ICCJ. Decizia nr. 5280/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5280/2011
Dosar nr.19562/3/2008
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului civil de faţă constată următoarele.
Prin cererea înregistrată sub nr. 19562/3 din 28 februarie 2002, reclamantul K.A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General, solicitând restituirea în natură a imobilului, situat în Bucureşti, sector 5.
În motivarea acţiunii a arătat că este persoană îndreptăţită în sensul disp. Legii nr. 10/2001 ca şi unic moştenitor al fiicei sale K.E., decedată la 24 noiembrie 2000 care a devenit proprietara imobilului din litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat cu nr. 6650 din 19 iulie 1974. S-a mai arătat că deşi a adresat notificare Primăriei Municipiului Bucureşti pentru restituirea în natură a imobilului, notificarea sa nu a fost soluţionată nici până în prezent.
Prin sentinţa civilă nr. 856F din 3 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 55 din 13 februarie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă; admiţând recursul declarat de acelaşi reclamant, prin Decizia civilă nr. 982 din 9 februarie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a casat Decizia din apel, precum şi sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Prin Decizia nr. 107 din 11 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de fond, cu motivarea că, au fost casate ambele hotărâri pronunţate în cauză, astfel că, în speţă, competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine Tribunalului Bucureşti.
În urma rejudecării, prin sentinţa civilă nr. 762 din 1 i iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea reclamantului şi, ca urmare a decesului acestuia continuată de K.I. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost admisă acţiunea faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a fost obligat să emită în favoarea reclamantei dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 15, aflat în litigiu şi cererea de restituire a imobilului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut în esenţă că, reclamanta este persoană îndreptăţită în calitate de moştenitoare a reclamantului iniţial K.A., care la rândul său a dobândit imobilul din litigiu prin moştenire de la K.E., titulara contractului de vânzare-cumpărare nr. 6650 din 19 iulie 1974, încheiat de fostul notariat de Stat al Sectorului 6 Bucureşti.
Apartamentul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, situaţie în care nu poate fi restituit în natură şi conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptăţită numai la măsuri reparatorii în echivalent.
Prin Decizia nr. 618 din 27 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
S-a reţinut că, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001(r.) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie, sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură."
Forma în care este redactat textul, cât şi interesul public ce vizează rezolvarea cererilor de restituire a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, denotă caracterul imperativ şi nu dispozitiv al textului de mai sus.
S-a mai arătat că, termenul respectiv începe să curgă fie de la data înregistrării notificării, atunci când dosarul este complet, fie de la data depunerii actelor doveditoare, atunci când notificatorul nu a depus toată documentaţia din care rezultă calitatea de persoană îndreptăţită şi regimul juridic al imobilului.
Conform actelor de la dosar s-a reţinut că reclamanta şi-a completat documentaţia cu toate actele necesare începând cu 13 mai 2003, dată de la care a început să curgă termenul pentru soluţionarea notificării de către unitatea deţinătoare.
Avându-se în vedere şi deciziile pronunţate în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a procedat la soluţionarea notificării.
De asemenea, s-a reţinut că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond şi nu numai contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de respingere a cererii prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Lipsa răspunsului unităţii deţinătoare echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente.
Dimpotrivă, s-a mai reţinut că prin art. 6 paragraful 1 din CEDO şi art. 21 alin. (2) din Constituţia României se instituie dreptul de acces la justiţie, ce nu trebuie să fie iluzoriu, ci efectiv, având ca scop protejarea drepturilor recunoscute de lege.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat prin Primarul General care invocând motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susţinut că aceasta este nelegală.
Fără a trece la expunerea motivului de recurs invocat şi la analiza criticii formulată de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nesemnat.
Potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ. „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă".
De fapt, cererea de recurs este semnată de consilierul juridic al acesteia şi nu de către organul abilitat, respectiv Directorul executiv al Direcţiei juridice, contencios şi legislaţie, împuternicit prin dispoziţia Primarului General nr. 1808/2008, aşa cum rezultă din partea introductivă a cererii de recurs. În această situaţie, conform alin. (2) al art. 133 C. proc. civ. „lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii".
În sensul textului enunţat, Înalta Curte la termenul din 13 septembrie 2010, constatând că recursul nu este semnat a amânat cauza la 8 noiembrie 2010 şi apoi, în temeiul art. 1551 C. proc. civ. a suspendat judecarea recursului, constatând că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina recurentului prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, dând posibilitatea acestuia să-şi semneze recursul.
Cauza a fost repusă pe rol la cererea intimatei-reclamante K.I., constatându-se că nici pentru termenul din 28 martie 2011 recursul nu a fost semnat, motiv pentru care s-a acordat un ultim termen la 20 iunie 2011 în acelaşi scop.
În final, constatând nesemnarea recursului, se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 3021 lit. d) C. proc. civ. şi urmează să se constate nul recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 618 din 27 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 544/2011. Civil. Conflict de muncă. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 5192/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
