ICCJ. Decizia nr. 4972/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4972/2011
Dosar nr.2669/91/2009
Şedinţa publică din 09 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 2669/91/2009 reclamanta R.S. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti solicitând obligarea acestuia la daune morale, în sumă de 600.000 Euro şi despăgubiri materiale reprezentând echivalentul în lei a bunurilor confiscate.
În motivarea cererii sale, cu precizările ulterioare, reclamanta a arătat că prin sentinţa penală nr. 19 din 15 martie 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare defunctul C.M.I., a cărui moştenitoare este, a fost condamnat la 20 ani de muncă silnică pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 258-260 C. pen., 8 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. A mai arătat reclamanta că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic iar conform art. 2 toate efectele acesteia sunt înlăturate de drept şi că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) persoana condamnată sau moştenitorii ei pot cere despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. A mai susţinut reclamanta că întreaga familie a avut de suferit fiind lipsită de sprijinul moral şi material al defunctului, iar apoi au fost supuşi la diverse forme de agresiune şi teroare.
La termenul din 4 martie 2010 reclamanta a arătat că înţelege să renunţe la capătul de cerere vizând daunele materiale şi că înţelege să solicite doar daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 158 din 4 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea a fost admisă în parte acţiunea reclamantei şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 60.000 Euro în echivalent în lei la cursul BNR la data plăţii cu titlu de daune morale, reţinându-se în esenţă faptul că prin condamnarea autorului reclamantei viaţa acestuia şi a familiei sale a fost schimbată esenţial fiindu-le diminuate veniturile şi afectată imaginea acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea cât şi reclamanta R.S.
Prin motivele de apel pârâtul a criticat hotărârea primei instanţe prin prisma cuantumului sumei la care a fost obligat susţinând că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciilor pe care le-a suportat în urma condamnării tatălui său.
Reclamanta R.S. a susţinut că suma de 60.000 Euro nu este neglijabilă, dar nici în măsură de a acoperi în totalitate prejudiciul moral suferit atât de autorul său cât şi de familia acestuia.
Analizând cele două apeluri prin prisma probelor administrate cât şi al susţinerilor formulate, Curtea a apreciat că doar apelul pârâtului este întemeiat în parte.
Verificând acţiunea reclamantei prin prisma acestor aspecte, Curtea de Apel a considerat că aceasta este dovedită doar în parte.
Cu probele administrate, respectiv actele depuse cât şi declaraţia martorului audiat în cauză reclamanta a făcut dovada că tatăl său a fost condamnat pentru faptul că s-a opus colectivizării la o pedeapsă privativă de libertate de 20 de ani închisoare din care a executat 6 ani (declaraţie martor fila 96 dosar fond).
La data când a fost condamnat tatăl reclamantei aceasta avea vârsta de 2 ani, iar la eliberarea din penitenciar a acestuia, avea vârsta de 8 ani.
Cu ocazia soluţionării cauzei, reclamanta nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a fost împiedicată să se înscrie la o anumită şcoală, să ocupe o anume funcţie sau să promoveze într-o funcţie motivat de faptul că tatăl său a fost condamnat politic.
Probele administrate fac dovada suferinţelor fizice şi morale la care a fost supus autorul reclamantei şi mai puţin reclamanta din prezenta cauză.
Faţă de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, Curtea a constatat că în mod legal prima instanţă a stabilit că reclamanta este persoană îndreptăţită să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său însă întinderea acestuia a fost redusă, apreciind că suma de 10.000 Euro este în măsură să o despăgubească pe reclamantă.
Pentru motivele arătate, Curtea, a respins ca nefondat apelul reclamantei şi s admis în parte apelul pârâtului.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta R.S. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generala a Finanţelor Publice Vrancea.
Se consideră de către reclamantă că, instanţa de apel a pronunţat Decizia civila nr. 162 din 1 iunie 2010 cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece greşit s-a apreciat că nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a fost împiedicată să se înscrie la şcoală, să ocupe o anume funcţie, că nu a dovedit prejudiciul moral personal pentru a fi îndreptăţită la repararea acestuia sub forma despăgubirilor morale.
Se apreciază că raţiunea legiuitorului pentru care se acordă daune morale descendenţilor până la gradul doi inclusiv şi soţului supravieţuitor este aceea cuprinsă în textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, text care se referă la prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Dacă legiuitorul nu a prevăzut categoria de prejudiciu moral pentru descendenţi şi soţul supravieţuitor în familiile în care trăieşte condamnatul politic şi acesta se poate adresa personal instanţei, evident că, potrivit principiului nediscriminării, nu putea legea să prevadă existenţa categoriei de prejudiciu moral personal al descendenţilor şi soţului supravieţuitor pentru situaţiile familiilor în care condamnatul politic nu mai trăieşte.
Desigur, la instanţa de fond s-a analizat şi suferinţa membrilor familiilor celor care a fost condamnaţi politic, însă nu pentru scoaterea în evidenţă a suferinţei proprii a acestora (alţii decât condamnatul politic în persoană), ci pentru a materializa menţiunea integrală a suferinţei celui condamnat politic, deoarece s-a susţinut ca suferinţa familiei sale s-a reflectat asupra propriei existente de după punerea în certate, ducând la sporirea suferinţei cauzate efectiv prin condamnare şi prin ispăşirea pedepsei
Din această perspectivă, suferinţa întregii familii a condamnatului politic, nu numai descendenţilor şi a soţului supravieţuitor (poate fi vorba şi despre suferinţa fraţilor şi surorilor, a unchilor şi mătuşilor etc.) se adaugă la suferinţa condamnatului determinată strict de condamnare şi de executarea pedepsei privative de libertate.
Se susţine că reclamanta nu trebuia să evidenţieze, să probeze vreo suferinţa personală pentru majorarea cuantumului daunelor morale sau menţinerea celor acordate de instanţa de fond, în cuantum de 60.000 Euro.
Mai susţine recurenta că hotărârea instanţei de apel este nelegală deoarece nu cuprinde motivele pentru care i-a fost respinsă cererea de evaluare a daunelor morale prin prisma criteriilor prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen. (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generala a Finanţelor Publice Vrancea a susţinut următoarele motive de nelegalitate.
Se consideră Decizia ca nelegal deoarece reclamanta nu a suferit personal vreo condamnare cu caracter politic, această condamnare fiind suportată de tatăl sau.
Acţiunea a fost formulată în sensul că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 îi conferă dreptul de a obţine despăgubiri prin condamnarea tatălui. Situaţia care trebuie analizată este dacă dispoziţiile art. 5 din lege, permit descendenţilor unei persoane condamnate cu caracter politic, la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Eventualul drept al soţului sau descendenţilor ar putea lua naştere doar dacă decesul condamnatului a intervenit după data intrării în vigoare a legii, dată la care a luat naştere dreptul la acordarea de despăgubiri.
Se mai susţine că suma acordată drept daune morale trebuie să fie redusă, raportat şi la prejudiciul efectiv suferit şi la situaţia economico - socială a ţării.
În drept se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursurile declarate prun prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 1 şi art. 5 din Lega nr. 221/2009.
Susţinerile recurentei reclamante în sensul că s-ar fi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se justifică. Instanţa de apel a considerat în mod corect că reclamanta este persoană îndreptăţită la a solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său, fiind realizată o distincţie între prejudiciul moral suferit de persoana condamnată în mod direct şi cel suferit de descendenţii persoanei condamnate.
Nici motivele de recurs invocate de recurentul-pârât Statul Român nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate. Prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 permit şi descendenţilor până la gradul al II-lea inclusiv să solicite şi să li se acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru condamnarea politică a autorului său.
Solicitările recurentei reclamante R.S. şi ale pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin care se contestă cuantumul daunelor morale vizează de fapt aprecierea dimensiunii acestor daune, prin raportare la criteriile aplicabile în materie şi nu ignorarea criteriilor de cuantificare a daunelor morale.
Aceste critici ale recurenţilor ce vizează cuantumul daunelor morale reprezintă chestiuni de fapt, care pun în discuţie temeinicia, nu legalitatea hotărârii atacate.
Cenzurarea temeiniciei unei hotărâri nu mai este posibilă în recurs faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în această cale de atac numai pentru motive de nelegalitate.
Pe cale ce consecinţă, criticile legate de aprecierea daunelor morale nu se încadrează în niciunul din cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, astfel că nu pot fi analizate.
Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă recurată.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta R.S. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generala a Finanţelor Publice Vrancea împotriva deciziei civile nr. 162 A din 01 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4976/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4969/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
