ICCJ. Decizia nr. 5282/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5282/2011
Dosar nr. 3344/91/2009
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 28 ianuarie 2010 Tribunalul Vrancea a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul P.C.D., împotriva dispoziţiei din 02 iulie 2009 emisă de Primarul Oraşului Mărăşeşti şi în contradictoriu cu Primăria Oraşului Mărăşeşti, judeţul Vrancea.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 3344/91/2009 la Tribunalul Vrancea reclamantul P.C.D. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei din 02 iulie 2009 emisă de Primarul Oraşului Mărăşeşti, judeţul Vrancea.
În motivarea contestaţiei sale, petentul a arătat că dispoziţia emisă de pârât este nelegală şi abuzivă în condiţiile în care anterior prin dispoziţia din anul 2006 i s-a recunoscut dreptul şi i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul ce a aparţinut autorului său.
În dovedirea cererii sale petentul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta Primăria Oraşului Mărăşeşti a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată motivat de faptul că imobilul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Pârâta a depus la dosar documentaţia ce a stat la baza emiterii dispoziţiei contestate.
Prin notificarea înregistrată în 22 mai 2001 P.C.D. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Oraşul Mărăşeşti, sat H., judeţul Vrancea ce a aparţinut părinţilor săi, P.S.-C. şi P.P.
Iniţial, prin dispoziţia din 20 iunie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri, însă această dispoziţie împreună cu documentaţia aferentă a fost restituită de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru reanalizare, fiind apoi emisă dispoziţia din 20 iulie 2009 ce face obiectul contestaţiei de faţă.
Analizând contestaţia în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Tribunalul a constatat că aceasta nu este fondată.
Imobilul ce a aparţinut autorilor reclamantului situat în Oraşul Mărăşeşti, satul H., judeţul Vrancea a fost confiscat „prin Decizia penală nr. 2695/1953 a Tribunalului Capitalei Colegiul II penal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1981/1953 a Tribunalului Suprem - Colegiul penal ca urmare a condamnării lui P.P. pentru fapta prevăzută de art. 3 lit. c) şi art. 4 din Decretul nr. 207/1948, constând în aceea că în perioada noiembrie 1940-ianuarie 1941 funcţionând ca şef al Poliţiei R. a săvârşit personal, a organizat şi permis subalternilor săi să aplice tratamente neomenoase populaţiei civile de origine evreiască.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 republicată prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist.
Cum infracţiunea în baza căreia a fost condamnat autorul contestatorului nu se încadrează în dispoziţiile legale citate mai sus, Tribunalul a constatat că în mod corect notificarea acestuia a fost respinsă, acesta nefiind îndreptăţit a fi despăgubit în vreun fel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P.C.D., decedat, şi continuat de moştenitorii P.A., P.C. şi P.L., iar prin Decizia civilă nr. 173 din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis apelul, s-a schimbat hotărârea instanţei de fond, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării dispoziţiei din 02 iulie 2009 a Primarului Municipiului Mărăşeşti şi menţinerii dispoziţiei din 20 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Mărăşeşti privind acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în localitatea H., Oraş Mărăşeşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, au fost reţinute următoarele considerente:
Este adevărat că prin Decizia penală nr. 2695/1953 a Tribunalului Capitalei, Colegiul II penal, autorul reclamanţilor, P.P. a fost condamnat la 5 ani temniţă grea, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii în temeiul art. 3 şi 4 din Decretul nr. 207/1948, infracţiuni care nu se încadrează printre cele prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, modificată.
Insă, din conţinutul procesului-verbal întocmit în anul 1940 de judecătorul Tribunalului Popular Raional Panciu, reiese că autorul nu figurează la data respectivă în Registrul Agricol al secţiei financiare cu nici un fel de avere mobilă şi imobilă. În schimb, soţia acestuia S.P. este înregistrată la categoria XX mijlocaşi poz. YY/1952, fiind trecută pe numele soţiei, următoarea avere imobilă: 2,75 ha. loc arabil şi curţi, una casă, un grajd şi un coteţ, trei oi, 2 capre şi un porc.
Tot în procesul-verbal s-a mai menţionat că deoarece soţia urmăritului nu a fost găsită acasă, s-a constatat lovită de indisponibilitate 2,75 ha. teren arabil şi curte, o casă acoperită cu tablă, uzată cu pereţi din cărămidă, compusă din 6 camere şi 2 antreuri situată în satul H., comuna P.
De asemenea, din actul de donaţiune întocmit în 14 decembrie 1940, numiţii G.D. şi M.D. au donat fiicei lor C.S.P., 3 ha. din care 2 ha. vie, 1 ha. arabil situat în comuna P., sat H., pe care se afla o cramă cu camere de locuit, precum şi dependinţele acesteia.
În concluzie, s-a făcut dovada de netăgăduit că imobilul a fost proprietatea soţiei autorului şi că preluarea de către stat este abuzivă, cu atât mai mult cu cât nici în Decizia penală nu figurează acest imobil ca fiind confiscat, pentru a se aprecia că măsura confiscării imobilului s-a făcut în baza unei hotărâri penale aşa cum a reţinut Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Oraşului Mărăşeşti, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea hotărârii prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
Astfel, se susţine că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că în 2006 Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, a analizat notificarea şi a emis dispoziţia din 20 iunie 2006, înaintând toată documentaţia aferentă notificării la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi că această entitate a remis prin Decizia nr. 23394/2009 întreaga documentaţie din nou Primăriei, motivat de modalitatea de preluare a imobilului.
Ca atare, susţine recurenta, ţinând seama de aceste recomandări ale Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti s-a procedat la emiterea noii dispoziţii din 20 iulie 2009.
Se mai susţine, că din actele de la dosar rezultă că nu sunt îndeplinite în persoana contestatorului condiţiile privind calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Intimaţii P.A., P.C. şi P.L. au ridicat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.
Astfel, faţă de această excepţie, şi de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa reţine că ea nu este incidenţă în cauză, în condiţiile în care criticile aduse hotărârii instanţei de apel sunt critici propriu-zise ce permit încadrarea lor în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, din perspectiva celor expuse, urmează a se respinge excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea lui, invocată de reclamantă.
Instanţa de apel a făcut o legală şi corectă apreciere a stării de fapt şi de drept, în condiţiile în care din actul de donaţiune din 14 decembrie 1940 rezultă că imobilul din litigiu fusese primit cu titlu de donaţie de către C.S.P. de la părinţii săi D.G. şi M.D.
Ca atare, imobilul din litigiu, preluat abuziv, nu a format obiectul averii autorului reclamanţilor P.P., cu atât mai mult cu cât acesta din urma nu figura în anul 1940 în registrul secţiei financiare cu vreo avere mobilă sau imobiliară.
În aceste condiţii şi a faptului că imobilul preluat nu a făcut obiectul averii lui P.P., şi al faptului că în Decizia penală nr. 2695/1953 a Tribunalului Capitalei Colegiul II penal, nu este individualizat imobilul, instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a legii, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din perspectiva celor expuse, niciuna din criticile recurentei nu sunt fondate, motiv pentru care recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., urmează afi obligată recurenta-pârâta Primăria Oraşului Mărăşeşti să plătească intimaţilor-reclamanţi P.A., P.C. şi P.L., suma de 600 RON, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată de intimaţii-reclamanţi P.A., P.C. şi P.L.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Oraşului Mărăşeşti împotriva deciziei nr. 173A din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Obligă recurenta-pârâtă Primăria Oraşului Mărăşeşti să plătească intimaţilor-reclamanţi P.A., P.C. şi P.L. suma de 600 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5283/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5278/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
