ICCJ. Decizia nr. 5067/2011. Civil ŞI DE PROPRIETATE INTEUSCTUALĂ. Acţiune în constatare. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTEUSCTUALĂ
Decizia nr. 5067/2011
Dosar nr. 6370/1/2010
Şedinţa publică din 10 iunie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 23 iulie 2010, s-a înregistrat, pe rolul acestei instanţe, cererea de revizuire formulată de G. (S.) A. împotriva Deciziei nr. 272/ R pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, la data de 22 iunie 2010, în contradictoriu cu intimata R. (T.) A., pentru următoarele motive:
În fapt, între cele două părţi, s-au purtat două litigii, ambele având ca obiect „acţiune în constatare", intimata reclamantă solicitând, în două rânduri, instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumparare a imobilului proprietatea revizuentei.
Primul litigiu a format obiectul Dosarului nr. 30254/2/2005 şi a fost soluţionat irevocabil prin Decizia civilă nr. 488/ R din 10 februarie 2006, conform căreia Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a dispus obligarea pârâtei reclamante, revizuenta din prezentul dosar, la plata către reclamanta pârâtă, intimată în dosarul de faţă, a sumei de 15.000.000 lei, actualizată potrivit ratei inflaţiei, cuprinsă între 18 februarie 1997 şi data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 22.291.400 lei, actualizată potrivit ratei inflaţiei, cuprinsă între mai 2003 şi data plăţii efective.
Ulterior, în anul 2008, intimata a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare - cumpărare, susţinând că aceasta i-ar fi achitat suma de 1.500 lei noi (15.000.000 lei vechi) la data de 18 februarie 1997, reprezentând preţ al aceluiaşi imobil, situat în Bucureşti, sector 3.
Cererea formulată a format obiectul Dosarului nr. 4962/301/2008, fiind soluţionată irevocabil la data de 22 iunie 2010, prin Decizia nr. 272/ R, conform căreia instanţa a admis recursul formulat de reclamantă şi a constatat intervenită vânzarea-cumpararea între aceasta şi pârâtă.
Cele două decizii pronunţate sunt contradictorii, dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. devenind aplicabile, întrucât cea de-a doua decizie pronunţată de Curtea de Apel este dată cu încălcarea tuturor normelor legale, atât de procedură, cât şi prevederi de drept comun.
Astfel, instanţa sus-menţionată, ca instanţă de recurs, la data de 10 februarie 2006, a stabilit în mod irevocabil obligaţia revizuentei de a restitui intimatei suma de 15.000.000 lei, actualizată cu rata inflaţiei. Prin urmare, o dată cu soluţionarea recursului, instanţa a restabilit situaţia anterioară între părţi, chiar şi în cazul în care ar fi susţinută concluzia că între acestea s-ar fi încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la imobilul în litigiu.
Ulterior deciziei pronunţate în anul 2006, revizuenta şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile impuse prin dispozitiv, în sensul că a restituit suma de 1.500 lei, actualizată cu indicele inflaţiei, în perioada stabilită de instanţă.
Aşadar, la data de 10 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, a stabilit că între părţi nu există niciun fel de raport juridic sau de altă natură; revizuenta este proprietara imobilului şi orice opţiune de a vinde acest imobil, respectiv consimţământul său, trebuie să fie liber exprimat.
Esenţa promovării şi admisibilităţii unei acţiuni prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare constă, în primul rând, în aceea că trebuie să existe un creditor care să aibă dreptul legitim de a solicita aceasta; or, la data de 10 februarie 2006, instanţa, în cadrul dispozitivului, a restabilit situaţia anterioară, adică, de la momentul în care revizuenta nu a primit nicio sumă de bani cu titlu de preţ al imobilului, nu mai există obligaţia corelativă a acesteia de a transmite proprietatea asupra imobilului nici-o dispoziţie legală în temeiul căreia să intre în puterea lucrului judecat doar anumite aspecte din practicaua unei hotărâri şi nu însuşi dispozitivul acesteia.
În mod abuziv, instanţa de recurs, prin Decizia nr. 272/ R, a admis recursul intimatei, păstrând, în tot, sentinţa Judecătoriei sector 3 Bucureşti, care a stabilit, în mod greşit, că intră în puterea lucrului judecat doar unele menţiuni din practicarea Deciziei civile nr. 488/ R din 20 februarie 2006 şi nu dispozitivul acestei decizii.
Revizuenta a solicitat admiterea căii de atac şi anularea Deciziei nr. 272/ R din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti.
Intimata R.(T.) A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac.
Cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât cererea de chemare în judecată din primul litigiu a fost respinsă, în mod irevocabil, ca lipsită de interes, în timp ce, în cel de-al doilea proces, instanţa a admis acţiunea intimatei reclamante, pronunţându-se pe fondul cauzei.
De asemenea, în cel de-al doilea dosar, revizuenta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în primul dosar, excepţie asupra căreia s-au pronunţat instanţele în toate fazele procesuale, fiind respinsă în mod irevocabil.
Mai mult, aceeaşi apărare, bazată pe excepţia autorităţii de lucru judecat, este reiterată inclusiv în cererea de revizuire, lucru inadmisibil întrucât se opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acţiuni.
Pe fond, intimata a susţinut, în esenţă, că hotărârile pronunţate în cele două litigii nu sunt potrivnice.
Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., în raport de susţinerile intimatei, prezentate în întâmpinare, Înalta Curte constată că această excepţie este întemeiată, cu consecinţa respingerii cererii de revizuire, pentru următoarele considerente:
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative, şi anume:
- să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul pricinii;
- hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză;
- hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;
- în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.
Dacă în noul litigiu, prima hotărâre a fost invocată şi instanţa a respins excepţia puterii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi puterea de lucru judecat asupra rezolvării date excepţiei procesuale respective.
În condiţiile în care revizuirea ar fi considerată admisibilă în ipoteza sus-amintită, aceasta ar însemna, în cele din urmă,ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea ultimei hotărâri, ci să examineze şi modul de soluţionare a excepţiei puterii de lucru judecat, respectiv să exercite un control judiciar asupra deciziei care a rezolvat excepţia, ceea ce nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.
Dintre cerinţele sus-menţionate, cea referitoare la necesitatea existenţei unor hotărâri potrivnice şi cea privind neinvocarea sau nesoluţionarea excepţiei puterii de lucru judecat nu sunt îndeplinite.
Astfel, în primul litigiu, prin Sentinţa civilă nr. 2831 din 9 aprilie 2004 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, printre altele, s-a constatat că, între părţi, a intervenit o promisiune de vânzare-cumparare, la data de 18 februarie 1997, la preţul de 15.000.000 lei, pentru imobilul de la adresa indicată mai sus, s-a respins cererea reclamantei pârâte, intimata din prezentul dosar, de a fi obligată pârâta reclamantă să încheie cu prima un contract de vânzare-cumpărare pentru apartament, la data de 9 aprilie 2008, ca lipsită de interes, s-a respins cererea aceleiaşi părţi pentru obligarea pârâtei reclamante la plata preţului plătit prin promisiunea de vânzare-cumpărare din 18 februarie 1997, ca neîntemeiată.
Sentinţa a fost schimbată în parte, prin Decizia nr. 488/ R din 10 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în urma admiterii recursului şi apelului declarat de reclamantă, şi anume în ceea ce priveşte obligarea pârâtei reclamante la plata, către partea adversă, a sumei de 15.000.000 lei, actualizată potrivit ratei inflaţiei, precum şi a unei alte sume de bani, ce nu interesează litigiul de faţă (contravaloarea îmbunătăţirilor imobilului), în rest, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei (prin care fuseseră respinse apelurile declarate în cauză).
În cel de-al doilea litigiu, prin Sentinţa civilă nr. 6173 din 22 mai 2009, Judecătoria sect. 3 Bucureşti a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii sus-menţionate, ca neîntemeiată; a admis acţiunea formulată de reclamanta R.A. în contradictoriu cu S.A. şi a constatat că, la data de 22 mai 2009, a intervenit între reclamantă, în calitate de cumpărătoare, şi pârâtă, în calitate de vânzătoare, contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în Bucureşti, sect. 3, la preţul de 1.500 lei, s-a dispus că această hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului în discuţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin Decizia nr. 194/ A din 15 februarie 2010, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă G.A. împotriva sentinţei sus-arătate şi a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată; s-au menţinut celelalte dispoziţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 272/ R din 22 iunie 2010, a admis recursul declarat de recurenta reclamantă R.A., a modificat, în tot, decizia recurată, în sensul că a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.
Din redarea conţinutului hotărârilor irevocabile pronunţate în cele două litigii rezultă că, sub aspectul juridic care interesează în cauză şi pentru care s-a solicitat, de către revizuenta pârâtă, anularea Deciziei nr. 272/ R din 22 iunie 2010, şi anume pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic pentru imobilul în litigiu, acestea nu sunt contradictorii.
Î n esenţă, contradictorialitatea unor hotărâri pronunţate în aceeaşi pricină vizează imposibilitatea aducerii lor la îndeplinire în mod simultan, ceea ce nu este cazul în speţă.
Cum s-a arătat deja şi aşa cum a susţinut, în mod corect, şi intimata, cererea acesteia, formulată în cadrul primului litigiu, referitoare la obligarea revizuentei din dosarul de faţă, de a încheia contract de vânzare-cump arare pentru imobilul în litigiu, la data de 9 aprilie 2008, a fost respinsă ca lipsită de interes, în consecinţă, în urma admiterii unei excepţii procesuale de fond.
Modalitatea de rezolvarea a acţiunii pe calea acestei excepţii nu înlătură posibilitatea formulării unei noi acţiuni, în condiţiile în care reclamantul din litigiul anterior dovedeşte, în cadrul noului litigiu, un interes născut, legitim şi actual în promovarea cererii.
În cazul îndeplinirii acestor cerinţe legate de interesul în declanşarea unui anume litigiu, acesta va fi rezolvat pe fond sau, eventual, prin admiterea unei alte excepţii decât cea a lipsei de interes.
Prin urmare, rezolvarea unei pricini prin admiterea excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii, iar, într-un nou proces, pe fondul său, nu reprezintă soluţii incompatibile în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Este şi cazul speţei de faţă, când instanţa care a pronunţat Sentinţa nr. 6173 din 22 mai 2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 272/ R din 22 iunie 2010, a cărei anulare se solicită în prezentul dosar, a rezolvat, în prealabil, în sensul respingerii (încheierea din 28 noiembrie 2008), excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă pentru aceleaşi motive pentru care, în primul litigiu, acţiunea de obligarea a acesteia să încheie contract de vânzare-cump arare a fost respinsă ca lipsită de interes, Judecătoria procedând, ulterior, la soluţionarea fondului cauzei, prin sentinţa susmenţionată.
Bineînţeles, legalitatea şi temeinicia argumentelor pentru care instanţa respectivă a respins excepţia lipsei de interes nu pot fi cenzurate de Înalta Curte, prin intermediul cererii de revizuire cu care a fost învestită, această cale de atac nepermiţând un asemenea control judiciar, deoarece, în caz contrar, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat a soluţiei pronunţate asupra excepţiei lipsei de interes.
În ceea ce priveşte cerinţa de admisibilitate a revizuirii fundamentate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la neinvocarea sau omisiunea soluţionării excepţiei puterii de lucru judecat a primei hotărâri, în cel de-al doilea litigiu, nici aceasta nu este îndeplinită.
Cum s-a arătat deja, prin Sentinţa civilă nr. 6173 din 22 mai 2009 a Judecătoriei sect. 3 Bucureşti, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin întâmpinare, în raport de Decizia nr. 488/ R din 10 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, reiterată şi în fundamentarea revizuirii de faţă.
Or, verificarea pretinsei contradictorialităţi dintre cele două decizii ar contraveni tocmai puterii de lucru judecat a Sentinţei nr. 6173/2009 sub aspectul soluţionării excepţiei enunţate, ceea ce nu este permis.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de G.A. nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., analizate în precedent, astfel Încât înalta Curte o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta G. (S.) A. împotriva Deciziei nr. 272/ R din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 iunie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 5063/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5218/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
