ICCJ. Decizia nr. 4916/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4916/2011
Dosar nr. 2174/117/2009
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 430 din 13 mai 2010, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis plângerea formulată de reclamanta B.M. împotriva pârâţilor Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, şi Primarul municipiului Cluj-Napoca; a anulat dispoziţia de respingere a notificării nr. 915 din 19 februarie 2009, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca şi a obligat pârâţii să emită în favoarea reclamantei dispoziţie de acordare a dreptului de folosinţă special pentru terenul de 341 mp, parte din parcela cu nr. top 7581/3/2 înscrisă în C.F. nr. 6489 Cluj, porţiunea colorată în roz în schiţa anexată la raportul de expertiză întocmit de expertul Colţan Dan şi cuprinzând propunere de acordare a despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2008 pentru terenul în suprafaţă de 48 mp, parte din parcela cu nr. top 7581 /3/2 şi pentru construcţia şi terenul în suprafaţă de 86 mp nr. top 7581/3/1, ţinând seama de valoarea actualizată a despăgubirilor de 30.000 lei primite de petiţionară la predarea imobilului; a obligat pârâţii să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin dispoziţia nr. 915 din 19 februarie 2009 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, a fost respinsă notificarea nr. 1996 din 03 octombrie 2001 formulată de reclamanta B.M., cetăţean german, căreia statul german i-a plătit despăgubiri în sumă de 6.035 RM pentru casa unifamilială situată în Cluj-Napoca, distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial.
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură sau acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 6489, nr.top 7581/1, constând în casă familială compusă din 1 cameră, bucătărie, curte şi grădină în suprafaţă de 470 mp, care a fost preluat în anul 1981, în baza Decretului nr. 223/1974, de către Statul Român.
Câtă vreme construcţia pentru care reclamanta a solicitat măsuri reparatorii era înscrisă în cartea funciară în anul 1971 pe numele lui B.M. şi soţia născută G.V., despăgubirile primite de aceasta în anul 1989 de la Statul German, i-au fost acordate pentru construcţia bombardată în anul 1944.
Pentru imobilul preluat de Statul Român de la petiţionară în anul 1981 în temeiul Decretului nr. 223/1974, aceasta a recunoscut că a încasat suma de 30.000 lei.
După preluarea de către Statul Român, imobilul cu nr. top 7581/3 a fost împărţit în două parcele: 1) nr.top 7581/3/1 casă şi teren în suprafaţă de 86 mp ce a fost vândută de Statul Român numitei R.V. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30375 din 14 ianuarie 1997, neatacat de către petiţionară; 2) nr.top 7581/3/2 teren în suprafaţă de 389 mp.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul C.D.M., a rezultat că din parcela cu nr.top 7581/3/2 în suprafaţă de 389 mp, numai pentru suprafaţa de 341 mp, cu destinaţia de curte, i se poate acorda petiţionarei un drept special de folosinţă, în timp ce suprafaţa de 48 mp este ocupată de Canalul Morii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii.
Pârâtul a arătat că pentru imobilul în litigiu, reclamanta ar fi primit despăgubiri în anul 1989 de la Statul German, care însă nu au fost acordate pentru construcţia bombardată în anul 1944, iar cu ocazia preluării imobilului de către Statul Român, prin Decizia nr. 354/1981, emisă de Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al judeţului Cluj în baza Decretului nr. 223/1974, reclamanta a primit despăgubiri în sumă de 37.800 lei.
Prin Decizia civilă nr. 207/A din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Clu, secţia civilă, de muncă si asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins apelul ca nefondat, reţinând că, critica pârâtului-apelant priveşte faptul că despăgubirile încasate în anul 1989 de către reclamantă de la Statul German, vizează imobilul preluat de Statul Român în anul 1981, iar nu construcţia bombardată în anul 1944 şi bunurile mobile distruse cu acea ocazie, având în vedere că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu sunt îndreptăţite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate cu România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1, care face parte integrantă din lege.
Instanţa de apel a mai reţinut că „Decizia generală pentru stabilirea pierderilor de bunuri casnice conform Legii pentru stabilirea/constatarea (FG) şi pentru constatarea despăgubirilor pentru bunurile casnice conform legii pentru despăgubirile de război" emisă de Comisia Districtuală - Comisia pentru Acordarea Despăgubirilor Bad Hamburg sub nr. 6380 din 14 noiembrie 1985, f. 38 dos. tribunal, a avut ca obiect acordarea despăgubirilor pentru bunurile casnice distruse în timpul celui de-al doilea război mondial, iar „Decizia pentru stabilirea valorii daunelor financiare conform Legii pentru stabilirea/constatarea (FG) în cazul participării mai multor păgubiţi direcţi", emisă de aceeaşi comisie, la data de 3 iulie 1989, prin care s-a acordat suma de 6.035 RM f. 7-8 acelaşi dosar, a avut ca obiect despăgubirile pentru bunuri imobiliare şi mobiliare, produse în anul 1944 ca urmare a războiului, aşa cum rezultă în mod explicit din menţiunile de la pct. 7 al deciziei.
Ambele decizii puteau fi atacate cu recurs la Comisia de recurs pentru Despăgubiri de Război, astfel încât nu se pot reţine afirmaţiile pârâtului că despăgubirile acordate pentru daunele materiale suferite în anul 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, reprezintă despăgubiri acordate de Statul German pentru imobilul în litigiu preluat de Statul Român de la reclamantă în anul 1981, în baza Decretului nr. 223/1974.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, formulând următoarele critici comune, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Din mod greşit instanţa de apel a soluţionat cauza exclusiv din perspectiva despăgubirilor băneşti acordate reclamantei pentru imobilul în litigiu, în condiţiile în care pârâtul a solicitat respingerea în totalitate a acţiunii introductive de instanţă.
In acest sens, arată că, la restituirea în natură cu drept de folosinţă special a terenului în suprafaţă de 341 mp, trebuia avută în vedere obligativitatea corelativă a instituirii unui drept de servitute de trecere pentru utilităţile care deservesc imobilul înscris sub nr.top 7581/3/1 (apă, gaz, canalizare), precum şi a unei servituti de trecere pietonale în favoarea proprietarului imobilului, întrucât suprafaţa propusă spre restituire reprezintă întreaga curte a imobilului şi, ca efect al restituirii acesteia în natură, imobilul-construcţie rămâne fără cale de acces;
II. In mod greşit instanţa de apel a concluzionat că despăgubirile primite de reclamantă de la statul german nu s-ar referi la imobilul preluat abuziv de stat, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 5 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România nu sunt îndreptăţite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent;
III. In mod greşit instanţa de apel a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, întrucât acesta a solicitat respingerea în totalitate a acţiunii, care viza şi respingerea pretenţiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, aspect asupra căruia instanţa nu s-a pronunţat.
Analizând recursurile, cu prioritate asupra excepţiei de inadmisibilitate invocată de către reclamantă, pe care o va respinge, Înalta Curte va constata caracterul fondat al acestora, pentru următoarele considerente:
Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, Înalta Curte constată că, deşi acesta ar fi fost inadmisibil în condiţiile în care această parte nu a exercitat calea de atac a apelului, dat fiind raporturile de coparticipare procesuală existente între Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia „...dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei...folosesc şi celorlalţi", recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca să profite şi celuilalt pârât, înlăturând astfel sancţiunea inadmisibilităţii.
Referitor la caracterul fondat al recursurilor, Înalta Curte constată că, prin hotărârile instanţelor anterioare, reclamantei i s-a recunoscut un drept de folosinţă special pentru terenul în suprafaţă de 341 mp, parte din parcela prevăzută cu nr.top. 7581/3/2, înscrisă în C.F. 6489 Cluj, reţinându-se că pentru diferenţa de 48 mp din totalul suprafeţei solicitate, cât şi pentru construcţia şi terenul în suprafaţă de 86 mp top 7581/3/1 sunt incidente dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În acest sens, s-a reţinut că reclamanta a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită, a formulat notificare în termenul legal şi a dovedit preluarea abuzivă a bunului, iar din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat că din suprafaţa totală revendicată de 389 mp, o suprafaţă de 341 mp este amplasată în curtea imobilului, iar o suprafaţă de 48 mp este ocupată de Canalul Morii, concluzionându-se că există porţiuni libere de construcţii noi autorizate, servituti legale şi alte amenajări de utilitate publică în înţelesul art. 10.3 din Normele metodologice ale Legii nr. 10/2001, ce pot fi restituite în natură acesteia.
Cu toate acestea, deşi expertul a precizat, în finalul raportului de expertiză, cu referire la suprafaţa de teren de 341 mp, că „.. .restituirea acestei suprafeţe este posibilă doar cu înscrierea unei servituti de gaz, apă şi canal, respectiv, a unei servituti de trecere pietonală în favoarea imobilului cu nr. topo 7581/3/1...", nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel, în respectarea principiului efectului devolutiv al acestei căi de atac, nu au făcut demersurile necesare stabilirii regimului juridic al terenului asupra căruia s-a recunoscut dreptul de folosinţă special, în sensul clarificării aspectelor legate de posibilitatea efectivă de restituire în natură.
Astfel, precizarea inclusă în finalul raportului de expertiză privind restituirea sub condiţia înscrierii unei servituti de gaz, apă şi canal,respectiv, a unei servituti de trecere pietonală în favoarea imobilului învecinat, acreditează ideea existenţei, pe terenul în litigiu, a unor amenajări de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ipoteză ce trebuia verificată în cadrul ansamblului probator administrat în cauză.
Sintagma amenajări de utilitate publică este definită de dispoziţiile art. 10 pct. 3 din HG nr. 250/2007 ca reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume, căi de comunicaţie (străzi, alei trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale, şi altele.
Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificării, alături de verificarea destinaţiei terenului, în scopul de a nu afecta căile de acces, ori existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane de tipul conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, etc.
In măsura în care entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu a realizat aceste verificări, instanţa era ţinută de ele, într-o corectă aplicare a legii.
Chiar dacă în apel pârâtul nu a dezvoltat critici pe acest aspect, având în vedere solicitarea acestuia de respingere în totalitate a acţiunii introductive de instanţă, cu referire inclusiv asupra restituirii în natură a suprafeţei de 341 mp, cât şi efectul devolutiv al căii de atac a apelului, instanţa era datoare să lămurească cauza sub toate aspectele.
In rejudecare, instanţa va stabili dacă regimul juridic al terenului care se constituie în curtea aferentă unui imobil şi despre care se reţine în raportul de expertiză că ar fi grevat de conducte de gaz, apă şi reţele de canalizare, îl face apt de restituire în natură, urmând a administra probatoriile pe care le consideră necesare soluţionării cauzei, în vederea lămuririi aspectelor arătate, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.
Admiterea recursului din această perspectivă face inutilă analizarea celorlalte critici, ce vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
Având în vedere că situaţia de fapt premisă a restituirii în natură nu a fost pe deplin lămurită, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile sub acest aspect, va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, conform art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj şi Municipiul Cluj - Napoca, prin primar, împotriva deciziei nr. 207/A din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4921/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 491/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
