ICCJ. Decizia nr. 5258/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5258/2011
Dosar nr. 14339/63/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2011
Prin Decizia civilă nr. 262 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamanta V.A. împotriva sentinţei civile nr. 146 din 30 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 04 decembrie 2009, reclamanta V.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate caracterul politic al condamnării suferite de mama sa, A.V., prin hotărâre penală nr. 166 din 27 ianuarie 1965, pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Gorj, în Dosarul nr. 5510/1964 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat.
Prin sentinţa civilă nr. 146 din 30 martie 2010 a Tribunalului Dolj s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că mama reclamantei, defuncta A.V., a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 166 din 27 ianuarie 1965, pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Gorj, în Dosarul nr. 5510/1964, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 26828 C. pen., la 6 luni de închisoare cu închisoare.
Judecătoria Târgu-Jiu, prin sentinţa civilă nr. 1388 din 08 martie 2004, a admis acţiunea formulată de tatăl reclamantei, V.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin B.N.R.–S.M.B. şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea a 87,65 grame aur fin la preţul calculat de B.N.R. pentru un gram de aur fin la data plăţii.
Din relaţiile comunicate de B.N.R., necontestate de reclamantă, rezultă că sentinţa a fost pusă în executare, fiindu-i achitate despăgubirile stabilite prin sentinţa de mai sus, în urma condamnării.
Având în vedere dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, instanţa a apreciat că nu are caracter politic condamnarea autoarei reclamantei întrucât art. 1 alin. (2) lit. a) face o enumerare limitativă şi expresă a temeiurilor juridice potrivit cărora o hotărâre de condamnare poate avea un caracter politic, iar între acestea nu figurează infracţiunea prevăzută de art. 26828 C. pen.
Mai mult, alin. (3) al art. 1 din acelaşi act normativ coroborat cu art. 4 mai sus-citat prevede că prin săvârşirea infracţiunii trebuie să se urmărească unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motivele politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată prin Legea nr. 568/2001 cu modificările şi completările ulterioare.
Ori, condamnarea mamei reclamantei şi confiscarea unor obiecte din aur, nu poate constitui temei pentru o condamnare cu caracter politic, autoarea fiind sancţionată pentru o infracţiune de drept comun.
Cu privire la apelul formulat în cauză de către reclamantă:
Condamnarea unei persoane pentru alte infracţiuni decât cele menţionate la art. 1 alin. (1) este apreciată că a avut un caracter politic dacă este o măsură abuzivă a regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar şi care au suferit prejudicii materiale şi morale, această interpretare rezultând atât din normele OUG nr. 214/1999, cât şi din modul în care au fost redactate prev. art. 3 lit. a)–f), care trimit, prin enumerare, la raţiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracţiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancţionate de regimul comunist.
În speţă, Tribunalul a considerat corect faptul că mama reclamantei nu a fost victima unei condamnări cu caracter politic. Faptul că aceasta a fost sancţionată penal, aplicându-i-se pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea executării, pentru deţinerea de monede de aur reprezenta consecinţa aplicării unei legi penale în vigoare la data respectivă, regimul comunist apreciind că este interzisă deţinerea anumitor tipuri de monede de aur, indiferent de modul de dobândire a acestora.
Din conţinutul normei legale sancţionatoare rezultă că se referă la o infracţiune de drept comun, care nu avea nicio conotaţie de ordin politic, iar prin sentinţa penală nu s-a făcut trimitere la situaţia familiei autoarei condamnate, la faptul că acesta sau membrii familiei sale au avut activităţi de rezistenţă împotriva regimului politic anterior .
Condamnarea autoarei reclamantei a fost, astfel, una impusă de un act normativ în vigoare la data respectivă, al cărui conţinut nu era politic, pentru că nu a urmărit sancţionarea unei atitudini disidente faţă de regimul totalitar, ci avea incidenţe în planul dreptului de proprietate.
În atare condiţii, autoarea reclamantei nu poate fi considerată victima condamnării cu caracter politic, iar prejudiciul material suferit prin condamnare a fost reparat, prin hotărâre judecătorească fiind dispusă restituirea cantităţii de aur ce a fost confiscată.
Nu este fondată critica vizând refuzul instanţei de a administra proba cu martori, deoarece, potrivit art. 167 C. proc. civ., probele se încuviinţează doar dacă sunt utile, concludente şi pertinente, ori, faţă de actele depuse şi conţinutul cererii de chemare în judecată, proba cu martori nu era una utilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.A., criticând-o pentru următoarele motive:
Instanţa de apel nu răspunde la motivele invocate şi nu respectă dispoziţiile Legii nr. 221/2009, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a acestei legi.
A fost aprobată Legea nr. 221/2009 pentru a se repara prejudiciile produse prin condamnare, iar instanţa trebuia să se pronunţe asupra caracterului politic.
Susţinere instanţei că a fost o condamnare de drept comun nu este corectă în condiţiile în care instanţa civilă a recunoscut caracterul abuziv al preluării şi a dispus restituirea contravalorii acestor bijuterii.
Mai mult nici nu putea instanţa de la acea data să reţină că preluarea a fost abuzivă, că a fost luată în urma arestării soţului defunctei care tocmai ieşise din închisorile comuniste.
Se putea demonstra uşor cu martori că a fost chiar supusă unui şantaj în sensul că dacă va mai spune şi alte nume i se vor restitui bijuteriile, iar pentru că a refuzat a fost condamnată. Ulterior, când a vrut sa facă recurs pentru condamnarea nedreaptă, a fost sfătuită să nu facă acest lucru aşa pentru că poate face şi ea închisoare ca soţul ei.
Se subliniază încă o dată situaţia de fapt, arătându-se că a existat o hotărâre de condamnare privind-o mama reclamantei pentru infracţiunea prevăzută de art. 268 C. pen., respectiv deţinere ilegală a unor obiecte de podoabă din aur, prin care a fost condamnată la 6 luni cu suspendare. A făcut dovada, depunând acte în acest sens, că aurul nu era deţinut mod ilegal, ci fuseseră primite cu titlu de dotă de către mama reclamantei de mama şi respectiv soacra acesteia, alte monede au fost cumpărate de către tatăl reclamantei de la B.N.R., aceste lucruri fiind reţinute şi de către instanţa civilă prin sentinţa prin care s-au restituit aceste bijuterii. Au fost restituite tatălui reclamantei ca urmare a faptului că soţia acestuia decedase şi a fost introdus în cauză ca şi moştenitor, procesul fiind început de mult timp, iar cererile privind restituirea au fost numeroase din 1990 şi până în 2004 când au reuşit sa le recupereze.
Nu s-a făcut niciun fel de recunoaştere a inechităţilor produse şi, în temeiul unei legi, şi a nenumărate cheltuieli cu aceste procese. Au fost cheltuiţi mulţi bani cu procese şi avocaţi, iar cheltuielile nu le-au recuperate niciodată.
Nu a putut face dovada acestor persecuţii, mai mult a faptului că măsura condamnării mamei este consecinţa condamnării şi executării celor 6 ani de către tatăl reclamantei, iar faptul ca un copil la 9 ani să aibă ambii părinţi condamnaţi, fără sa fie vinovaţi în vreun fel, este şi mai dureros.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed.
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării pe care mama sa, A.V., a suferit-o în anul 1965, în temeiul art. 26828 C. pen., cu suspendare, pentru deţinerea de monede de aur, lucru interzis la acea vreme.
S-a susţinut că adevăratul motiv al confiscării a fost faptul că tatăl său a fost deţinut politic în perioada 1957-1963, iar ulterior au fost tot timpul în vizorul organelor de securitate, aşa că în anul 1964 poliţia a descins la domiciliu şi a confiscat monezile pentru care a intervenit ulterior condamnarea mamei sale.
După cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, alin. (3) şi (4) ale art. 1 din Legea nr. 221/2009 prevăd că, „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanţa judecătorească, în condiţiile prevăzute la art. 4".
Art. 4 alin. (1) din aceeaşi Lege prevede că, „persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată".
După cum rezultă din norma legală incidentă, este necesar ca prin săvârşirea infracţiunii pentru care a intervenit condamnarea să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de cele arătate de către reclamantă în susţinerea caracterului politic al condamnării mamei sale, se constată că s-au aplicat în mod corect dispoziţiile Legii nr. 221/2009 de către instanţa de apel, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Totodată nu este fondat nici motivul de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii, din perspectiva art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Decizia de apel cuprinzând motivele de fapt şi de drept pentru care s-a pronunţat soluţia atacată în prezentul dosar.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate critice formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicare şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.A. împotriva deciziei civile nr. 262 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5279/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5276/2011. Civil → |
|---|
