ICCJ. Decizia nr. 5141/2011. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5141/2011
Dosar nr. 26965/3/2006
Şedinţa publică din 10 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 317 din 03 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea principală formulată de către reclamantele SC A.S.D. SRL şi SC M.S. SA; a admis în parte cererile de intervenţie formulate de către intervenientele SC O.A. SA Braşov, SC U. SA, SC U.M.R. SRL Motru, în contradictoriu cu pârâţii SC S. SA şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
A dispus anularea parţială a certificatului DMI al pârâtei SC S. SA din 21 iunie 2006 cu privire la modelele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 14, 15 şi 16; a dispus radierea de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a modelelor menţionate din RNDMI, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cereri de chemare în judecată distincte, astfel cum au fost precizate în cursul judecăţii, reclamantele au solicitat anularea certificatului de înregistrare DMI din 21 iunie 2006 emis pe numele pârâtei SC S. SA pentru modelele industriale „Bridă şi Clemă pentru prinderea grinzilor miniere", invocând drept temei dispoziţiile art. 45 alin. (1), coroborat cu art. 9, 10 şi 11 din Legea nr. 129/1992, având în vedere neîndeplinirea condiţiei noutăţii şi faptul că aspectul modelelor în cauză este determinat exclusiv de o funcţie tehnică.
Pretenţii similare au fost formulate şi prin cererile de intervenţie în interes propriu depuse de către intervenientele SC O.A. SA Braşov, SC U. SA, SC U.M.R. SRL, interesul propriu în cauză fiind justificat de faptul că intervenientele nu mai pot produce şi comercializa anumite repere decât în anumite condiţii, deşi au produs şi comercializat aceste repere cu mult înainte de înregistrarea lor de către pârâtă.
În raport de materialul probator administrat, Tribunalul a reţinut că o parte dintre modelele industriale înregistrate de către pârâtă nu îndeplineau cerinţa noutăţii la data înregistrării cererii, iar pe de altă parte, aspectul acestora este determinat de către funcţia tehnică a respectivelor modele.
Tribunalul a înlăturat concluziile primului raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expert A.L., prin care s-a concluzionat că cele 16 modele industriale cuprinse în certificatul de înregistrare sunt redate în trei dimensiuni, aspectul lor fiind rezultatul combinaţiei dintre principalele caracteristici estetice ale acestora, nefiind determinate exclusiv de o funcţie tehnică; expertul a concluzionat, de asemenea, că înscrisurile invocate de către reclamante drept anteriorităţi nu sunt distrugătoare de noutate, deoarece nu îndeplinesc condiţia impusă de Regula 5 pct. 3 din Regulamentul de aplicare a legii, nefiind documente publice şi neavând dată certă anterioară datei de depunere a cererii de către pârâtă.
Pentru a înlătura concluziile acestei expertize, Tribunalul a constatat că, pe de o parte, la efectuarea expertizei nu au fost avute în vedere şi documentele depuse ulterior la dosar de către intervenientele din cauză, iar, pe de altă parte, expertul nu a explicat care este raţionamentul ce l-a condus la concluzia că aspectul modelelor nu este determinat de către funcţia sa tehnică.
Documentele depuse la dosar sunt distrugătoare de noutate, aşa cum se arată în raportul de expertiză întocmit de către expertul parte al reclamantelor, dar şi în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit ulterior de către expert M.F., în care se indică materialele distrugătoare de noutate pentru fiecare model în parte.
În aceste condiţii, Tribunalul a omologat concluziile expertizei efectuate de către expert M.F., reţinând că modelele 1-11 şi 14-16 protejate prin certificatul DMI al pârâtei nu îndeplineau, la data depozitului, condiţiile noutăţii şi distinctivităţii, conform art. 9, 10 şi 11 din legea DMI, iar descrierile modelelor nu sunt realizate conform Regulii 14, motiv pentru care a dispus anularea parţială a certificatului DMI, în sensul celor menţionate în dispozitiv.
Apelul declarat de către pârâta SC S. SA împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 155/A din 17 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin care s-a respins, totodată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata-intervenientă SC O.A. SA, ca nefondată.
În motivarea deciziei, s-a reţinut, cu privire la primul motiv de apel, că ceea ce a invocat pârâta sub denumirea de „excepţie a prematurităţii introducerii cererii" este, în fapt, o apărare împotriva pretenţiilor reclamantelor, ce a fost respinsă, în mod corect, prin încheierea de şedinţă din data de 06 martie 2007.
Faptul că reclamantele nu au formulat nici opoziţie, nici contestaţie, împotriva deciziei Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de înregistrare a modelelor pârâtei, în condiţiile art. 24 şi 27 din Legea nr. 129/1992 nu este de natură a atrage prematuritatea cererii de anulare a certificatului, deoarece procedura administrativ-jurisdicţională ce are loc în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci este o procedură de sine-stătătoare şi distinctă de cea jurisdicţională, iar nu o procedură prealabilă celei judiciare. Numai atunci când o procedură administrativă este reglementată de lege ca fiind obligatorie de parcurs anterior sesizării instanţei de judecată, omisiunea parcurgerii acesteia îndreptăţeşte pârâta la invocarea unei inadmisibilităţi a cererii.
Instanţa de apel a apreciat că nu este fondat nici motivul de apel privind interpretarea eronată şi superficială de către Tribunal a probelor administrate în cauză, neputându-se reţine nesocotirea de către prima instanţă a prevederilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ. prin faptul că nu a cerut primului expert desemnat în cauză întregirea expertizei prin luarea în considerare a documentelor depuse ulterior la dosar.
În conformitate cu prevederile art. 212 alin. (1), instanţa de fond are la dispoziţie, alternativ, posibilitatea de a dispune întregirea expertizei sau efectuarea uneia noi. Aceasta din urmă măsură a fost preferată de către Tribunal, şi deşi o motivare temeinică a măsurii lipseşte din cuprinsul încheierii de şedinţă, această omisiune nu este suficientă pentru a susţine o nelegalitate a măsurii procedurale dispuse de către instanţă, câtă vreme nu a fost invocată de către partea interesată (în speţă, pârâta), la termenul imediat următor, aceasta fiind decăzută din acest drept, iar nulitatea cauzată de neregularitatea procedurală fiind acoperită.
Criticând modul în careTribunalul a făcut analiza probelor administrate în cauză, apelanta a invocat, în principal, eroarea cuprinsă în raportul de expertiză al expertei M.F., în care se face vorbire de „şuruburi standardizate", când, în realitate, certificatul de înregistrare priveşte „şuruburi nestandardizate".
Critica apare, însă, ca fiind puerilă, câtă vreme această greşeală apare doar accidental în cuprinsul raportului de expertiză, fapt ce rezultă din faptul că în preambulul expertizei se menţionează în mod corect natura şuruburilor ce fac obiectul certificatului de înregistrare. În plus, din analiza concluziilor expertizei rezultă că expertul a făcut distincţia în ceea ce priveşte natura şuruburilor analizate.
Instanţa de apel, analizând în ce măsură puteau fi luate în considerare documentele reţinute de către expert, ca reprezentând anteriorităţi distructive de noutate, a constatat că manualele de uz intern sau întocmite în scop didactic, cât şi desenele tehnice, procesele-verbale de omologare şi pliantele comerciale, sunt documente distructive de noutate, câtă vreme, prin chiar natura lor, sunt documente ce ajung la cunoştinţa publicului.
Noţiunea de „public" în acest sens nu desemnează publicul larg, fiind irelevantă în cauză dimensiunea cantitativă. Este suficient ca aceste documente să fi ajuns la cunoştinţa chiar şi a unui număr extrem de limitat de persoane, care pot face parte dintr-un cerc de specialişti, chiar restrâns, pentru a se reţine că noţiunile tehnice cuprinse în documente au ajuns la cunoştinţa publicului.
În plus, nici măcar nu este nevoie să se probeze cunoaşterea în concret a acestora de către alte persoane decât autorii documentelor, fiind suficientă reţinerea că, prin natura documentelor, acestea pot ajunge la cunoştinţa publicului.
Or, în speţă, fiecare dintre documentele anterior menţionate are natura documentelor ce ajung la cunoştinţa publicului, prin chiar natura întocmirii lor (manualele sunt publicate pentru a fi cunoscute de specialişti, pliantele comerciale pentru a fi cunoscute de comercianţii din domeniu ş.a.m.d.).
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC S. SA, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
1. Argumentarea instanţei de apel referitoare la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 212 C. proc. civ. este contradictorie şi contrară acestor prevederi, deoarece nu a fost respectat termenul de încuviinţare a unei noi expertize, respectiv primul termen de după depunerea lucrării şi nu s-a ţinut cont de opoziţia recurentei–pârâte la efectuarea unei noi expertize, la termenul din 07 decembrie 2008.
De asemenea, argumentarea Curţii de Apel privind natura şuruburilor înregistrate ca modele industriale cuprinde motive contradictorii, atât timp cât certificatul de înregistrare din 2006, a cărui anulare s-a solicitat în cauză, vizează „Şuruburi nestandardizate", iar experta a apreciat, în mod greşit, că este vorba despre „Şuruburi standardizate", greşeală de fond ce împiedica instanţa a reţine concluziile acestei expertize.
„Şuruburile standardizate" analizate de experta M.F. sunt cuprinse în normative standard de largă circulaţie şi care nu au format obiectul unei cereri înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci ca desene şi modele industriale, pe când desenele şi modelele industriale „Şuruburi nestandardizate" au fost certificate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci tocmai pentru funcţia lor estetică, nestandardizată.
2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 129/1992, în ceea ce priveşte caracterul distructiv de noutate al documentelor înfăţişate de interveniente, respectiv „manualele de uz intern sau întocmite în scop didactic, desenele tehnice, procesele-verbale de omologare şi pliantele comerciale".
În raport de dispoziţiile legale sus–menţionate, documentele în discuţie nu pot combate noutatea desenelor şi modelelor industriale certificate, deoarece nu au o dată certă şi nu sunt publice.
Manualele pentru uz intern, aşa cum rezultă din cuprinsul lor, sunt editate în scop didactic, nu au o dată certă şi nu sunt aduse la cunoştinţa publicului în condiţiile prevăzute de reglementările legale.
Pliantele comerciale nu pot fi luate în considerare nici ele, deoarece nu sunt documente depuse în locurile unde publicul are acces nestingherit, a conchis recurenta–pârâtă.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte expertiza de specialitate întocmită de expert M.F., pe ale cărei concluzii s-a întemeiat hotărârea primei instanţe, în mod corect, instanţa de apel a înlăturat susţinerile pârâtei referitoare la nelegalitatea administrării acestei probe.
- În primul rând, au fost respectate dispoziţiile art. 212 C. proc. civ. referitoare la termenul de efectuare a expertizei.
După cum rezultă din actele dosarului, noua expertiză, pentru efectuarea căreia a fost desemnat expertul M.F., a fost încuviinţată la termenul din 17 decembrie 2008, după efectuarea raportului întocmit de expertul iniţial desemnat, A.L.–D., şi chiar după efectuarea unui supliment la expertiză (încuviinţat la termenul de judecată din 16 ianuarie 2008) şi respingerea obiecţiunilor la acest supliment (la termenul din 09 mai 2008).
Cu toate că, potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ., expertiza contrarie trebuie solicitată la primul termen ce urmează depunerii primei expertize, această limitare temporală se aplică doar în ipoteza solicitării unei părţi (dacă cealaltă parte se opune administrării probei), astfel cum reiese din interpretarea literală a normei, nu şi atunci când administrarea probei este considerată necesară de către instanţa însăşi, în virtutea rolului său activ şi în aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ.
În această din urmă situaţie, noua expertiză poate fi dispusă oricând în cursul judecăţii, evident, nu de o manieră arbitrară, ci doar dacă instanţa apreciază că nu este lămurită prin expertiza deja efectuată, fie din cauza persistenţei unor aspecte neclare, fie datorită unor elemente noi, rezultate din dezbateri.
În speţă, se reţine că, la termenul din 24 septembrie 2008, a fost admisă în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC O.A. SA Braşov, căreia i-a fost încuviinţată solicitarea de administrare a probei cu înscrisuri, pe baza cărora această intervenientă a adresat instanţei solicitarea de efectuare a unei noi expertize, încuviinţată ca atare la termenul din 17 decembrie 2008.
Aşadar, expertiza efectuată de către cel de-al doilea expert desemnat de instanţă, M.F., s-a bazat pe înscrisurile noi, despre care s-a pretins că sunt distructive de noutate, conţinând dovada preexistenţei unor profile miniere identice cu cele înregistrate de pârâtă ca modele industriale.
Dată fiind depunerea la dosar a înscrisurilor noi, de către toate intervenientele în interes propriu, prima instanţă a apreciat în cauză că este necesară o nouă expertiză care să analizeze aceste documente.
Chiar dacă proba cu noua expertiză a fost solicitată de către una dintre părţi, respectiv intervenienta SC O.A. SA Braşov, ar fi fost inutilă respingerea administrării acesteia, ca urmare a nerespectării termenului prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. (în condiţiile în care recurenta–pârâtă s-a opus efectuării unei noi asemenea probe) pentru a o admite ulterior, considerând că este necesară în cauză.
Întrucât instanţa are alegerea între completarea expertizei şi efectuarea uneia noi, astfel cum prevede explicit art. 212 alin. (1), opţiunea sa este, în toate cazurile, legală, neputând constitui obiect al controlului de nelegalitate în căile de atac.
În consecinţă, dat fiind contextul în care a fost dispusă noua expertiză, se constată că au fost respectate prevederile art. 212 C. proc. civ.
- În al doilea rând, se observă că susţinerea referitoare la obiectul expertizei ca fiind reprezentat de „Şuruburi standardizate", în loc de „Şuruburi nestandardizate", conform certificatului din 21 iunie 2006, a fost invocată şi prin motivele de apel şi analizată ca atare prin Decizia recurată, în sensul că se relevă doar o eroare materială din cuprinsul expertizei, şi nu aspecte de fond, cât timp au fost cercetate înseşi modelele înregistrate pe numele pârâtei.
În aceste condiţii, reiterarea aceloraşi susţineri prin motivele de recurs, fără vreo referire la considerentele deciziei de apel, nu poate fi asimilată unor critici de nelegalitate, urmând a fi respinse în consecinţă.
2. În ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor de înregistrare a modelelor industriale menţionate în certificatul din 21 iunie 2006, Înalta Curte reţine că prima instanţă a constatat, iar instanţa de apel a confirmat, atât lipsa noutăţii modelelor 1–11 şi 14-16, cât şi faptul că acestea sunt determinate exclusiv de o funcţie tehnică, constatare ce echivalează cu neîntrunirea condiţiilor cerute de art. 9 şi 11 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale (în forma în vigoare la data înregistrării modelelor în discuţie, 21 iunie 2006).
Motivele de recurs cuprind critici exclusiv legate de cerinţa noutăţii, nu şi de condiţia vizând funcţia estetică a modelului, astfel încât, chiar dacă s-ar considera întemeiate susţinerile recurentei–pârâte relative la prima cerinţă, nu ar fi posibilă modificarea deciziei recurate, cât timp subzistă soluţia de anulare a certificatului de înregistrare a modelelor, dată fiind neîndeplinirea cerinţei din art. 11 referitoare la necesitatea ca modelul să nu fie determinat exclusiv de o funcţie tehnică.
Cu toate acestea, pentru a se răspunde motivelor de recurs, urmează ca acestea să fie analizate ca atare, constatându-se că recurenta a criticat constatările ambelor instanţe de fond în ceea ce priveşte întrunirea cerinţei publicităţii de către înscrisurile înfăţişate de interveniente.
Potrivit art. 9 alin. (2) din Lege, „un desen sau model industrial este considerat nou dacă niciun desen sau model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare (…)".
Totodată, art. 10 alin. (1) prevede că „în conformitate cu art. 9, se consideră că un desen sau model industrial a fost făcut public dacă a fost publicat sau a fost expus, utilizat în comerţ sau divulgat în alt mod, cu excepţia cazului în care aceste acţiuni nu puteau deveni cunoscute în cursul normal al activităţii din domeniul respectiv, înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare".
De asemenea, potrivit pct. G al Regulii 26 din HG nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 (în vigoare la data înregistrării modelelor), „în stabilirea noutăţii se iau în considerare (…) materiale accesibile publicului, având o dată certă anterioară, depuse de persoane interesate; orice materiale accesibile publicului, având o dată certă anterioară datei depozitului examinat".
Din coroborarea acestor norme, rezultă că, pentru ca înscrisurile invocate să reprezinte un impediment la înregistrare, este necesar să fi fost făcute publice, în oricare dintre modalităţile arătate în art. 10, înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare, care, în cauză, este data de 20 iunie 2005.
Expertul pe baza concluziilor căruia s-a întemeiat soluţia primei instanţe, menţinută în apel, a relevat pe larg materialul documentar considerat distructiv de noutate, cu referire la fiecare model în parte, arătând, totodată, data la care documentele au fost făcute publice.
Astfel, s-au avut în vedere: „Catalogul G.O.A.", editat de T.P. în anul 1995, sub responsabilitatea I.C.P.R.O.A. Braşov; „Manualul I.M.", Editura T., Bucureşti, 1986; „Manualul I.M.", autor A.P., Editura T., 1980; „E.M. – exemplu de calcul", Editura T., 1982; „Album P.M.T.", proiectat de ICITPMN Baia-Mare în anul 1982 şi aprobat de Ministerul Minelor cu Decizia nr. 139 din 15 februarie 1983.
Aceste lucrări au fost publicate fie prin intermediul editurilor, intrând, astfel, în fondul documentar de specialitate, regăsindu-se în biblioteci, fie prin intermediul autorităţii administrative centrale, pentru uzul specialiştilor din industria de profil.
Atât pârâta, cât şi reclamanta şi intervenientele în interes propriu sunt societăţi producătoare de profile miniere, având acces la toate materialele de specialitate intrate în circuitul publicistic, indiferent dacă au cunoscut efectiv despre existenţa sau conţinutul acestora.
De asemenea, expertul a avut în vedere că modelele înregistrate pe numele pârâtei au fost produse şi comercializate, inclusiv în străinătate, de către toate societăţile producătoare din cauză, începând cu anul 1991, pe baza unor desene tehnice realizate de firme străine şi la comanda acestora (precum B. sau T.) ori de către firmele româneşti.
Astfel, expertul a luat în considerare facturi, desene tehnice, procese–verbale de omologare, toate conţinând dată certă, atestând comercializarea pieselor ce constituie obiect al înregistrării ca modele industriale, anterior datei cererii de înregistrare.
În aceste condiţii, toate documentele pe care instanţele de fond, pe baza concluziilor expertului, le-a considerat drept distructive de noutate, îndeplinesc cerinţa publicităţii, fie prin editare sau publicare, fie prin utilizare în comerţ, toate având dată certă anterioară datei de referinţă a constituirii depozitului reglementar.
Drept urmare, în mod corect, au fost valorificate în cadrul materialului probator administrat, cât timp recurenta–pârâtă nu a probat şi, de altfel, nici nu a pretins – că este întrunită situaţia de excepţie prevăzută de art. 10 alin. (1) din Lege, aceea că „aceste acţiuni nu puteau deveni cunoscute în cursul normal al activităţii din domeniul respectiv", cu referire concretă la anumite documente dintre cele menţionate în raportul de expertiză întocmit în cauză.
Faţă de cele expuse, în mod corect, instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe, din perspectiva neîntrunirii cerinţei noutăţii la înregistrarea modelelor în discuţie, făcând o aplicare corespunzătoare a legii.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentă la plata sumei de 110,40 RON cheltuieli de judecată către intimata-intervenientă SC O.A. SA Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva deciziei nr. 155A din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă recurenta la plata sumei de 110,40 RON cheltuieli de judecată către intimata-intervenientă SC O.A. SA Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5143/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5091/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
