ICCJ. Decizia nr. 5066/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5066/2011
Dosar nr. 8339/1/2010
Şedinţa publică din 10 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj din 01 februarie 2006, K.I.G.S. a solicitat să se constate că terenul în suprafaţă de 20.878 m.p. şi construcţiile amplasate pe acesta, situat în Cluj-Napoca, strada G., înscris în CF nr. AA Cluj-Napoca, nr. top. XX, a aparţinut antecesorilor săi, fiind expropriat şi trecut în proprietatea statului abuziv, fără titlu şi plata de despăgubiri; să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 53169/1959 emisă în baza Legii nr. 511/1955 prin care imobilul a trecut în proprietatea statului; să se dispună anularea dispoziţiei din 28 decembrie 2005 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului respectiv, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001; să se dispună restituirea în natură, iar în subsidiar, pentru situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent. A mai solicitat şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul revendicat a aparţinut antecesorului său, fiind cunoscut sub numele de Sanatoriul C., aşezământ particular pentru bolnavii de TBC.
În perioada ocupaţiei ungare aşezământul a fost preluat abuziv de maghiari, iar ulterior, după decesul proprietarului Dr. C., prin hotărârea judecătorească din anul 1946 imobilul a fost redobândit de mama acestuia, în calitate de moştenitoare.
Calitatea de moştenitor a reclamantului în raport de fostul proprietar al imobilului a fost recunoscută de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Deşi a depus diligenţe, reclamantul nu a putut obţine copie a hotărârii judecătoreşti invocate de la Arhivele Naţionale, întrucât acesta nu mai păstrează acte atât de vechi.
Ulterior Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziţia din 28 decembrie 2005 prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului, pe motiv că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită şi că dreptul de proprietate nu a fost dovedit.
Prin sentinţa nr. 480 din 20 iunie 2007 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Statul Român prin Prefectura Judeţului Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice actual Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a respins acţiunea împotriva acestor pârâţi datorită lipsei calităţii procesual pasive, a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi a respins acţiunea.
Tribunalul a apreciat că pârâţii Statul Român prin Prefectura Judeţului Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice nu au calitate procesual pasivă, având în vedere dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin care unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie motivată.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, Tribunalul a reţinut că acesta are o asemenea calitate, întrucât justifică un interes actual, legitim şi actual, la care se adaugă şi dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Asupra fondului cauzei, Tribunalul a mai reţinut că din probele administrate s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a reclamantului faţă de antecesorii săi, însă nu s-a făcut dovada că imobilul a fost preluat de la aceştia. Susţinerea reclamantului conform căreia la apariţia Legii nr. 260/1945 antecesorii săi au redobândit proprietatea imobilului nu a fost dovedită.
Prin Decizia nr. 140/A din 15 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamatului.
Curtea de Apel a reţinut că imobilul solicitat de reclamant a fost grevat, de-a lungul timpului, de numeroase ipoteci, ulterior fiind vândut la licitaţie publică în data de 09 ianuarie 1942 către Asociaţia M.S.Ş. Această tranzacţie a fost atacată în instanţă, potrivit prevederilor legale, însă cursul procesului nu se cunoaşte, susţinerea reclamantului în sensul că imobilul a reintrat în proprietatea autorilor săi nu a fost dovedită. În consecinţă nu s-a făcut dovada că Statul Român ar fi preluat imobilul de la autorii reclamantului, în CF a acestuia fiind înscris dreptul de proprietate al Statului Român la data de 26 noiembrie 1959.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul a arătat că din probele administrate la dosar rezultă că imobilul a fost preluat de la autorii săi. Astfel, s-a făcut dovada că vânzarea imobilului la licitaţie publică a fost atacată în instanţă. Împrejurarea că reclamatul nu a putut dovedi existenţa hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză nu poate fi reţinută ca o culpă a sa, întrucât a făcut toate demersurile în acest sens.
În plus, din adresele emise de pârâta Consiliul Judeţean Cluj referitoare la împrejurarea că a fost naţionalizat Sanatorul C., rezultă că acesta a fost preluat de la autorii săi, în caz contrar s-ar fi numit Sanatorul Ş.M.
Chiar şi în lipsa unei asemenea dovezi, instanţa trebuia să se raporteze la situaţia istorică a regiunii, în sensul că după căderea regimului austro-ungar din Transilvania de Nord regimul comunist, care s-a instalat la putere, a expropriat masiv, acesta foind şi cazul imobilului solicitat de reclamant.
Instanţa de recurs a constatat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001 alin. (1) „în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive", iar potrivit alin. (2) „în aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar".
În speţa de faţă, în actul de preluare al imobilului nu sunt menţionaţi antecesorii reclamantului, pentru ca reclamantul să beneficieze de prezumţia instituită de prevederile enunţate mai sus.
Simpla dovadă a înregistrării unei acţiuni prin care a fost contestată vânzarea la licitaţie a imobilului nu este de natură să instituie prezumţia că imobilul a şi intrat în proprietatea antecesorilor şi a fost naţionalizat de la aceştia.
Critica privitoare la faptul că instanţele au analizat greşit probele administrate în cauză, nu poate fi cercetată de instanţa de recurs, prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., conform cu care hotărârea putea fi modificată atunci când se întemeia pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, fiind abrogate la data când s-a pronunţat Decizia dată în apel.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 5013 din 17 septembrie 2008, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul K.I.G.S.
Învederează că în fapt, prin Decizia civilă nr. 5013 din 17 septembrie 2008 i s-a respins recursul introdus împotriva deciziei civile nr. 410/A/2007 pronunţată în Dosarul nr. 1304/117/2006 al Curţii de Apel Cluj.
Copia deciziei nr. 5013/2008 i-a fost comunicată în ziua de luni 27 septembrie 2010, fără respectarea art. 264 alin. (1) prima teza C. proc. civ.
Dat fiind însă că omisiunea analizării unui motiv de recurs nu ar putea fi constatată decât după motivarea hotărârii, termenul pentru motivare trebuie calculat de la data la care a luat cunoştinţă de hotărâre în integralitatea ei.
Aspectele legale în temeiul cărora recursul a fost formulat şi au fost argumentate susţinerile cu privire la dreptul său ca şi persoană îndreptăţită la a solicita restituirea în natură a imobilului din Cluj-Napoca strada G. înscris în CF AA nr. top. XX, în baza Legii nr. 10/2001 completate cu dreptul comun civil şi alte texte de lege invocate, nu a fost analizat, acest lucru fiind o stare de fapt.
Considerentul prin care a fost motivată Decizia realizându-se actul de justiţie nu răspunde la motivele de fapt şi de drept prin care şi-a întemeiat solicitările.
Instanţa de recurs a reluat pentru motivarea deciziei sale unul din argumentele instanţei de apel, în speţă art. 24 din Legea nr. 24/2001, ca şi considerent al deciziei de respingere pentru a arăta neîndeplinirea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (celălalt motiv, respectiv art. 304 pct. 11 nefiind menţionat în cererea de recurs).
În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în mod constant că noţiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, impune ca o jurisdicţie internă, în speţă, instanţa care a soluţionat recursul - să examineze efectiv problemele esenţiale ce-i sunt supuse examinării, şi nu să se mulţumească a confirma pur şi simplu concluziile unei jurisdicţii inferioare (Cauza Halte contra Finlanda, 19 decembrie 1997 parag. 59, 60).
În completarea celor arătate, în materia Legii nr. 10/2001, dat fiind specificul acestor litigii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat se poate realiza şi prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigiile de drept comun (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Decizia nr. 8007 din 02 octombrie 2006).
Deosebit de cele arătate mai sus, din cuprinsul deciziei nr. 5013/2008 nu reiese că instanţa de recurs a adus argumente decisive pentru soluţionarea cauzei sau a analizat vreun aspect care ar putea fi considerat esenţial, pentru a nu răspunde în mod deliberat criticilor sale din cererea de recurs.
Instanţa nu a tratat nici măcar sumar criticile formulate în recursul ce fac obiectul deciziei civile contestate, prin urmare nici conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 316 şi art. 298 C. proc. civ.
În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr „auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat (Cauza Virgil Ionescu împotriva României, hotărârea din 28 iunie 2005).
Aceste lacune care se constată în fapt în motivarea deciziei nr. 5013/2008 pot fi calificate ca şi omisiunea, din greşeală, a instanţei de a cerceta motivul de recurs referitor la temeiul legal şi aplicarea greşită a legii.
Faptul că instanţa de recurs a amintit într-o frază despre „situaţia istorică a regiunii", nu constituie o motivare argumentată în raport de motivele de legalitate invocate şi care trebuie să fie, în ultimă instanţă, singurele de luat în seamă.
Lipsa cercetării aspectelor de fapt şi de drept din cererea de recurs, şi cu atât mai mult fără a ţine seama de dreptul comun, echivalează cu omisiunea instanţei de a cerceta motivul de recurs al art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din considerentele expuse mai sus consideră că este necesar să fie admisă contestaţia şi recursul rejudecat, prilej cu care instanţa de recurs ar avea posibilitatea să înlăture această omisiune printr-o motivare argumentată cu privire la aspectele legale invocate în cererea de recurs pentru ca acestea să primească o tratare corespunzătoare.
În drept, îmi întemeiez contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 318-320 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare formulată, este nefondată, avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa, respingând recursul, sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Analizând textul de lege citat, se constată faptul că, în conţinutul actual al acestuia, se face referire la motive de „modificare sau casare", în corelare cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., astfel încât, numai neanalizarea unui motiv de casare sau modificare invocat de recurent poate duce la admiterea acestei căi extraordinare de atac, nu şi neanalizarea tuturor argumentelor, susţinerilor şi considerentelor invocate de acesta în sprijinul motivelor de nelegalitate invocate şi care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Se reţine, astfel faptul că cea de-a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de parte, întrucât, argumentele respective sunt subsumate acestor motive pe care le sprijină, ori de cât de larg ar fi dezbătute.
În speţă, se reţine că recurentul-contestator a invocat faptul că instanţa de recurs nu a cercetat un motiv de recurs formulat şi întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cercetarea motivului de modificare invocat de către recurent şi întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a analizat pe larg şi a arătat în considerentele deciziei contestate motivele pentru care, s-a respins, ca fiind nefondat recursul.
Instanţa de recurs nu era obligată să răspundă tuturor argumentele folosite de recurent în dezvoltarea acestui motiv de recurs, ci era îndreptăţită să grupeze aceste argumente pentru a răspunde motivului de recurs invocat, printr-un considerent comun.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare, motivele invocate neputând fi încadrate în prevederile art. 318 alin. (1) teza II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul K.I.G.S. împotriva deciziei nr. 5013 din 17 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5064/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 5063/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
