ICCJ. Decizia nr. 5276/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5276/2011
Dosar nr. 5253/105/2007
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 525/105 din 22 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea V.C.A. a chemat în judecată pe intimaţii Primăria Municipiului Câmpina şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. AA din 28 decembrie 2006 emisă de Primăria Câmpina, restituirea în natură a terenului de 10.000 m.p. situat în Câmpina, pct. M., intravilan, sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a acestui imobil, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei, se arată că autorul contestatoarei, P.G. a dobândit în timpul vieţii o serie de imobile în baza actului de vânzare-cumpărare din 1919, printre care şi un teren de 10.000 m.p. situat în Câmpina, pct. M., cu care a figurat în evidenţele fiscale în anul 1950, imobil preluat abuziv de către stat în 1952, astfel că în mod nelegal prin dispoziţia nr. AA/2006 i s-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 pe motiv că nu ar fi făcut dovada preluării abuzive de către stat a acestui teren.
La data de 06 februarie 2007, Municipiul Câmpina prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Câmpina şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile în care dispoziţia a fost emisă de Municipiul Câmpina, iar despăgubirile se stabilesc de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând şi respingerea contestaţiei, atât timp cât contestatoarea nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului în litigiu, de către stat de la autorul său a terenului în litigiu.
La 14 februarie 2007, contestatoarea şi-a precizat contestaţia în sensul că înţelege să cheme în judecată Municipiul Câmpina şi nicidecum Primăria Câmpina, motiv pentru care, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Municipiului Câmpina, Primăria Câmpina fiind scoasă din cauză.
În şedinta publica din 06 martie 2007 s-a luat act ca intimatul Municipiul Câmpina nu a mai susţinut excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Câmpina şi a fost unită cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Statul Român.
Prin sentinţa civilă nr. 1101 din 04 septembrie 2007, Tribunalul Prahova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în prezent Ministerul Economiei şi Finanţelor, invocată de intimatul Municipiul Câmpina, prin primar, a respins contestaţia precizată formulată de contestatoarea V.C.A. împotriva intimatului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în prezent Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte contestaţia precizată formulată de contestatoarea V.C.A. împotriva intimatului Municipiul Câmpina prin Primar şi a fost anulat dispoziţia nr. AA din 28 decembrie 2006 emisă de Municipiul Câmpina, constatându-se dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru terenul de 10.000 m.p., situat în Câmpina, pct. M., imposibil de restituit în natură, în calitate de moştenitoare legală a defunctului P.G., prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea intimatului Municipiului Câmpina să-i restituie contestatoarei, în natură, terenul în litigiu în suprafaţă de 10.000 m.p., fiind obligat intimatul Municipiul Câmpina, prin primar, să-i plătească contestatoarei suma de 1.600 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotări astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit actelor depuse la dosar, numiţii P.G. şi P.E. au achiziţionat diferite bunuri imobile situate în Câmpina, constând în construcţii amplasate pe strada G., un teren de 4.000 m.p. islaz, pct. M.P., un teren de 10.000 m.p. fâneaţă pct. M., un teren de 7.500 m.p. arabil, pct. C., bunuri cu care, la 03 februarie 1950, figurau înscrişi în evidenţele fiscale.
S-a mai reţinut că de pe urma defuncţilor au rămas ca moştenitori legali J.L.N., C.I.G., H.N.E., P.A.G., în calitate de descendenţi, şi o masă succesorală compusă din imobilele situate în Câmpina, strada G. şi anume: un teren de 1.000 m.p. şi construcţii.
De asemenea, instanţa de fond a arătat că numitul P.G. a dobândit în timpul vieţii o serie de bunuri imobile, printre care şi terenul de 10.000 m.p., pct. M., cu care a figurat înscris în evidenţele fiscale în anul 1951 şi pe care l-a cedat statului în 1952, motiv pentru care, începand cu anul 1954, nu a mai figurat înscris în evidenţele fiscale cu acesta.
În final, s-a mai arătat că numita V.C.A. este moştenitoarea legală a fostului proprietar, terenul nu a putut fi identificat efectiv de către expert şi potrivit art. 1 alin. (1), (2), (3), art. 2 lit. i), art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru terenul de 10.000 m.p., situat în Câmpina, strada M.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Municipiul Câmpina, prin primar, care învederează că terenul nu a putut fi identificat, nefiind documente (hărţi cadastrale, etc.) datorită vechimii actului de proprietate, nu există nici un document din care să rezulte că terenul a fost preluat abuziv, fiind necesară efectuarea unei noi expertize topografice, pe bază de documente.
Un alt motiv de apel, se referă la necesitatea exercitării rolului activ al instanţei, în sensul completării probatoriilor. Astfel, pârâtul arată că este necesar să se stabilească când a fost preluat imobilul de la vechiul proprietar şi situaţia juridică a proprietăţii asupra imobilului la data preluării în mod abuziv a acestuia.
Prin Decizia nr. 452 pronunţată la 01 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul, a desfiinţat sentinţa nr. 1101 din 04 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, potrivit notificării nr. BB/2002, contestatoarea a solicitat restituirea în natură a terenului de 1 ha. fâneaţă situat în Câmpina, pct. M., vecin cu I.O., Şoseaua V. şi M., contesa de B., în calitate de moştenitoare a defunctului P.G. şi conform actului din 09 decembrie 1919.
S-a mai reţinut că prima instanţă a acordat contestatorului măsuri reparatorii pentru terenul solicitat, fiind imposibil de restituit în natură, deoarece nu a putut fi identificat.
Potrivit documentelor depuse la dosar, autorul defunctei a figurat în Registrul Agricol comunal în anii 1951-1955, în pct. M., cu suprafaţa de 0,70 ha. teren arabil în zona Muscel, care a fost cedat statului în anul 1952, iar în 1950 a figurat cu 1 ha. teren fâneaţă fără a se preciza însă în ce punct.
Instanţa a mai reţinut că singurul act în care se precizează că în zona Muscel autorul contestatoarei a cumpărat un loc fâneaţă este actul autentic de vânzare-cumpărare din 1919, în care însă nu este prevăzută suprafaţa, ci numai vecinătăţile şi, ca atare, fără a se stabili concret, potrivit notificării, ce teren a solicitat contestatoarea, evoluţia sa, amplasamentul şi fără a putea fi identificat, instanţa de fond a acordat despăgubiri pentru 10.000 m.p. teren situat în Câmpina, pct. M.
Astfel, potrivit documentaţiei de la dosar, ultima înregistrare a terenului din zona Muscel este de 0,70 ha., cedat la stat în 1952, neexistând acte din care să rezulte că s-ar fi cedat în acel punct 1 ha. fâneaţă, aşa cum s-a solicitat şi pentru care s-a constatat dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii.
Aşa fiind, Curtea de Apel a apreciat că instanţa de fond nu a procedat la cercetarea fondului, motiv pentru care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, urmând ca prima instanţă, în funcţie de obiectul notificării, să analizeze evoluţia rolului terenului solicitat, categoria de folosinţă, să efectueze o altă expertiză pentru identificarea terenului.
S-a mai arătat împrejurarea că actul de proprietate este din 1919 şi că nu reprezintă un impediment pentru identificarea terenului, fiind greu de presupus că nu există în arhive astfel de documente (planuri cadastrale, schiţe, etc.).
Conchide instanţa că, în cauză, nu se pot acorda despăgubiri decât în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă (art. l din Legea nr. 10/2001 cu modificările şi completările ulterioare), însă acest aspect nu s-a stabilit.
Împotriva deciziei sus-menţionate a declarat recurs reclamanta V.C.A., invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 4508 din 03 iulie 2008, a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului Curţii de Apel Ploieşti, reţinând că insuficienta stabilire a situaţiei de fapt, reţinută de instanţa de apel, nu face parte din ipotezele reglementate de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care se referă la situaţia în care prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.
A mai reţinut instanţa de recurs că, deşi în cauză Tribunalul ca instanţă de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a respins contestaţia numai faţă de aceasta, a admis în parte contestaţia formulată de cealaltă intimată, a anulat dispoziţia emisă de primar şi a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii, intrând deci în cercetarea fondului.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 525.3/105/2007.
Prin Decizia nr. 254 din 05 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul ca nefondat, reţinând că prima instanţă a procedat în mod corect atunci când a acordat contestatoarei măsuri reparatorii pentru terenul solicitat, constatând că este imposibil de restituit în natură, deoarece nu poate fi identificat.
S-a mai arătat că, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, autorul defunctei a figurat în Registrul Agricol comunal în anii 1951-1955 la pct. M. cu suprafaţa de 0,70 ha. teren arabil, care a fost cedat statului în anul 1952, iar în 1950 a figurat cu 1 ha. teren fâneaţă, fără a se preciza însă în ce punct; potrivit documentelor aflate la dosar, ultima înregistrare a terenului din pct. M. este de 0,70 ha., cedat la stat în 1952, din acte nerezultând împrejurarea că s-ar fi cedat în acel punct 1 ha. fâneaţă, aşa cum s-a solicitat şi pentru care s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii.
Instanţa a mai reţinut că singurul act din care rezultă că în zona Muscel autorul contestatoarei a cumpărat un loc fâneaţă este actul autentic de vânzare-cumpărare din 1919 în care sunt prevăzute vecinătăţile, nu şi suprafaţa.
Referitor la criticile formulate de intimata Municipiul Câmpina - prin Primar, în sensul că terenul nu a putut fi identificat, nefiind documente, respectiv hărţi cadastrale, datorită vechimii actului de proprietate şi că nu există nici un document din care să rezulte că terenul a fost preluat abuziv, instanţa de apel a apreciat că nu au nici un suport legal sau probator, după cum nefondată este şi critica ce face referire la necesitatea exercitării rolului activ al instanţei în sensul completării probatoriilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Câmpina, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. prov. civ., susţinând că pe parcursul tuturor fazelor procesuale intimata-contestatoare nu a produs acte din care să rezulte că terenul a fost preluat abuziv şi nici acte din care să rezulte amplasamentul terenului.
S-a mai susţinut că intimata-contestatoare nu a probat proprietatea şi deţinerea terenului la momentul presupusei deposedării, precum şi continuitatea dreptului de proprietate al autorului său:
Prin Decizia nr. 6285 pronunţată la 03 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat Decizia nr. 254 din 05 noiembrie 2008 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, apreciind ca, în cauză, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat Decizia în temeiul aceloraşi probe, fără a mai administrat nici un fel de probatorii pe linia deciziei de casare.
De asemenea, s-a mai arătat că dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu a fost probat cu certificatul de moştenitor din 19 iunie 2001 şi cu contractul de vânzare-cumpărare din 9 octombrie 1919, fără ca amplasamentul terenului, situaţia juridică şi dimensiunile reale ale acestuia să fi fost elucidate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai reţinut că, aşa cum rezultă din expertiza întocmită de expert P.D., identificarea terenului în litigiu nu s-a putut face, întrucât, dat fiind vechimea actului de proprietate, nu se mai găsesc înscrisuri şi hărţi cadastrale care ar putea identifica terenul în litigiu şi situaţia juridică a acestuia.
În acest context, instanţa de control a apreciat că este esenţial să se stabilească modul de preluare al terenului de către stat, dacă preluarea s-a făcut de la autor sau de la contestatoare, precum şi dacă preluarea a vizat terenul de la pct. M., la care se referă contractul de vânzare-cumpărare.
S-a mai arătat că aceasta presupune probaţiunea continuităţii exercitării dreptului de proprietate asupra terenului de la pct. M., prevăzut prin contract până la momentul preluării şi a dimensiunilor reale ale acestuia, deoarece contractul de vânzare-cumpărare se referă doar la vecinătăţile terenului, nu şi la suprafaţă, în timp ce documentaţia ultimei înregistrări, 1951-1955, evidenţiază terenul din zona Muscel cu suprafaţa de 0,70 ha. arabil, cedată statului, deşi, în 1950, autorul contestatoarei figura cu suprafaţa de 1 ha. fâneaţă în acelaşi punct.
Pentru stabilirea exactă a suprafeţei terenului pentru care reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii, instanţa de control a apreciat că se impune ataşarea la dosarul cauzei a istoricului de rol al terenului de la pct. M. şi, în măsura în care probele suplimentare sunt complinitoare, efectuarea unei noi expertize pentru identificarea terenului şi a dimensiunilor acestuia, în funcţie de vecinătăţile evidenţiate în contractul de vânzare-cumpărare.
S-a mai arătat că, în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, preocuparea în administrarea probatoriilor trebuie direcţionată în stabilirea naturii şi regimului juridic al terenului la momentul preluării.
Conchide Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, a lăsat necercetat fondul cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 313 C. proc. civ., a admis recursul, a casat Decizia şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploieşti.
Prin Decizia nr. 6285 din 03 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar, împotriva deciziei nr. 254 din 05 noiembrie 2008, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi Curţi de Apel.
În şedinţa publică din 26 noiembrie 2009, instanţa, având în vedere dispoziţiile deciziei nr. 6285 din 03 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a dispus efectuarea unei expertize topografice cu următoarele obiective:
- să se stabilească modul de preluare al terenului de către stat, dacă preluarea s-a făcut de la autor sau de la contestatoare;
- să se stabilească dacă preluarea a vizat terenul de la pct. M. la care se referă contractul de vânzare-cumpărare;
- să stabilească dimensiunile reale ale terenului (contractul de vânzare-cumpărare se referă doar la vecinătăţile terenului, nu şi la suprafaţă, în timp ce documentaţia ultimei înregistrări 1951-1955 evidenţiază terenul din zona Muscel cu suprafaţa de 0,70 ha. arabil cedată statului, deşi în 1950 autorul contestatoarei figura în Registrul Agricol cu 1 ha. fâneaţă la acelaşi punct).
Prin aceeaşi încheiere, s-a dispus ca apelantul să depună istoricul de rol al terenului, având în vedere îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 6285/2009, care a dispus ca pentru stabilirea exactă a suprafeţei terenului, pentru care reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii, este necesară ataşarea la dosarul cauzei a istoricului de rol al terenului de la pct. M.
La dosar s-a depus o copie de pe cadastrul funciar al Oraşului Câmpina din anul 1985 din care reiese că, din terenul de 7.543 m.p., suprafaţa de 1.752 m.p. apare în Registrul Agricol al numitului R.M. din T., iar suprafaţa de 1.849 m.p., apare în Registrul Agricol al numitului B.Ş.
Expertiza a fost efectuată de expert G.E., care a răspuns la obiectivele stabilite de instanţă.
Expertul topograf a arătat în lucrarea efectuată că terenul în litigiu de la pct. M. este teren în suprafaţă de 0,7543 ha., efectuând în acest sens schiţa de plan, cu dimensiunile reale, vecinătăţile actuale şi foste, categoria de folosinţă „fâneaţă", răspunzând, astfel, obiectivelor stabilite de instanţă, dar şi îndrumărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce vizau aspectul privind stabilirea existenţei şi a modalităţii de preluare a terenului de către stat, dacă preluarea a vizat terenul de la pct. M.
Curtea a reţinut că primul motiv de apel al pârâtului Municipiul Câmpina, care se referă la faptul că terenul nu a putut fi identificat, nefiind documente (hărţi cadastrale, etc.) datorită vechimii actului de proprietate, este nefondat, întrucât expertul a identificat terenul în litigiu, a stabilit dimensiunile acestuia, a efectuat schiţa de plan.
Constatările expertului topografic sunt în concordanţă şi cu menţiunile din certificatul aflat la dosarul de fond, din care reiese că în matricola agricolă a autorilor contestatoarei figurează terenul arabil în suprafaţă de 0,75 ha., un teren fâneaţă în suprafaţă de 1 ha. şi un teren izlaz în suprafaţă de 0,50 ha. pe anul 1949, menţiuni care se regăsesc şi în copia Registrului Agricol al Oraşului Câmpina, aflată la dosarul fond.
Faptul că autorii contestatoarei au dobândit terenul în litigiu, reiese şi din actul de vânzare-cumpărare, înregistrat sub nr. CC/1919 la Judecătoria Ocolului Rural Câmpina.
Din copia Registrului Agricol al Oraşului Câmpina pe anii 1951-1955, reiese că acest teren a fost cedat statului, astfel cum rezultă din menţiunea ce se află pe fila din Registrul Agricol sus-menţionat, de unde reiese că terenul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, întrucât, din probele dosarului, nu rezultă că deposedarea de acest bun imobil s-a făcut pe baza unei dispoziţii legale şi cu plata unei juste despăgubiri.
Potrivit art. 1 lit. e) din HG nr. 250/2007 de aplicare a Legii nr. 10/2001, faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului, constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă a imobilului.
Rezultă că, imobilul, aflându-se în proprietatea intimatei, iar aceasta nu a făcut dovada că la data preluării imobilului a plătit o justă despăgubire autorilor contestatoarei, preluarea a fost abuzivă, conform textului legal sus-menţionat, astfel că, s-a răspuns şi la obiectivul stabilit prin Decizia de casare, respectiv modul de preluare al terenului de către stat.
Este cert că terenul fiind preluat în perioada 1951-1955, nu putea fi preluat de la contestatoare, ci de la părinţii acesteia, întrucât G.P., bunicul său, a decedat la 13 septembrie 1950, conform declaraţiei de la dosarul de fond.
În ceea ce priveşte motivul de apel ce vizează necesitatea completării probatoriilor, Curtea a dispus, aşa cum s-a mai arătat, în şedinţa din 26 noiembrie 2009, efectuarea unei expertize topografice, să se depună istoricul de rol, încuviinţându-se şi proba cu înscrisuri, la solicitarea intimatei-contestatoare.
Cu privire la motivul de apel ce vizează necesitatea stabilirii datei când a fost preluat imobilul de la vechiul proprietar, Curtea a reţinut că acesta a fost preluat în perioada anilor 1951-1955 de la moştenitorii defunctului P.G. astfel cum reiese din menţiunea aflată pe copia din Registrul Agricol, din anii 1951-1955 şi aşa cum s-a arătat mai sus, intimata nefacând dovada că imobilul a fost preluat cu titlu sau că a plătit o justă despăgubire autorilor contestatoarei, preluarea acestui imobil a fost abuzivă.
Întrucât terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, având în vedere faptul că acesta a fost reconstituit altor persoane, astfel cum reiese şi din raportul de expertiză topografică efectuat în apel, instanţa a reţinut că intimata-contestatoare are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, pentru terenul în litigiu, astfel cum a fost identificat de expertul topograf.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea a respins această cerere, ca nedovedită, întrucât intimata nu a făcut dovada plăţii onorariului de avocat.
Prin Decizia nr. 114 din 02 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul, pârâtului Municipiului Câmpina prin primar împotriva sentinţei civile nr. 1101 din 04 septembrie 2007, a Tribunalului Prahova.
A fost respinsă cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Împotriva deciziei nr. 114 din 02 iunie 2010, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, invocând motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. au declarat recurs reclamanta A.C.A. şi pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar.
1. Reclamanta A.C.A., în dezvoltarea criticelor formulate în recurs învederează că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001.
Susţine că, s-au încălcat şi s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 1, 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluat în mod abuziv şi de către stat, organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra achiziţiilor şi nerestituite, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile acestei legi.
De asemenea, se susţine că imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
2. Pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar, critică hotărârea instanţei de apel deoarece, nu s-a răspuns unei îndrumări stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 6285 din 03 iunie 2009, respectiv nu s-a stabilit modul de preluare al terenului de către Stat.
Se arată în acest sens că, astfel cum reiese din menţiunile Registrului Agricol al Oraşului Câmpina pe anii 1951-1955, acest teren a fost cedat statului, nicidecum preluat abuziv, nefiind nici o probă care să ateste preluarea abuzivă.
Mai arată recurentul că, chiar dacă terenul se regăseşte parţial în patrimoniul statului, această situaţie nu constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă, aşa cum greşit s-a reţinut de către instanţa de apel.
Recursurile declarate de părţi sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A.C.A., se reţine că toate criticile formulate s-au făcut direct în recurs, aceasta neexercitând calea de atac a apelului, unde ar fi trebuit să fie analizate astfel că, recursul fiind exercitat omissio medio urmează să fie respins.
2. Referitor la recursul declarat de pârât se reţine că şi critica formulată de acesta cu privire la nedovedirea preluării abuzive a terenului de către stat este nefondată.
Din copia Registrului Agricol al Oraşului Câmpina pe anii 1951-1955, reiese că terenul în litigiu a fost cedat statului, împrejurare confirmată de menţiunea aflată pe fila acestui registru, de unde rezultă că terenul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, întrucât, din probele dosarului, nu rezultă că deposedarea de acest bun imobil s-a făcut pe baza unei dispoziţii legale şi cu plata unei juste despăgubiri.
Potrivit art. 1 lit. e) din HG nr. 250/2007, de aplicarea Legii nr. 10/2001, faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului, constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă a acestuia.
Rezultă că, imobilul, aflându-se în proprietatea acestui recurent şi că nu a făcut dovada că la data preluării ar fi plătit o justă despăgubire autorilor contestatoarei, preluarea a fost abuzivă, fiind astfel dovedit modul de preluare al terenului de către stat.
Raportat la cele expuse anterior, critica formulată de către pârât este nefondată, avându-se în vedere că în speţă reclamanta a dovedit modul de preluare a imobilului în litigiu respectiv că preluarea a fost abuzivă.
Pentru considerentele de mai sus urmează ca în temeiul art. 312 alin. C. proc. civ., să fie respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamantă şi de pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.C.A. şi de pârâtul Municipiul Câmpina prin Primar împotriva deciziei nr. 114 din 02 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5258/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5261/2011. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
