ICCJ. Decizia nr. 4969/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4969/2011
Dosar nr.9944/62/2009
Şedinţa publică din 09 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 119/D din 16 aprilie 2010 Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatorii K.S. şi K.A., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov, reprezentat legal de Primar. Au fost obligaţi contestatorii să achite intimatului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.
Prima instanţă a reţinut că, din copia cărţii funciare nr. 22153 Braşov, rezultă că imobilul înscris sub numerele topografice 8784/1, 8785, 8786/52/b totul/1 şi 8788/2/a/1/21/2 a constituit obiectul dreptului de coproprietate al contestatorilor K.S. şi K.A.
Acest imobil, compus din casă de locuit şi teren, a trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de expropriere, în temeiul Decretului fostului Consiliu de Stat nr. 302/1987.
După data trecerii în proprietatea statului a imobilului mai sus identificat, s-a procedat la demolarea construcţiei ce intră în compunerea acestui, iar pe teren astfel rezultat s-a construit un bloc de locuinţe.
Întrucât intimatul nu a procedat la soluţionarea notificării formulată de către contestatori în termenul instituit de Legea nr. 10/2001, aceştia au promovat pe rolul instanţelor judecătoreşti o cerere prin care au solicitat ca intimatul să fie obligat să execute această obligaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 135 din 27 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost admisă această cerere, cu consecinţa obligării intimatului la soluţionarea notificării pe care contestatorii au promovat-o în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001
La data de 17 iunie 2009, intimatul Municipiul Braşov a emis, prin reprezentantul său legal, dispoziţia nr. 4452, prin care a constatat calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite să beneficieze de măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, întrucât sunt proprietarii iniţiali ai bunului imobil pentru care a fost formulată notificarea, şi a propus ca părţilor menţionate să le fie acordate despăgubiri băneşti în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007, pentru imobilul situat, la data preluării lui de către stat în Municipiul Braşov, înscris sub numerele topografice 8784/1, 8785, 8786/52/b totul/1 şi 8788/2/a/1/21/2 în cartea funciară nr. 22153 Braşov.
În cuprinsul acestei decizii, intimatul a stabilit că valoarea reală a despăgubirilor de care vor beneficia contestatorii ca măsură reparatorie în echivalent va fi stabilită de către Comisia Centrală de Evaluare, în conformitate cu procedura instituită de actul normativ mai sus indicat.
Aşa cum s-a arătat, contestatorii au criticat această dispoziţie, susţinând că lor nu le pot fi aplicate prevederile Legii nr. 247/2005, întrucât ei au promovat notificarea anterior datei intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel că, în conformitate cu principiile de drept care reglementează aplicarea în timp a legii civile, notificarea lor trebuia soluţionată prin raportare la dispoziţiile din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării notificării.
Această susţinere a contestatorilor a fost considerată de către prezenta instanţă ca fiind lipsită de temei, pentru considerentele ce succed:
Potrivit principiului aplicării imediate a legii civile noi, ce reglementează aplicarea în timp a legii civile, se reţine că legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât situaţiilor juridice ce se vor naşte, modifică sau stinge după această dată, cât şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul a reţinut că, în analizarea legalităţii dispoziţiei pe care intimatul a emis-o în soluţionarea notificării promovată de către contestatori trebuie avute în vedere dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii acesteia, o soluţie contrară fiind de natură să nesocotească principiile de drept mai sus indicate şi să lipsească de eficienţă aceste prevederi legale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toate părţile.
Apelantul Municipiului Braşov prin Primar a criticat reducerea onorariului avocaţial, susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., fără a se reţine starea de fapt corectă.
Apelanţii K.S. şi K.A. au solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare motivat, de faptul că prin concluziile scrise a solicitat repunerea pe rol a cauzei întrucât instanţa a ignorat procura pe care aceştia au dat-o fiului lor pentru a-i reprezenta în proces şi nu au luat cunoştinţă de probele depuse de către pârât.
Pe fondul cauzei, în subsidiar s-a solicitat admiterea acţiunii, arătându-se că măsura despăgubirii băneşti excede legal şi în timp obiectul notificării, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2)-(3) şi art. 18 din Legea nr. 10/2001, notificarea fiind formulată anterior apariţiei modificărilor legislative ale acestui act normativ, iar despăgubirile ar trebui plătite de către intimat.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. reducând onorariul avocaţial, motivat de faptul că acesta este nepotrivit de mare, raportat la obiectul cauzei şi la munca îndeplinită de avocat.
Soluţia adoptată nu este temeinică, având în vedere pe de o parte faptul că la dosarul cauzei se află depuse o serie de acte procesuale pe care apelantul le-a îndeplinit prin avocat, respectiv întâmpinare care are ataşate înscrisuri doveditoare în susţinere (filele 22 – 38), ceea ce denotă muncă de creaţie intelectuală şi de triere şi punere la dispoziţie a înscrisurilor relevante în cauză, notă de probatoriu cu înscrisurile ataşate ( filele 82 – 190 ), concluzii scrise ( filele 1 – 3 vol. II ), iar pe de altă parte avocatul a fost prezent personal sau prin substituire la fiecare termen de judecată, aşa cum rezultă din încheierile aflate în dosarul cauzei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanţii K.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2)-(3) şi art. 18 din Legea nr. 10/2001, curtea a constatat că prima instanţă a făcut o amplă şi corectă interpretare a aplicării legii în timp, din care a rezultat fără dubiu că la data emiterii dispoziţiei de primar au fost respectate normele legale în vigoare. Faptul că soluţionarea notificării s-a făcut cu întârziere se datorează şi culpei contestatorilor care nu au depus la notificare actele complete, aşa cum erau prevăzute de legislaţia în domeniu, ceea ce a condus la tergiversarea soluţionării acesteia, făcând să devină incidente dispoziţiile modificatoare ale legii referitoare la acordarea de despăgubiri, dispoziţii cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 81/2007.
În ceea ce priveşte obligarea intimatei Municipiul Braşov de a plăti din fonduri proprii contravaloarea imobilului, stabilită prin expertiza evaluatoare, acesta este un petit care nu are temei legal, entităţile investite cu stabilirea valorii şi plata despăgubirilor fiind strict determinate de actul normativ special de reparaţie.
Împotriva deciziei civile nr. 103/Ap pronunţată de către Curtea de Apel Braşov au declarat recurs reclamanţii care au susţinut următoarele motive de nelegalitate.
Instanţa de apel a reţinut greşit motivele de apel şi nu a analizat toate petitele invocate în cauză.
Referitor la procura depusă de reclamant la instanţa de fond, aceasta a fost formulată şi autentificată de către persoane de specialitate şi din eroare s-a făcut referire la imobilul situat în localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în loc de localitatea Braşov.
Se consideră ca instanţa nu poate soluţiona o contestaţie întemeiată pe Legea 10/2001, doar pe baza înscrisurilor depuse de intimată în etapa procedurii administrative, deoarece ar avea ca efect îngrădirea accesului liber la justiţie.
Se mai menţionează ca nici în apel nu le-a fost comunicat nici un act depus de intimaţi în dosar de către instanţă.
Se susţine că, referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2)-(3) si art. 18 din Legea nr. 10/2001, instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii prin greşita lui interpretare.
De asemenea din actele deduse judecaţii nu rezultă acordul recurenţilor cu privire la acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale. De altfel, opţiunea reclamantei clară rezultă şi din adresa nr. 77041 din 08 octombrie 2008 emisă de Primăria Municipiului Braşov prin care aceasta solicită o expertiză de evaluare a imobilului ce l-au avut în proprietate, pentru a fi transmis Direcţiei Patrimoniu din cadrul primăriei, în vederea acordării în compensare a unui lot de teren din terenurile puse la dispoziţia Comisiei de Analiza a Notificărilor.
Se consideră ca atât instanţa de fond, cât şi cea de apel ar fi trebuit să administreze în cauză o expertiză topo pentru a determina imobilul, a constata cât din suprafaţa acestuia este construită, ce fel de imobile sunt şi cât teren a rămas neconstruit pentru a se determina, dacă există posibilitatea restituirii acestuia sau nu de către pârâta-intimată.
O altă critică vizează reţinerea greşită a culpei recurenţilor în soluţionarea cu întârziere a notificării.
La dosarul administrativ au fost depuse toate actele solicitate de Legea 10/2001, respectiv extras de carte funciara cu privire la imobilul identificat mai sus, adeverinţa eliberată de SC C.P. SA Braşov cu privire la exproprierea imobilului şi la faptul că pentru teren nu s-au achitat despăgubiri, copii după actele de stare civilă şi actele de identitate ale notificatorilor, copia desfăşurată a C.F. 22153 Braşov, copia Decretului de expropriere nr. 302/1987.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de apel a dat o interpretare şi a aplicare greşită dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., onorariul de avocat solicitat în cauză fiind nejustificat.
Se mai întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi următoarele C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În speţă, instanţa de apel şi cea de fond au interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 1, art. 18 din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Criticile recurenţilor reclamanţi vizează, în esenţă, inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, dată fiind data formulării notificării – anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, solicitându-se ca motivele reparatorii solicitate să le fie acordate în mod direct de către intimaţi. Aceste critici nu se justifică.
În mod corect instanţele au statuat că măsurile reparatorii de care pot beneficia contestatorii sunt cele reglementate de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cuantumul acestora urmând a fi determinat în cadrul procedurii speciale instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală.
Prevederile cuprinse în Titlul nr. VII al Legii nr. 247/2005 au schimbat esenţial procedura de atacare în instanţă a dispoziţiilor emise în cadrul procedurii prealabile obligatorii instituită de Legea nr. 10/2001, precum şi instanţa competentă să le soluţioneze.
Astfel, pentru dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competenţa instanţei civile se păstrează doar în ceea ce priveşte procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deţinătoare, în situaţia în care aceasta refuză să soluţioneze notificarea ori respinge notificarea sau cererea de restituire în natură.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor de care poate beneficia persoana îndreptăţită, acesta pot face obiect de analiză al instanţei de contencios administrativ, doar după ce a fost stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De altfel, problema competenţei instanţelor de judecată de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 a făcut obiectul recursului în interesul legii soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. LII din 4 iunie 2004, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în legea specială privind stabilirea şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv nu se aplică în ceea ce priveşte deciziile şi dispoziţiile emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Prin urmare, prevederile legii speciale care reglementează procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se aplică tuturor dispoziţiilor ce sunt emise ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat.
Cum dispoziţia atacată a fost emisă de intimatul Municipiul Braşov ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin contestatorilor ca măsură reparatorie în echivalent va fi determinat, potrivit procedurii speciale instituită de Titlul VII din acest act normativ.
Celelalte susţineri ale recurentei reclamante, privind necomunicarea anumitor înscrisuri, reţinerea culpei în soluţionarea notificării, ignorarea acelei procuri depuse de fiul reclamantei sunt susţineri de fapt ce nu pot atrage nelegalitatea deciziei recurate, neputând fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Nici critica recurenţilor-reclamanţi în sensul că lipseşte acordul acestora în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale nu poate fi primită, acea probă cu efectuarea unei expertize topo pe care o solicită reclamanţii nefiind utilă şi pertinentă, în condiţiile în care chiar reclamanţii au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului respectiv.
Motivul de recurs privind cheltuielile de judecată nu este întemeiat, în mod corect instanţa de apel a interpretat şi aplicat prevederile art. 274 C. proc. civ. fiind justificată suma acordată, dată fiind natura activităţii efectiv prestate şi complexitatea cauzei.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
În baza art. 274 C. proc. civ. se vor acorda cheltuieli de judecată ce vor fi diminuate la suma de 3000 lei, având în vedere criteriile reglementate de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii K.S. şi K.A. împotriva deciziei civile nr. 103 Ap din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă reclamanţii la plata a 3000 lei către pârâtul Municipiul Braşov prin Primar, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4972/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4965/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
