expertului, însuşit de instanţă, conduce la încălcarea planului urbanistic de detaliu, prin mutarea drumului, ceea ce creează impedimente în accesul la locuinţe, parcarea autoturismelor locatarilor din blocuri şi spaţiului aferent pietonilor. Apoi, terenul respectiv este străbătut de reţele şi conducte de apă ce alimentează construcţiile respective astfel că nu ar mai fi posibil accesul pentru remedierea unor eventuale defecţiuni.
De asemenea, s-a arătat că imobilul înscris în C.F. 2134 Scărişoara a făcut obiectul unui proces, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1351/1996 a Judecătoriei Câmpeni, prin care s-a stabilit calitatea de coproprietar şi s-a sistat indiviziunea cu formarea de loturi iar nr. top 8453 propus a fi atribuit reclamantului este cuprins în lotul 11 din dispozitivul sentinţei, fiind atribuit altor persoane fizice.
Prin Decizia civilă nr. 113/A din 24 iunie 2010 Curtea de Apel Alba-Iulia a respins ambele apeluri ca nefondate.
În faza apelului s-a suplimentat probatoriul, efectuându-se o expertiză tehnică în construcţii şi o expertiză tehnică specialitatea topografie.
Cu privire la criticile din apelul primarului, s-a constatat caracterul lor nefondat, lotul nr. 1 în suprafaţă de 1187 mp fiind corect restituit reclamantului deoarece este teren liber de construcţii, iar drumul comunal mărgineşte acest teren, astfel cum rezultă din ambele rapoarte de expertiză topografice, efectuate la fond şi în apel, restituirea nefiind de natură să afecteze în vreun fel locuitorii din zonă.
În ce priveşte calitatea de coproprietar a Statului asupra nr. top înscrise în C.F. 2134 Scărişoara, aceasta nu a fost apreciată un impediment la restituirea în natură a terenului pentru că, raportat la cota sa de proprietate, Statului i se cuvine o suprafaţă de 5876 mp, iar suprafaţa parcelei restituite este mai mică.
Afirmaţiile apelantului-pârât cu privire la clădirile de interes public care sunt amplasate pe o parte din imobilul în litigiu au fost analizate prin coroborare cu lucrările topografice efectuate în cauză şi găsite neîntemeiate.
Apelul reclamantului a fost de asemenea, apreciat nefondat, subzistând argumentele pentru care lotul de 1187 mp este singurul restituibil în natură.
Astfel, prin expertiza în construcţii au fost identificate construcţiile edificate pe terenul revendicat şi, deşi s-a confirmat că edificarea lor s-a făcut fără autorizaţie, o parte din ele fiind uşor demontabile, s-a concluzionat că prin modalitatea de amplasare a lor, dar şi a reţelelor de apă, canalizare, a blocurilor de locuinţe şi a terenului necesar accesului la locuinţe, restituirea în natură a acestor porţiuni mici de teren ar duce la o fărâmiţare excesivă a imobilului, ceea ce ar afecta valoarea sa economică, contrar spiritului legii de reparaţie.
S-a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru suprafaţa de teren liberă de construcţii, dar afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent deoarece aşa cum rezultă din raportul de expertiză topografică efectuat în faţa instanţei de apel, suprafaţa de teren solicitată a fi restituită în natură este străbătută de reţele de apă, canalizare şi energie electrică.
Or, aceste reţele constituie amenajări de utilitate publică în sensul art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 şi reprezintă impedimente la restituirea în natură a terenului.
Totodată, s-a constatat, contrar susţinerii apelantului-reclamant, că Decizia XX/2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale I.C.C.J. în interpretarea Legii 10/2001 nu a fost încălcată de tribunal întrucât prin sentinţa pronunţată a fost soluţionată în întregime contestaţia, respectiv notificarea formulată de N.C.
Astfel, instanţa de fond a dispus restituirea în natură în parte a terenului revendicat, pentru restul terenului urmând a se stabili despăgubiri în condiţiile legii speciale, Legea nr. 247/2005.
În privinţa terenului ocupat de antena de telefonie mobilă, de 801 mp, s-a reţinut că acesta a fost restituit în natură, astfel încât apelantul este în eroare atunci când susţine că această suprafaţă a rămas în proprietatea Statului.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanta I.D., care de o manieră nesistematizată, a dezvoltat critici care, în esenţă, au vizat următoarele aspecte:
- Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Aceasta, întrucât nicio construcţie, indiferent de destinaţia acesteia, edificată pe terenul în litigiu nu are autorizaţie de construire.
Cu toate că rezultă foarte clar din rapoartele de expertiză faptul că cele 5 magazii, ridicate fără autorizaţie, în apropierea celor două blocuri, sunt uşor demontabile, iar terenul de sub ele poate fi restituit în natură, instanţa a opinat eronat că restituirea acestor porţiuni ar conduce la fărâmiţarea excesivă şi ar afecta valoarea economică a imobilului.
Aşa cum rezultă din expertizele efectuate în cauză, suprafaţa ocupată de magazii este de 400 mp, ceea ce nu poate însemna o fărâmiţare excesivă a terenului.
În realitate, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care obligă la restituirea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcţii neautorizate, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.
- Cu privire la conţinutul raportului de expertiză, recurenta-reclamantă a susţinut că terenul are o suprafaţă mai mare, de 6415 mp, aşa cum de altfel, a arătat şi în obiecţiunile formulate şi respinse nejustificat de către instanţă.
Mai mult, limita de delimitare din dreapta, aferentă blocului C 14, nu este cea trasată de expert, fiind „mult mai în dreapta".
- Instanţa nu a avut în vedere că se poate restitui şi terenul aferent magaziilor de lemne, respectiv corpurile C 10, C 18 şi C 6 (aferente secţiei de poliţie, blocului de locuinţe şi primăriei).
- Instanţa de apel a avut în vedere la pronunţarea hotărârii un PUD emis nelegal, însăşi instanţa constatând acest aspect şi cu toate acestea, în mod nelegal, în motivarea soluţiei de respingere a apelului s-a arătat că nu poate fi acordat şi alt teren în natură faţă de existenţa reţelelor de apă, canalizare şi energie electrică ce străbat terenul.
Or, planul urbanistic de detaliu este nul, fiind întocmit în anul 2007 de către intimat, cu încălcarea dispoz. art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
S-a susţinut nelegalitatea acestuia şi pentru lipsa aprobărilor/autorizaţiilor din partea consiliului local şi judeţean.
Mai mult, instanţa a pus în vedere intimatului să depună Planul Urbanistic Zonal, astfel încât nu pot fi reţinute la speţă detaliile stabilite prin P.U.D.- ul depus de intimat.
- Instanţa a conferit aplicabilitate şi a interpretat, în mod eronat, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, având în vedere că acestea nu stabilesc, ca unică modalitate de reparaţie, măsuri în echivalent ci lasă la latitudinea instituţiei învestite cu soluţionarea notificării aprecierea dacă suprafeţele de teren afectează sau nu accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
- Curtea de apel nu a dat aplicabilitate deciziei în interesul legii nr. XX/2007, potrivit căreia ar fi trebuit să se judece nu doar contestaţia, ci fondul notificării.
Aceasta înseamnă că instanţa trebuia să stabilească şi întinderea măsurilor reparatorii în echivalent, în baza unei expertize preţuitoare.
În acest sens, dispoziţiile art. 31 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 10/2001 dispun ca „instanţa judecătorească, prin hotărârea ce o va pronunţa, în baza unei expertize ce se va efectua, va stabili întinderea despăgubirilor ce trebuie plătite persoanelor îndreptăţite".
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Astfel, deşi instanţa de apel respinge apelul formulat de Primar, apreciind corect că întocmirea planului urbanistic în anul 2007, după ce a fost formulată notificarea, este lovită de nulitate, în acelaşi timp, în motivarea respingerii apelului reclamantei reţine că, deşi construcţiile au fost edificate fără autorizaţie, prin amplasarea lor, dar şi a reţelelor de apă, canalizare, suprafaţa de teren devine imposibil de restituit în natură.
- Instanţa a făcut o prezentare superficială, lacunară, generică, nesocotind dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., iar lipsa unor menţiuni din hotărâre poate atrage nulitatea acesteia, în condiţiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca inadmisibil întrucât motivele invocate nu ţin de legalitatea soluţiei ci vizează, în principal, aspecte de netemeinicie, care nu pot fi primite în recurs.
În subsidiar, s-a cerut respingerea recursului ca nefondat, soluţia adoptată fiind legală, în condiţiile în care a rezultat, îndeosebi din suplimentarea probatoriului în apel, că terenul a cărui restituire în natură s-a cerut, este străbătut de reţele de apă, canalizare şi energie electrică, acestea fiind în sensul legii, amenajări de utilitate publică.
Examinând aspectele deduse judecăţii prin intermediul recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- Astfel cum în mod corect s-a arătat prin întâmpinarea formulată în cauză, cea mai mare parte din motivele recursului vizează situaţii de fapt şi de apreciere a probatoriului, nesupuse cenzurii în această cale de atac, aşa încât analiza instanţei se va limita la acele critici a căror dezvoltare face posibilă încadrarea în motive de nelegalitate.
- Susţinerea nesocotirii dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 constituie motiv de recurs în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar este neîntemeiat.
Potrivit textului menţionat, „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile".
În speţă, nerestituirea terenului afectat de asemenea construcţii (magazii) nu s-a datorat faptului că instanţa nu le-ar fi reţinut un asemenea caracter (neautorizat, uşor demontabil) şi ignorării astfel, a dispoziţiei legale, ci situaţiei de fapt concrete, faţă de modalitatea de amplasare a acestor construcţii uşoare, situate la distanţă între ele (deservind primăria, poliţia şi blocuri de locuinţe) şi suprafeţei de teren ocupate efectiv.
Contrar susţinerii recurentei, aceste magazii nu ocupă 400 mp, ci suprafeţe de 47 mp (construcţia C 15), 30 mp (construcţia C 16), 36 mp (C 17), 15 mp (C 18), aşa încât în mod corect a concluzionat instanţa că restituirea lor ar fi însemnat o fărâmiţare excesivă a terenului şi astfel, diminuarea valorii lui economice.
Situaţia este aceeaşi şi argumentele instanţei subzistă atât în privinţa magaziilor ce deservesc blocul de locuinţe, cât şi a celor ce deservesc secţia de poliţie şi primăria (construcţiile notate C 6 şi C 10) despre care recurenta susţine că nu ar fi fost observată de către instanţă posibilitatea restituirii în natură a terenului aferent acestora.
- Criticile recurentei privind conţinutul raportului de expertiză care nu ar fi identificat corect suprafaţa de teren – care ar fi mai mare, respectiv, de 6415 mp – nu pot fi primite dintr-un dublu considerent.
Pe de o parte, pretinzând dreptul la măsuri reparatorii pentru 6415 mp, recurenta-reclamantă ignoră conţinutul notificării autorului său, care în termenul prescris de Legea nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură şi prin echivalent bănesc a unui teren de 5876 mp.
Pe de altă parte, critica vizează modalitatea de administrare a unui mijloc de probă (raportul de expertiză şi obiecţiunile aduse acestui raport), în condiţiile în care evaluarea probatoriului de către instanţele fondului nu se subsumează vreunui motiv de nelegalitate.
- Sunt nefondate şi susţinerile referitoare la fundamentarea soluţiei de respingere a apelului reclamantei pe planul urbanistic de detaliu (în legătură cu existenţa reţelelor de apă, canalizare) după ce instanţa constatase caracterul nelegal al acestuia, cu referire la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ceea ce ar fi de natură să atragă şi contrarietatea considerentelor.
În realitate, instanţa a respins apelul primarului – care pretindea că nu poate fi restituit în natură lotul de 1187 mp, întrucât porţiunea respectivă ar fi străbătută de un drum public, singurul drum de acces pentru locuitorii satului Huzăreşti, drum cuprins în planul urbanistic de detaliu – cu motivarea, subsidiară, (după ce a constatat că drumul comunal de fapt mărgineşte acest teren) că planul urbanistic, fiind elaborat în anul 2007, nu-i poate fi opus notificatorului având în vedere dispoz. art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte apelul reclamantei, solicitării acesteia de a i se restitui şi alt teren în natură, suplimentar faţă de soluţia primei instanţe, i s-a răspuns prin opunerea situaţiei de fapt relevată de probele administrate respectiv, anexele la raportul de expertiză topografică ce evidenţiau existenţa reţelelor de apă potabilă, de energie electrică, de canalizare menajeră.
Aşadar, este vorba de situaţia diferită care a rezultat în legătură cu regimul juridic al terenurilor şi care a impus soluţii diferite în drept, neputându-se susţine caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei în legătură cu efectele recunoscute planului urbanistic de detaliu.
Recurenta pretinde că aceste reţele utilitare ar fi menţionate doar în planul urbanistic deşi existenţa lor este menţionată de expert în conţinutul raportului întocmit (fiind de altfel, de neconceput funcţionarea a două blocuri de locuinţe, a sediului primăriei şi poliţiei care afectează cea mai mare parte a terenului preluat de stat de la autorul recurentei, fără existenţa unor asemenea utilităţi).
De aceea, instanţa de apel a apreciat corect că este vorba de o suprafaţă afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, aşa încât măsurile reparatorii se pot stabili într-o asemenea situaţie numai prin echivalent.
Faţă de conţinutul textului de lege [art. 10 alin. (2)] care statuează în mod expres şi fără echivoc că în astfel de situaţii „măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent", este lipsită de orice fundament susţinerea recurentei conform căreia pentru aceste situaţii, actul normativ nu ar stabili o singură modalitate de reparaţie, ci ar lăsa-o la latitudinea instituţiei învestite cu soluţionarea notificării.
- Este nefondată şi critica vizând nesoluţionarea de către instanţa de apel a fondului notificării şi astfel, nesocotirea dezlegărilor jurisdicţionale de principiu date prin Decizia în interesul legii nr. XX/2007.
Statuând asupra restituirii în natură a unei părţi din terenul ce a făcut obiectul notificării şi stabilind îndreptăţirea la măsuri reparatorii în echivalent pentru diferenţa de teren, nerestituibil, instanţa a judecat fondul pretenţiilor, conformându-se deciziei în interesul legii.
Contrar susţinerii recurentei, instanţa nu putea determina cuantumul măsurilor în echivalent, având în vedere că dispoziţia primarului a cărei anulare s-a solicitat a fost emisă la 6 februarie 2006, dată la care intrase în vigoare Legea nr. 247/2005.
Or, potrivit acestui act normativ a fost scindată procedura de acordare a măsurilor prin echivalent în două etape respectiv, cea judiciară în cadrul căreia se stabileşte de către instanţă îndreptăţirea la măsuri reparatorii şi cea desfăşurată în faţa Comisiei Centrale, care stabileşte cuantumul despăgubirilor pe baza evaluărilor efectuate de către evaluatori autorizaţi.
Această problemă de drept, legată de aplicarea în timp a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, după cum era vorba de notificări soluţionate la momentul intrării în vigoare a noii reglementări sau nesoluţionate până la acel moment, a fost de altfel tranşată printr-o altă interpretare dată în interesul legii, conform deciziei nr. 52/2007 a Secţiilor Unite ale Î.C.C.J.
De aceea, prin soluţia adoptată, faţă de data emiterii dispoziţiei primarului, instanţa de apel a procedat în conformitate cu jurisprudenţa unificată prin Decizia în interesul legii menţionată, atunci când a stabilit doar îndreptăţirea la măsuri reparatorii, urmând ca întinderea acestora să fie determinată de către Comisia Centrală de Despăgubiri.
- Pe de altă parte, susţinând obligaţia care ar fi revenit instanţei de a calcula despăgubirile, recurenta face trimitere la dispoziţii legale inexistente sau care reglementează altă materie – respectiv, art. 31 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care articolul menţionat conţine 6 alineate iar obiectul de reglementare este oricum reprezentat de stabilirea măsurilor reparatorii pentru persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) (adică persoane fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv).
- Are caracter neîntemeiat şi critica vizând modalitatea de redactare a hotărârii care pe de o parte, nu ar conţine motivele pe care se sprijină iar pe de altă parte, considerentele ei ar fi contradictorii.
În mod greşit, încadrându-şi în drept criticile sub acest aspect, recurenta a pretins că sunt incidente atât dispoz. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cât şi cele prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În realitate, pentru situaţia în care „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", îşi găseşte incidenţa motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., acesta sancţionează acea nesocotire a formelor de procedură pentru care nu există reglementare distinctă, cum se întâmplă în situaţia în care în elaborarea actului jurisdicţional ar fi fost încălcate dispoziţiile legale.
Ca atare, criticile vizând motivarea necorespunzătoare a hotărârii sunt încadrabile doar în motivul prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar au caracter neîntemeiat.
Referitor la pretinsul caracter contradictoriu al considerentelor, acesta ar consta în valoarea şi eficienţa juridică diferită recunoscută de instanţă planului urbanistic, aspect care reprezintă o reiterare a celor expuse şi în cadrul motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care a făcut deja obiect de cercetare pentru instanţă potrivit celor expuse anterior.
De asemenea, va fi înlăturată susţinerea conform căreia Decizia recurată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, în condiţiile în care din conţinutul acesteia rezultă că a fost preocupată de determinarea situaţiei de fapt, procedând la suplimentarea probatoriului în apel şi ulterior, a făcut o corectă aplicare a normei de drept material la elementele de fapt rezultate.
Cum funcţia jurisdicţională este aceea de „spunere a dreptului" (iuris dictio) la situaţia de fapt concretă, ceea ce instanţa a realizat prin hotărârea pronunţată, rezultă că actul jurisdicţional a fost întocmit cu respectarea normelor procedurale, critica fiind neîntemeiată şi sub acest aspect.
Faţă de toate considerentele expuse anterior, aspectele de nelegalitate deduse judecăţii au fost găsite nefondate astfel încât recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.D.C. împotriva deciziei nr. 113/A din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4926/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4916/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
