ICCJ. Decizia nr. 5382/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5382/2011
Dosar nr. 890/118/2010
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 574 din 17 martie 2010 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că nu se poate dispune obligarea pârâtului la executarea unei obligaţii în sensul dorit de reclamant, respectiv de restituire a sumei de 34.919 lei actualizată de la data de 12 mai 1983 la zi, achitată cu titlu de preţ al imobilului până la data plecării din ţară, deoarece nu se încadrează în conţinutul noţiunii de „despăgubiri", aşa cum este prevăzut de Legea 10/2001, reclamantul având la îndemână, sub acest aspect, calea dreptului comun.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, apel ce a fost respins prin Decizia nr. 187/C din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Instanţa de apel a reţinut că notificarea nr. 264 din 14 septembrie 2001 prin care reclamantul a solicitat aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 pentru imobilul situat în Constanţa, considerat a fi preluat abuziv de către stat, a fost soluţionată de Primăria municipiului Constanţa prin dispoziţia nr. 2395 din 11 iulie 2005 în sensul respingerii notificării, cu motivarea că apartamentul a fost înstrăinat şi că cererea de restituire nu face obiectul Legii 10/2001. Dispoziţia nu a fost contestată de reclamant în termenul de 30 zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, acesta fiind astfel decăzut din dreptul de a solicita cenzurarea dispoziţiei de respingere, chiar şi numai sub aspectul nepronunţării asupra tuturor modalităţilor de restituire. De aceea, în mod corect tribunalul a decis respingerea ca nefondată a cererii reclamantului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului a arătat că instanţele de fond şi apel nu au reţinut că prin notificarea 264/2001 a solicitat ca în baza Legii 10/2001 să fie despăgubit cu sumele achitate pentru apartamentul în litigiu, contractat în anul 1979, sau să-i fie restituit bunul în natură, că unitatea deţinătoare nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri şi că instanţa de recurs poate face un act reparatoriu în sensul admiterii recursului şi obligării intimatului la plata de despăgubiri.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând constatarea nulităţii recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat şi a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, depunând împuternicire avocaţială şi chitanţa nr. 37210/2010.
Analizând recursul din perspectiva dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancţiunea nulităţii recursului.
In speţă, deşi recurentul-reclamant a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nu a formulat critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege.
Simpla enumerare a cazurilor de modificare prevăzute de textele invocate, fără a indica în ce constă nelegalitatea deciziei atacate raportat la fiecare caz de recurs indicat, nu poate avea semnificaţia motivării recursului.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic şi nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunţate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul R.I.
Constatând că recurentul-reclamant a căzut în pretenţii, Înalta Curte va face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmând a-l obliga la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 372 lei către intimatul-pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva deciziei nr. 187/C din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 372 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât Primarul Municipiului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 786/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 544/2011. Civil. Conflict de muncă. Revizuire... → |
|---|
