ICCJ. Decizia nr. 491/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 491/2011
Dosar nr.39511/3/2008
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Constată că la data de 22 octombrie 2008 reclamanta A.M.L. s-a adresat instanţei formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului N.V. şi solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu acesta, să se constate nulitatea absolută a contractului încheiat la data de 1 noiembrie 2003 şi a anexei la acest contract, între cele două părţi.
În motivarea cererii s-a reţinut următoarele: la data de 1 noiembrie 2003, reclamanta împreună cu prietena sa C.D., s-au deplasat la atelierul pârâtului, fotograf de profesie, în vederea realizării unor fotografii în interesul exclusiv personal al reclamantei şi al prietenei sale; prin intermediul fotografiilor menţionate anterior, urmau a fi puse în evidenţă nişte accesorii pentru păr, respectiv nişte bentiţe, create de doamna C.D.; câte un set din fotografiile realizate i-au fost înmânate ei şi prietenei sale, iar un altul a rămas în posesia fotografului N.V., fără însă ca acesta să aibă posibilitatea de a le înstrăina sau ceda cu un oricare alt titlu unor terţe persoane fizice sau juridice. De comun acord cu fotograful, au stabilit doar că acesta avea posibilitatea de a afişa pozele realizate pe site-ul său personal.
Având la bază încrederea pe care i-a acordat-o de la bun început pârâtului, prezentat drept un fotograf profesionist, în aceeaşi dată a semnat contractul şi anexele ce fac obiectul prezentei acţiuni.
S-a arătat că acest contract, împreună cu anexele este lovit de nulitate absolută întrucât reclamanta a cedat şi respectiv a renunţat la drepturile morale conferite prin dispoziţiile Legii nr. 8/1996, persoanei a cărei imagine este reprezentată în portret sau fotografie.
La data de 13 ianuarie 2009, în şedinţă publică, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat prescripţia dreptului de introducere a acţiunii în constatarea nulităţii relative, arătând faptul că prin contractul încheiat nu s-au încălcat norme juridice imperative referitoare la ordinea publică sau la bunele moravuri, că eventual aceasta s-ar fi putut afla într-o eroare de consimţământ, sancţionată legal cu nulitatea relativă, care poate fi invocată într-un termen de prescripţie de 18 luni, iar de la încheierea contractului în cauză au trecut aproape 5 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 191 din 10 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia prescripţiei invocată de pârât şi a respins acţiunea în constatare nulitate act formulată de reclamanta L.A.M., în contradictoriu cu pârâtul N.V.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că nu poate fi lovit de nulitate absolută contractul încheiat între părţi la data de 1 noiembrie2003, în speţă fiind vorba de o nulitate relativă, întrucât nu este vorba de o nulitate care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteşte un interes general, obştesc, în contractul respectiv neexistând nicio normă care ocroteşte un interes de o asemenea importanţă şi care să fie viciată.
S-a mai reţinut, că reclamanta nu a invocat lipsa totală a consimţământului, că obiectul contractului este perfect licit şi prin contractul încheiat nu s-a pus în pericol funcţionarea statului de drept şi nici nu s-au încălcat normele de convieţuire socială.
Avându-se în vedere că, în speţă, este vorba de o nulitate relativă a contractului de cesiune încheiat între părţi, s-a constatat că devin incidente dispoziţiile privind prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune, prevăzut de art. 9 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora „prescripţia dreptului la acţiune în anularea unui act juridic pentru violenţă, începe să curgă de la data când acesta a încetat.
În caz de viclenie sau eroare, sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului".
Prin Decizia civilă nr. 224A din 15 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de reclamanta L.A.M., a desfiinţat sentinţa civilă nr. 191 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., în condiţiile în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii cu care a fost investită, astfel încât, practic, nu a cercetat fondul cauzei.
S-a reţinut că Tribunalul Bucureşti a fost învestit cu o cerere în constatarea nulităţii absolute a contractului încheiat între părţi pentru nevalabilitatea cauzei, a obiectului şi încălcarea dispoziţiilor imperative a Legii nr. 8/1996, însă a soluţionat o cerere de anulare pentru vicierea consimţământului prin eroare, cerere cu care nu a fost legal învestită, această viciere a consimţământului nefiind invocată de reclamantă, ea fiind doar indicată de pârât, ca o posibilă cauză de nulitate relativă, în raport cu această cauză, invocându-se şi prescripţia.
S-a mai reţinut că prima instanţă, fără a pune în discuţia părţilor calificarea cererii de chemare în judecată în raport de susţinerile pârâtului, respectiv dacă este vorba de o cerere în constatare nulitate act sau o cerere în anulare, a soluţionat cererea ca fiind una în anulare, aplicând o sancţiune specifică acestui din urmă tip de cerere.
A fost încălcat astfel principiul contradictorialităţii sub aspectul arătat, însă şi sub un alt aspect, întrucât s-a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocat prin întâmpinare şi a soluţionat cererea prin raportare la această excepţie. Însă, în considerentele sentinţei s-au analizat şi aspectele legate de fondul cererii cu care a fost învestită, fără însă ca părţile să fi avut posibilitatea să pună concluzii pe aceste aspecte.
Împotriva deciziei respective, în termen legal, a declarat recurs pârâtul N.V., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă, invocând, în drept, aplicarea prevederilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs s-a susţinut, în primul rând, faptul că susţinerile apelantei-reclamante se bazează pe un neadevăr, întrucât aceasta nu a susţinut niciodată unirea excepţiei având ca obiect prescripţia dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare, cu fondul cauzei, ca să se poată susţine faptul că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat în legătură cu această cerere, acordând cuvântul direct pe excepţia prescripţiei.
Chiar şi în situaţia în care apelanta ar fi formulat o asemenea cerere în faţa primei instanţe, aceasta ar fi fost respinsă întrucât prevederile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. stipulează faptul că „excepţiile nu pot fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea pe fond a pricinii".
S-a mai arătat că în mod corect, în opinia separată, s-a reţinut că încălcarea principiului contradictorialităţii nu reprezintă, în mod deosebit, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., un motiv de desfiinţare a hotărârii primei instanţe cu trimitere spre rejudecare, această încălcare a drepturilor părţii putând fi acoperită în apel.
S-a învederat şi faptul că Decizia instanţei de apel nu este motivată, singura motivare oferită fiind doar cea arătată opinia separată a unui membru al completului de judecată.
S-a concluzionat că cele susţinute de reclamantă puteau fi soluţionate în cadrul instanţei de apel, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind necesară în prezenta cauză.
Analizând recursul declarat de pârât prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este nefondat şi-l va respinge ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente :
În primul rând nu sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a respectat prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. care impun judecătorului să arate în hotărârea pronunţată motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Astfel, în cauză, instanţa de apel a concluzionat că sunt aplicabile prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care impun desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând în considerentele deciziei recurate, motivele pentru care a considerat necesar să facă aplicarea acestui text.
Referitor la motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată faptul că este nefondat întrucât Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme s-a reţinut că a fost încălcat de către prima instanţă principiul contradictorialităţii, principiu de bază al dreptului civil român care impune asigurarea drepturilor părţilor de a lua cunoştinţă de pretenţiile reciproce şi obligaţia judecătorului de a pune orice împrejurare în discuţia acestora.
Acest principiu ce guvernează procesul civil este reglementat în prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora - cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor - judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept.
Ori, încălcarea acestui principiu, atrage nulitatea hotărârii şi incidenţa prevederilor art. 297 C. proc. civ., câtă vreme prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor calificarea cererii de chemare în judecată, în raport de susţinerile pârâtului arătate prin întâmpinare, respectiv dacă este vorba de o cerere în constatare nulitate act sau de o cerere în anulare şi a soluţionat-o ca fiind vorba de o cerere lovită de nulitate relativă, aplicând o sancţiune specifică acestei cereri.
A fost încălcat în acelaşi timp şi dreptul la apărare al reclamantei câtă vreme calificarea cererii ei de chemare în judecată, ca fiind vorba de acţiune în nulitate relativă şi nu de una în nulitate absolută, nu a fost pusă în discuţie, pentru a i se da posibilitatea acesteia să-şi facă apărările necesare pe acest aspect.
Aceasta întrucât cauza a fost soluţionată pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinându-se aplicarea prevederilor art. 9 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, iar regimul juridic, în ceea ce priveşte prescripţia extinctivă, diferă după cum este vorba de nulitate absolută sau de nulitate relativă.
Contrar susţinerilor recurentului, încălcarea celor două principii fundamentale ce guvernează procesul civil, nu putea fi acoperită în cadrul instanţei de apel, întrucât ar fi însemnat lipsirea părţilor de un grad de jurisdicţie.
Aceste considerente au fost avute în vedere de către instanţa de apel în aplicarea prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., şi nu faptul că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra cererii reclamantei de unire cu fondul cauzei a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare.
În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată faptul că a fost invocate doar formal de către recurent, întrucât nu a dezvoltat nicio critică care să se circumscrie acestui motiv de modificare.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se constată că nu subzistă motivele de modificare invocate de recurent, respectiv dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul N.V. împotriva deciziei civile nr. 224/A din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4916/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4861/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
