ICCJ. Decizia nr. 5151/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5151/2011
Dosar nr. 30971/3/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 05 noiembrie 2009, sub nr. 11365/302/2008, reclamanta T.I. a solicitat obligarea pârâţilor Primăria Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, la plata preţului actualizat în raport de rata inflaţiei, achitat prin contractul de vânzare–cumpărare din 16 aprilie 1998, pentru imobilul apartament nr. 2 situat în Bucureşti, strada P.R., precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 01 iunie 2009, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei materiale, iar prin sentinţa civilă nr. 4694 din 01 iunie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1461 din 09 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Ministerul Finanţelor Publice; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de SC H.N. SA; a admis acţiunea modificată, formulată de reclamanta T.I. împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice; a obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a preţului de piaţă al apartamentului nr. 2, situat în Bucureşti, strada P.R., sector 1, în valoare de 509.100 RON; a respins ca neîntemeiată acţiunea modificată formulată de reclamanta T.I. împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Finanţelor Publice împotriva SC H.N. SA; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 458 din 13 septembrie 2010, a respins, ca nefondată cererea de apel formulată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice pentru considerentele ce urmează:
Sub un prim aspect, Curtea a constatat că criticile subsumate primului punct (principal) al motivelor acestui apel, vizează exclusiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în acţiunea promovată de către reclamantă, ca urmare a faptului că nu a fost parte a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, dar şi ca urmare a incidenţei prevederilor art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 şi a împrejurării că reclamanta nu ar fi făcut dovada desfiinţării contractului său, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare, deci ulterior modificării prin Legea nr. 1/2009, s-a stabilit că restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, respectiv restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se face în ambele cazuri, de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Sintagma desfiinţarea contractului este explicitată în cadrul prevederilor art. 20 alin. (21) din lege, conform cărora „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriaşii care au cumpărat cu bună-credinţă imobilele în care locuiau şi ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, fie ca urmare a unei acţiuni în anulare, fie ca urmare a unei acţiuni în revendicare, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuinţe din fondurile de locuinţe gestionate de consiliile locale şi/sau de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor".
Ca atare, criticile apelantului în sensul că nu a fost parte a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, dar şi ca urmare a incidenţei prevederilor art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificată şi a împrejurării că reclamanta nu ar fi făcut dovada desfiinţării contractului său, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru a fi antrenată ipoteza normei juridice evocate, sunt nefondate, date fiind argumentele precizate, precum şi existenţa sentinţei civile nr. 15809 din 07 noiembrie 2007, definitive şi irevocabile, pronunţate de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Sub un al doilea aspect, Curtea a constatat că, criticile subsumate punctului subsidiar al motivelor acestui apel, relative fondului cererii, sunt de asemenea, nefondate.
Apelantul invocă în susţinerea punctului său de vedere, neîndeplinirea condiţiei privind existenţa unei hotărâri judecătoreşti de desfiinţare a contractului de vânzare-cumpărare, condiţie prevăzută de art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Potrivit prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificată, „(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare; (2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin expertiză".
Or, Curtea a constatat că sintagma „contracte de vânzare-cumpărare (…) desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile" vizează atât ipoteza anulării, cât şi pe cea a desfiinţării (echivalente cu lipsirea de efecte sau cu constatarea ineficacităţii) implicite admiterii unei cereri de revendicare prin comparare de titluri.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se invocă lipsa calităţii sale procesuale pasive, întrucât nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, calitate procesuală având exclusiv vânzătorul, Primăria Municipiului Bucureşti, care răspunde pentru evicţiune.
Totodată se arată că dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu pot înlătura, pe de o parte dispoziţiile de drept comun ale art. 1337 C. civ., iar pe de altă parte acestea nu sunt norme cu caracter procesual.
Lipsa calităţii procesuale pasive rezultă chiar din textul de lege, câtă vreme contractul nu a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Recurentul mai arată că reclamanta nu a făcut nici dovada bunei sale credinţe la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, aşa încât nu sunt întrunite dispoziţiile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Intimata, prin întâmpinarea formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a temeiurilor de drept incidente cauzei reţine caracterul nefondat al căii extraordinare de atac pentru argumentele ce succed.
Legiuitorul, prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, a reglementat un caz special de răspundere pentru evicţiune sub aspectul restituirii preţului plătit, derogând de la principiul relativităţii efectelor contractelor, în sensul că obligaţia de restituire a preţului nu revine vânzătorului bunului, ci Ministerului Finanţelor Publice.
Prin art. 20 alin. (21) din acelaşi act normativ, legiuitorul a definit sintagma de „contract de vânzare-cumpărare desfiinţat", în sensul că actul juridic fie a fost anulat, fie bunul a fost pierdut în urma unei acţiuni în revendicare prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În cauza de faţă, reclamanta a pierdut bunul în urma unei acţiuni în revendicare prin comparare de titluri, acţiune ce are drept premisă coliziunea a două titluri de proprietate valabile pentru unul şi acelaşi bun.
Condiţia cerută de lege şi anume existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabilă, se regăseşte în sentinţa civilă nr. 15809/2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 603 din 05 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi irevocabilă prin Decizia nr. 1568 din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Mai susţine recurentul că reclamanta nu a făcut dovada bunei sale credinţe la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru a fi îndeplinită şi cerinţa referitoare la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la înstrăinarea bunului.
Buna-credinţă este întotdeauna prezumată aşa încât reclamanta nu avea îndatorirea de a o dovedi, dovada contrară urmând a fi făcută de persoana interesată.
Aşa cum deja s-a arătat, reclamanta a avut un titlu de proprietate valabil, cu alte cuvinte, dispoziţiile Legii nr. 112/1995 au fost respectate de ambele părţi la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Înalta Curte, însuşindu-şi în totalitate argumentele instanţei superioare de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 458A din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5157/2011. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 5145/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
