ICCJ. Decizia nr. 5145/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5145/2011
Dosar nr. 4042/91/2008
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă:
Prin cererea înregistrată la nr. 4042/91/2008 reclamantele N.S. şi A.V. au chemat în judecată civilă pârâţii Consiliul Judeţean Vrancea, Complexul M. Vrancea, în prezent M. Vrancea şi Primăria Municipiului Focşani, solicitând în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor compuse din clădire şi teren, grădină şi vie situate în Focşani, Bulevardul G.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că sunt moştenitoarele defunctului lor tată S.S.V., decedat la data de 20 septembrie 1962, moştenitor la rândul lui al defuncţilor părinţi M.V. şi R.F.V. născută S.
Au precizat reclamantele că au formulat notificarea din 26 iunie 2001 către pârâta Primăria Municipiului Focşani unde a fost înregistrată la nr. AA/2001. Aceasta, prin adresa cu acelaşi număr a comunicat că notificarea trebuia adresată actualului deţinător respectiv M. Vrancea.
Notificările nr. BB din 08 noiembrie 2001 au fost adresate Prefecturii Judeţului Vrancea şi nr. CC din 08 noiembrie 2001 către pârâtul M. Vrancea.
Prin adresa din 06 august 2008 Primăria Municipiului Focşani a comunicat reclamantei N.S. că, prin Decizia nr. 347/1985 imobilul în litigiu a trecut în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea figurează în inventarul bunurilor din domiciliul public de interes judeţean cu suprafaţa de 137,50 m.p. şi teren aferent de 137,50 m.p.
Pârâtul Consiliul Judeţean Vrancea, prin dispoziţia din 24 septembrie 2008, a respins notificarea, deoarece nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, dovada preluării abuzive a imobilului şi nici calitatea de moştenitor a proprietarului imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 223 din 24 martie 2009, Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea pentru restituirea imobilului cu obligarea reclamantelor la 2.500 RON cheltuieli de judecată către M. Vrancei.
S-a reţinut în motivarea sentinţei că prin dispoziţia din 18 mai 2007 Consiliul Judeţean Vrancea a restituit imobilul revendicat de reclamante numitului C.L. persoană îndreptăţită potrivit Legii nr. 10/2001, că potrivit contractului din 21 martie 2008 numitul C.L. a închiriat M. Vrancea clădirea în suprafaţă de 176,54 m.p. formată din 12 încăperi, terasă, pe o perioadă de 3 trei ani şi că suspendarea solicitată de reclamante în temeiul dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ. nu se justifică potrivit hotărârii instanţei de fond, întrucât de la data notificării şi până în prezent reclamantele nu au probat dreptul pretins conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 (nu există actul de proprietate pentru imobilele solicitate şi dovada preluării abuzive).
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamanta N.S. împotriva sentinţei sus-arătate, prin Decizia nr. 80 din 11 martie 2010, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru motivele ce urmează.
Reclamantele nu au depus înscrisuri aferente notificării prin care să facă dovada calităţii de persoane îndreptăţite, dovada preluării abuzive a imobilului revendicat şi dovada dreptului de proprietate, în calitate de moştenitori ai defuncţilor V.S. şi V.G.
Reclamantele nu au dat curs invitaţiei adresată de Consiliul Judeţean Vrancea cu adresa din 24 martie 2008 pentru dovedirea aspectelor invocate în notificare astfel că nu se poate invoca reaua–credinţă a autorităţilor locale în soluţionarea cauzei.
Faptul că reclamantele au înţeles să formuleze plângere penală împotriva Preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea şi Primarului Municipiului Focşani nu justifică admiterea cererii de suspendare în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., întrucât nu s-a pornit urmărirea penală împotriva acestora pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a se pronunţa.
De altfel, în apel, reclamanta a precizat că Judecătoria Focşani, prin sentinţa penală nr. 17.772 din 27 noiembrie 2009, a confirmat neînceperea urmăririi penale împotriva numiţilor M.O., D.B. şi L.C., hotărâre atacată în termen legal cu recurs (adresa din Dosar nr. 4062/91/2008 al Curţii de Apel Galaţi).
Introducerea în cauză din oficiu a numitului C.L. căruia i-a fost restituit în natură imobilul din Focşani Bulevardul G. în calitate de persoană îndreptăţită în temeiul Legii nr. 10/2001, nu se justifică, întrucât reclamantele nu i-au opus un drept de proprietate dovedit cu înscrisuri pentru acelaşi imobil.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele reclamante.
Prin dezvoltarea cererii de recurs se arată că în calitate de nepoate ale proprietarilor imobilului situat pe Bulevardul G., ale lui M.V. şi R.F.V. născută S., au revendicat imobilul/după rectificări denumit astăzi M. Vrancea, pe care dl. L.C. l-ar fi închiriat prin Consiliul Judeţean Vrancea către acest M. Vrancea.
Potrivit unor informaţii transmise lor, imobilul ce s-ar afla în Bulevardul G. (sau strada G.) a fost proprietate care pe timpul regimului A. - legionar a fost anulată prin justiţie, consecutiv acţiunii bunicilor lor M.V. şi R.F.V. născută S.
Dacă instanţa, în baza rolului activ, ar fi cercetat cum apare în anul 2007 dl. L.C. şi dacă actul de proprietate invocat mai exista astăzi înscris în CF a Municipiului Focşani ar fi constatat îndrăzneaţă ilegalitate, respectiv frauda.
Recurentele au chemat în judecată şi pe cei care au ocupat suprafaţa de teren vândută către Primarul Oraşului Municipiului Focşani.
Omisiunea totală a deciziei, care nici nu menţionează că şi aceasta suprafaţa aparţine recurentelor este de luat în consideraţie, sub toate aspectele.
Recurentele au arătat că nu posedă actele de proprietate şi că în faza judecăţii organele Primăriei Oraşului Focşani sunt şi datori să le procure, la stăruinţa lor.
Atât prima instanţa, cât şi Curtea de Apel Galaţi nici nu amintesc de stăruinţele făcute şi constată că probele nu au fost depuse, deşi deţinerea este consecutivă cererii formulate.
Pârâtul, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., critică Decizia pronunţată în apel sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată efectuate în calea devolutivă de atac.
Acelaşi pârât, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. invocă: nulitatea recursului reclamantelor faţă de dispoziţiile art. 3021 pct. 3 C. proc. civ.; decăderea reclamantei V.A. din dreptul de a formula recurs, întrucât nu a declarat apel, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului deoarece reclamante nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite.
Pe cale de excepţie, atât reclamantele, cât şi pârâtul invocă tardivitatea formulării recursului de partea adversă.
Înalta Curte, analizând Decizia prin raportare la excepţiile invocate, a criticilor părţilor, a probatoriilor administrate şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei reţine următoarele:
- Calea extraordinară de atac a recursului se exercită în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 301 C. proc. civ.
Reclamantelor le-a fost comunicată Decizia la 05 iulie 2010, cererea de recurs fiind depusă la 18 mai 2010, deci, în termenul de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Pârâtul a primit comunicarea deciziei la 01 aprilie 2010, calea de atac fiind declarată la 09 aprilie 2010, conform datei poştei aplicată pe documentul de expediere al recursului.
Aşadar, faţă de dispoziţiile art. 104 C. proc. civ., pârâtul a declarat recurs în termenul prescris de lege.
- Dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304. Aceasta deoarece, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, recurentul trebuie să-şi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege. Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la expunerea unei succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic.
Conţinutul cererii de recurs, astfel cum a fost prezentat anterior, nu permite încadrarea datelor, faptelor şi afirmaţiilor făcute într-unul din cazurile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să permită analiza deciziei pentru nelegalitate.
Recursul declarat nu poate fi socotit motivat, întrucât niciuna dintre susţineri nu are legătură cu hotărârea atacată, în sensul de a arăta de ce soluţia instanţei, de a reţine lipsa calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea reparaţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, este nelegală.
Drept urmare, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamante este întemeiat în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul pârâtului este întemeiat pentru argumentele ce succed.
Calea de atac a apelului declarat de reclamanta S.N. a fost respinsă, ca nefondată, aşa încât pârâtul este beneficiarul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care a pierdut procesul va suporta cheltuielile de judecată efectuate de partea care a câştigat procesul.
Dat fiind poziţia de parte câştigătoare în proces a pârâtului, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 cu referire la dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că instanţa de apel a fost învestită de către pârât cu solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri de la 11 martie 2010, constată că Decizia a fost dată cu încălcarea legii procesuale, prin neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Pentru argumentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. va respinge excepţiile de tardivitate; va constata nulitatea recursului reclamantelor şi, drept consecinţă a admiterii recursului pârâtului, va modifica în parte Decizia în sensul obligării reclamantelor la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cheltuielile de judecată solicitate în recurs de 3.000 RON, vor fi acordate în totalitate, instanţa apreciind că sunt cheltuieli necesare, într-un cuantum rezonabil în raport de valoarea pricinii şi a muncii îndeplinite de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, excepţiile de tardivitate a recursurilor, invocate atât de recurentele-reclamante, cât şi de recurentul-pârât.
Admite excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantele V.A. şi S. (V.) N., invocată de intimatul-pârât Consiliul Judeţean Vrancea.
Constată nul recursul declarat de reclamantele V.A. şi S. (V.) N. împotriva deciziei nr. 80A din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul M. Vrancea împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte Decizia şi obligă pe reclamante la 2. 500 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul-pârât M. Vrancea.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Obligă recurentele-reclamante la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-pârât M. Vrancea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5151/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5143/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
