ICCJ. Decizia nr. 5059/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5059/2011
Dosar nr. 1645/101/2010
Şedinţa publică din 10 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 06 aprilie 2010 reclamantele G.M.M. şi A.I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, pentru prejudiciul moral suferit de tatăl lor, B.C., ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe Legea nr. 221/2009, reclamantele au arătat că, de la data de 18 iunie 1951 până la data de 19 ianuarie 1956, tatăl lor B.C., în prezent decedat, a fost strămutat şi i s-a stabilit domiciliul forţat în comuna U.M., judeţul Brăila. Au arătat astfel că tatăl lor împreună cu familia au fost luaţi, fără nicio explicaţie şi fără a fi lăsaţi să ia vreun bun cu ei, şi transportaţi cu vagoanele pentru animale şi apoi cu căruţa până la locul de deportare unde au fost lăsaţi în câmp şi li s-a interzis să depăşească limita de 5 km. Reclamantele au mai menţionat că familia lor a locuit într-un bordei în pământ în primii doi ani şi au îndurat condiţii inumane de viaţă, neavând mâncare, apă, medicamente, asistenţă medicală şi fără a urma vreo formă de şcolarizare, iar când s-au întors la domiciliu au fost marginalizaţi de ceilalţi copii şi de cadrele didactice.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantele nu au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru că împotriva tatălui lor s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic. S-a mai arătat că aceste persoane beneficiază de o indemnizaţie lunară, precum şi de alte drepturi în baza Decretului-Lege nr. 118/1990.
Prin sentinţa civilă nr. 199 din 04 mai 2010 Tribunalul Mehedinţi a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantelor echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro la data plăţii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că tatăl reclamantelor a fost strămutat cu domiciliul forţat în comuna U.M., judeţul Brăila, împreună cu întreaga familie, fiindu-i cauzate din acest motiv grave suferinţe fizice şi morale. Din acest motiv, reclamantele în calitate de descendente ale persoanei persecutate politic, sunt îndreptăţite la primirea din partea Statului Român a contravalorii daunelor morale datorate ca urmare a cauzării acestor suferinţe.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, atât reclamantele G.M.M. şi A.I.A., cât şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Apelantele-reclamante au solicitat schimbarea sentinţei de fond, apreciind că doar o sumă de 500.000 de euro poate acoperi suferinţa tatălui lor.
La rândul său, pârâtul Ministerul Finanţelor a solicitat schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantelor, motivând că autorul acestora nu a fost condamnat politic, ci doar victima unor măsuri administrative, că daunele acordate sunt mult prea mari în raport cu suferinţele suportate şi că reclamantele nu au făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma defunctului.
Prin Decizia nr. 256 din 14 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul reclamantelor, s-a admis apelul pârâtului Ministerul Finanţelor şi în consecinţă, s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a redus cuantumul despăgubirilor la suma de 10.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, măsura administrativă astfel luată este o măsură cu caracter politic şi chiar dacă stabilirea domiciliului obligatoriu nu este rezultatul unei condamnări penale, ea se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 221/2009, iar Statul Român, care este răspunzător de luarea măsurii politice abuzive, poate fi obligat să suporte daunele morale rezultate din cauzarea unor suferinţe injuste şi abuzive.
Reclamantele, în calitate de fiice ale defunctului deportat politic şi implicit de succesoare ale acestuia, au dreptul să solicite plata acestor despăgubiri şi ca urmare, acordarea lor de către instanţe în temeiul art. 3 şi urm. din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce priveşte cuantumului daunelor acordate, conform OUG nr. 62/2010, acestea au fost plafonate la suma de 10.000 euro.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi pe fond, schimbarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că:
Suma în cuantum de până la 5.000 euro, se acordă, conform Legii nr. 221/2009, tuturor descendenţilor de gradul I ai persoanelor care au suferit condamnări politice, şi nu pentru fiecare în parte, şi numai în cazul în care li s-au produs cele mai grave prejudicii.
Instanţa nu a verificat dacă drepturile obţinute de reclamante prin efectul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi al OUG nr. 214/1999 au acoperit în totalitate prejudiciul moral suferit în urma condamnării sau aplicării măsurii administrative cu caracter politic la care a fost supus autorul.
În subsidiar, solicită ca în cazul în care se va aprecia ca întemeiată acţiunea reclamantelor, să se reducă daunele morale acordate acestora ca fiind exagerate, deoarece nu s-a arătat cum s-a stabilit întinderea acestor compensaţii, care trebuia să se facă în mod obiectiv şi nu arbitrar.
A mai susţinut şi că instanţa trebuia să dovedească rol activ şi să pună în vedere reclamantelor să justifice legitimarea lor procesual activă, prin depunerea de înscrisuri în acest sens. Arată că, trebuie înlăturat astfel riscul de a se promova mai multe acţiuni în temeiul Legii nr. 221/2009 în legătură cu aceeaşi persoană ce a suferit măsura administrativă cu caracter politic.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
Deşi recurentul-pârât invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în esenţă se critică nemotivarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, în sensul că nu sunt arătate criteriile legale avute în vedere de instanţă la acordarea sumei de 10.000 euro.
Aceste critici vor fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin prisma căruia va fi analizat prezentul recurs.
Acest art. stipulează faptul că modificarea unor hotărâri se poate cere – când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Textul, aşa cum rezultă, vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, motivarea reprezentând elementul indispensabil al acestui important act procedural, astfel încât nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti are conotaţii care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât ne aflăm în situaţia nesocotirii unei obligaţii legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.
Prin urmare, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. o hotărâre poate fi modificată dacă nu cuprinde considerentele pe baza cărora instanţa şi-a întemeiat soluţia, inexistenţa acestora împiedicând exercitarea controlului judiciar.
Aceasta, întrucât orice decizie trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor" potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea constituind pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariului judecătorilor.
Aceste dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel care, deşi arată că reclamantele sunt moştenitoarele autorului lor deportat politic şi constată dreptul lor la daune morale, conform Legii nr. 221/2009, stabileşte direct suma de 10.000 euro fără a arăta raportat la criteriile legale şi jurisprudenţiale, pentru ce motive a înţeles să reducă suma acordată de prima instanţă.
Este real că instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile OUG nr. 62/2010, care stabileau un cuantum maxim în ceea ce priveşte suma acordată persoanelor care au suferit condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic, precum şi în cazul în care acesta era decedată la data soluţionării cauzei, soţiei/soţului supravieţuitor şi descendenţilor de gradul I.
Pe de o parte, susţinerea recurentului în sensul că, în cazul acţiunii formulate de descendenţii de gradul I suma maximă ce poate fi acordată pentru toţi petenţii este corectă, instanţa acordând în mod nelegal suma de 10.000 euro.
Pe de altă parte, nu a arătat raportat la criteriile prezentate mai sus, pentru ce motive a înţeles să stabilească cuantumul maxim al daunelor, pe care de altfel, l-a apreciat în mod greşit ca fiind de 10.000 euro.
Astfel, instanţa de apel nu a arătat cum măsura de strămutare a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană, pentru ca stabilind cuantumului daunele morale la 10.000 euro, să arate care au fost criteriile legale şi jurisprudenţiale avute în vedere, respectiv care sunt consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către reclamante.
Cât priveşte nejustificarea legitimării procesuale active raportat la probele administrate, această susţinere nu poate fi analizată de actuala configuraţie a recursului, care nu mai permite reevaluarea situaţiei de fapt în raport de probele administrate, în urma abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. I pct. 11.2 din OUG nr. 138/2000.
Pe de altă parte, această critică a fost raportată la înlăturarea riscului promovării mai multor acţiuni în temeiul Legii nr. 221/2009, privind aceeaşi persoană, care a suferit condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic şi, deci, a riscului unei duble reparaţii pentru prejudiciul moral suferit.
Nu este cazul speţei de faţă, deoarece nu s-a dovedit că, pentru prejudiciul moral suportat de tatăl reclamantei în urma măsurii administrative dispuse, s-ar fi formulat mai multe cereri de chemare în judecată.
În consecinţă, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că nemotivarea hotărârii echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi atrage imposibilitatea exercitării controlului judiciar în ceea ce priveşte aplicarea legii de către instanţa anterioară, la situaţia de fapt reţinută de aceasta.
Ca urmare, în baza art. 312 alin. (1)-(3), (5) cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Instanţa de rejudecare va avea în vedere că în prezent art. I şi II din OUG nr. 62/2010 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354/2010 şi că nu mai există o limită a cuantumului daunelor morale ce se pot acorda în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În acelaşi timp, instanţa de apel va ţine seama şi de principiul „non reformatio in pejus" şi de faptul că doar pârâtul a declarat recurs, reclamantele necontestând suma acordată de instanţa de apel prin intermediul acestei căi de atac.
În consecinţă, va ţine seama că efectele principiului amintit se extind şi în faţa rejudecării apelurilor, ceea ce înseamnă că nu va putea acorda o sumă mai mare de 10.000 euro, necontestată de reclamante, cum s-a arătat mai sus, urmând să prezinte şi argumentele pentru care va stabili suma acordată reclamantelor până la limita de 10.000 euro, în raport de criteriile legale şi jurisprudenţiale (Decretul-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999, durata măsurii administrative, perioada de timp scursă de la condamnare şi consecinţele produse în plan fizic, psihic şi social menţionate mai sus).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva deciziei nr. 256 din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5063/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5052/2011. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
