ICCJ. Decizia nr. 4976/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4976/2011
Dosar nr.4972/2/2010
Şedinţa publică din 09 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa sub nr. 3561/98/2009 (nr. vechi 3248/2009) reclamantul G.M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acordarea de despăgubiri civile în sumă de 250.000 Euro reprezentând prejudiciul moral suferit de părinţii săi G.M. decedat la data de 12 ianuarie 1989 şi G.C.T. decedată la data de 20 iunie 2007, prin strămutarea din zona frontierei de vest - comuna Giulvăz, judeţul Timiş şi stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Jegălia Nouă, judeţul Ialomiţa, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi asimilată condamnării politice.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că la data de 18 iunie 1951, părinţii săi împreună cu întreaga familie au fost strămutaţi în Bărăgan, prin măsura cu caracter politic, abuzivă, luată de regimul instaurat la 06 martie 1945, respectiv prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I., aduşi în localitatea Jegălia Nouă, judeţul Ialomiţa, unde li s-a stabilit şi domiciliul obligatoriu până la ridicarea acestor restricţii în 27 iulie 1955.
Urmare a măsurilor cu caracter abuziv privind dislocarea şi domiciliu obligatoriu, a suferit împreună cu întreaga familie prin neajunsurile create legat de locuinţă şi confort, asistenţă sanitară, hrană şi posibilităţi de a-şi câştiga existenţa, pe lângă măsurile de supraveghere permanentă din partea organelor securităţii statului, ale miliţiei.
În baza Decretului-lege nr. 118/1990 numai mama reclamantului, G.C.T., a obţinut hotărârea nr. 8 din 9 ianuarie 1992, prin care i s-a stabilit o indemnizaţie lunară de 821 lei, în calitate de persoană cu domiciliu obligatoriu.
Prin Decizia cu nr. 2112 din 04 octombrie 2007 şi respectiv Decizia nr. 2114 din 04 octombrie 2007 părinţilor reclamantului li s-a recunoscut şi calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Prin sentinţa civilă nr. 1395 F din 27 octombrie 2009 Tribunalul Ialomiţa a respins cererea formulată de reclamantul G.M.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, tribunalul a reţinut că, părinţii reclamantului, G.M. şi G.C.T., împreună cu întreaga familie, au fost strămutaţi conform Deciziei M.A.I. nr. 200/1951 la data de 18 iunie 1951 din zona frontierei de vest – comuna Giulvăz, judeţul Timiş şi li s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Jegălia Nouă, judeţul Ialomiţa, până la data de 27 iulie 1955 când s-au ridicat restricţiile domiciliare.
În raport de dispoziţiile cuprinse în art. 5 din Legea 221/2009, s-a apreciat că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor, şi sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare, conform pct. a de la art. 5.
Împotriva acestei sentinţe civile, la data de 09 decembrie 2009, a formulat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 ianuarie 2010.
Se susţine că, instanţa de fond a respins în mod eronat acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că „despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor şi sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare", făcând o interpretare restrictivă a textului de lege menţionat, în sensul că, art. 5 alin. (1) lit. a) se referă în mod evident la "prejudiciul moral" suferit de cei persecutaţi din punct de vedere politic, categorie de persoane în care intră nu numai cei condamnaţi dar şi cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cu alte cuvinte, cei din urmă fiind asimilaţi persoanelor care au suferit condamnări politice, aspect care rezultă din chiar definirea legii (Legea nr. 221/2009 privind condamnării cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989).
Se mai susţine că instanţa de fond o pronunţat o soluţie nelegală, şi pentru că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (4) din lege.
Prin încheierea de şedinţă din 10 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanţe a cauzei şi înaintarea către Secţia civilă a Curţii de Apel Bucureşti.
La data de 04 iunie 2010, cauza a fost reîntregistrată pe rolul Curţii de Apel, secţia a III-a civilă şi pentru cauzei cu minori şi de familie, sub nr. 4972/2/2010.
Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul pentru următoarele considerente.
Prin OUG nr. 62/2010, care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2010(data publicării în Monitorul Oficial) s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul că s-a recunoscut dreptul la acordarea daunelor morale şi celor care au fost supuşi măsurilor administrative, plafonându-se totodată cuantumul acestora la suma de 10 000 de Euro, în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i s-au aplicat aceste măsuri.
Prin dispoziţiile art. 2 din acest act normativ s-a stabilit că prevederile Legii nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, sunt aplicabile şi proceselor care nu au fost încă definitiv soluţionate la data intrării în vigoare a ordonanţei.
Dând eficienţă acestor dispoziţii legale şi constatând, prin raportare la prevederile art. 377 C. proc. civ., că prezentul dosar nu era soluţionat prin hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, Curtea a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile Legii 221/2009, aşa cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2009.
Pe cale de consecinţă, Curtea a considerat că, în raport de noul cadru legislativ, soluţia primei instanţe de a respinge cererea de acordare a despăgubirilor exclusiv pe considerentul nerecunoaşterii dreptului la daune morale pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea măsurilor administrative cu caracter politic, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, care atrage, potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei atacate cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.
Împotriva deciziei civile nr. 494A/2010 a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice care a susţinut următoarele motive de nelegalitate.
Se consideră ca hotărârea Curţii de Apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel precizează faptul că prin OUG nr. 62 2010 s-au adus modificări Legii nr. 221/2009, în sensul că s-a recunoscut dreptul acordarea daunelor morale şi celor care au fost supuşi măsurilor administrative, plafonându-se totodată cuantumul acestora la suma de 10.000 de Euro, în ipoteza în care reclamantul este cel căruia i s-au aplicat aceste măsuri.
Textul de lege modificat prin OUG nr. 62/2010 nu precizează faptul că măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter politic, dovadă că cele două forme de măsuri sunt definite distinct de legiuitor la art. 1 respectiv art. 3.
Se solicită să se aibă în vedere practica judiciară a Curţii de Apel, respectiv Decizia civila nr. 474.A din 30 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 4329/121/2010 având ca obiect pretenţii - despăgubiri.
În cazul de faţă părinţii apelantului-reclamant nu au fost condamnaţi, ci împotriva lor s-a luat o măsura administrativa de strămutare, împrejurare ce aduce potrivit Legii 221/2009 art. 5 lit. b) la posibilitatea pentru acesta de a solicita doar eventuale despăgubiri, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate, dacă aceste bunuri nu au fost restituite sau nu au obţinut despăgubiri în echivalent, în condiţiile Legii nr. 10 / 2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Se mai solicită a se avea în vedere art. 5 din Legea 221 / 2009 la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Analizând Decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Pentru a fi incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea eronată a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente, şi anume art. 297 C. proc. civ., considerând că se impune desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Criticile recurentului pârât nu se justifică, obiectul acţiunii dedus judecăţii îl constituie acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit de părinţii reclamantei, urmare a aplicării măsurilor administrative cu caracter politic, a strămutării şi stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Jegălia Nouă, judeţul Ialomiţa.
Instanţa de apel a statuat în mod just că prin OUG nr. 62/2010 s-au adus modificări Legii nr. 221/2009 reglementându-se prin art. 2 din aceeaşi OUG nr. 62/2010 că prevederile Legii nr. 221/2009 sunt aplicabile şi proceselor care nu au fost definitiv soluţionate până la data intrării în vigoare a ordonanţei.
Motivele de recurs formulate de recurent privind aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor, raportat la criteriile prevăzute de lege nu se circumscriu motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., ele urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond, cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva deciziei civile nr. 494 A din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4980/2011. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 4972/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
