ICCJ. Decizia nr. 4960/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.4960/2011

Dosar nr.254/205/2011

Şedinţa camerei de consiliu din 8 iunie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung, creditoarea SC A.L.I.F.N. SA a solicitat încuviinţarea executării silite a debitoarei SC T.C.C. SRL, cu sediul în Bucureşti, sector 5, în baza titlurilor executorii reprezentate de două contracte de leasing.

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 11 ianuarie 2011 Judecătoria Câmpulung a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, reţinând că sediul debitoarei se află în raza acestei instanţe.

S-a apreciat că nu poate fi primită susţinerea creditoarei în sensul că ar fi competentă Judecătoria Câmpulung în virtutea faptului că sediul terţului poprit, respectiv, R.B. ar fi în municipiul Câmpulung, întrucât nu s-a depus la dosar niciun act care să ateste acest lucru.

La rândul ei, Judecătoria sector 5 a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Câmpulung conform sentinţei civile nr. 1706 din 1 martie 2011 şi, constatând intervenit conflictul negativ, a formulat sesizare pentru regulator de competenţă.

S-a reţinut că în cauză, creditoarea a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprire, indicând în acest sens terţul poprit ca fiind R.B. SA, Agenţia Câmpulung, cu sediul în Câmpulung Muscel.

Ca atare, în raport de dispoz. art. 373 alin. (2) C. proc. civ., competentă teritorial este Judecătoria sector 5.

Legal învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă faţă de dispoz. art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cererii prin care creditoarea SC A.L.I.F.N. SA a sesizat instanţa de judecată constă în încuviinţarea executării silite prin poprire, în condiţiile în care sediul debitorului se află în Bucureşti, sector 5, iar al terţului poprit, în Câmpulung Muscel.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit, iar potrivit art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este cea care încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu.

De asemenea, în sensul dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speţă, instanţa de executare este cea în raza căreia se află sediul terţului poprit, respectiv, Judecătoria Câmpulung, având în vedere că a fost indicată având această calitate R.B. S.A. – Agenţia Câmpulung.

Împrejurarea că societatea debitoare are sau nu deschise conturi la această bancă nu reprezintă un element al determinării competenţei teritoriale, ci unul care vizează fondul pretenţiilor de valorificat în procedura execuţională.

În consecinţă, văzând textele procedurale anterior menţionate, se va stabili că instanţa competentă teritorial în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite este Judecătoria Câmpulung.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4960/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond