ICCJ. Decizia nr. 5184/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5184/2011
Dosar nr. 4073/98/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 54 F din 19 ianuarie 2010, Tribunalul Ialomiţa a respins cererea formulată de reclamanta A.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că potrivit adresei nr. 2-160 din 06 septembrie 2001 a Ministerului de Interne, prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. s-a aplicat familiei L.V. şi T. precum şi copiilor, măsura dislocării din zona frontierei de vest, fixându-se domiciliul obligatoriu în comuna Perieţi - Ialomiţa, începând cu 18 iunie 1951.
Restricţiile impuse s-au ridicat prin Decizia nr. 6200/1955. Rezultă deci că măsura luată împotriva tatălui petentei constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Instanţa e fond a făcut aplicarea art. 5 din Legea nr. 221/2009 şi a conchis că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor şi sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta susţinând că instanţa de fond a făcut o interpretare restrictivă a textului de lege menţionat - art. 5 din lege, în sensul că a limitat aplicabilitatea acestui text numai la cei care au suferit "condamnări", însă, art. 5 alin. (1) lit. a) se referă în mod evident la "prejudiciul moral" suferit de cei persecutaţi din punct de vedere politic, categorie de persoane în care intră nu numai cei condamnaţi dar şi cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 549 A din 7 octombrie 2010 a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă reţinând că prin OUG nr. 62/2010, care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2010, s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul că s-a recunoscut dreptul la acordarea daunelor morale şi celor care au fost supuşi măsurilor administrative, plafonându-se totodată cuantumul acestora la suma de 5000 de Euro, în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i s-au aplicat acest măsuri.
Prin dispoziţiile art. 2 din acest act normativ s-a stabilit că prevederile Legii nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, sunt aplicabile şi proceselor care nu au fost încă definitiv soluţionate la data intrării în vigoare a ordonanţei.
Dând eficienţă acestor dispoziţii legale şi constatând, prin raportare la prevederile art. 377 C. proc. civ., că prezentul dosar nu era soluţionat prin hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, instanţa de apel a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 221/2009, aşa cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2009.
Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că, în raport de noul cadru legislativ, soluţia primei instanţe de a respinge cererea de acordare a despăgubirilor exclusiv pe considerentul nerecunoaşterii dreptului la daune morale pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, care atrage, potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei atacate cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 se acordă despăgubiri doar pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Şi OUG 62/2010 prevede acelaşi lucru la art. I pct. 2.
Recursul nu este fondat.
Contrar susţinerilor recurentului, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic, criticile în acest sens nefiind întemeiate.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Lege, „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la : a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare...".
Într-adevăr, la lit. a) din textul redat mai sus, se face referire expresă doar la prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel încât, raportat strict la criteriul argumentului gramatical, susţinerea recurentului este corectă.
Insă, pentru interpretarea corectă a dispoziţiilor cuprinse în Legea 221/2009 nu trebuie avută în vedere doar interpretarea gramaticală, ci interpretarea logico-sistematică şi teleologică, reţinând, în urma corelării mai multor dispoziţii din cuprinsul actului normativ cu art. 5 alin. (1) lit. a), că această normă se aplică şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.
Astfel după cum rezultă chiar din titlul legii, aceasta se aplică atât condamnărilor cu caracter politic, cât şi măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, dispoziţia de la lit. a) a art. 5 alin. (1) trebuie corelată cu cea din preambulul acestui alineat, care deschide calea acţiunii în justiţie pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât şi ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic.
In urma acestei corelări, concluzia corectă este aceea că intenţia legiuitorului a fost de a despăgubi pentru prejudiciul moral suferit atât persoanele care au fost condamnate politic, cât şi pe cele care au suferit măsuri administrative din aceleaşi motive.
Scopul legiuitorului în sensul amintit a fost confirmat ulterior prin adoptarea OUG nr. 62/2010 care, la art. I pct. 1, prevedea că „La art. 5, alin. (1), lit. a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de Euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic...".
Chiar dacă art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010 a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1354/2010 a Curţii Constituţionale, el este concludent pentru rezolvarea problemei de drept ce formează obiectul de critică din cererea de recurs a pârâtului.
Din expunerea motivelor prezentată în partea introductivă a ordonanţei de urgenţă menţionate, aceasta a fost adoptată în scopul instituirii unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor, care să menţină echilibrul bugetar la un nivel optim, iar nu în scopul de a extinde sfera persoanelor beneficiare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, prevăzute în Legea nr. 221/2009 în forma iniţială. In caz contrar, însuşi scopul Ordonanţei, de a limita cuantumul despăgubirilor în funcţie şi de cel. care le solicită (victima opresiunii, soţul supravieţuitor sau descendenţii până la gradul II inclusiv) pentru a evita afectarea echilibrului bugetar, nu s-ar mai regăsi în cazul în care sfera persoanelor beneficiare ar fi fost extinsă prin actul normativ în discuţie.
Aşa fiind, categoriile de despăgubiri - morale şi materiale, enumerate în continuare, la lit. a) şi b), nu pot fi înţelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menţionate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.
Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări şi măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situaţii similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât şi măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale şi morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar comunist.
Prin urmare, recunoscând reclamantei dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, măsură administrativă cu caracter politic prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009, nu s-a produs nici o încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.
Faţă de aceste considerente recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva deciziei nr. 549 A din 7 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5192/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 5180/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
