ICCJ. Decizia nr. 5278/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5278/2011
Dosar nr. 16172/63/2007
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6 din 16 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 16172/63/2007, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.A., decedat şi continuată de reclamanta moştenitoare D.E., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova.
S-a anulat în parte dispoziţia Primarului Municipiului Craiova din 30 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova şi s-a dispus restituirea în natură către reclamanta moştenitoare D.E. a terenului în suprafaţă de 317 m.p. situat în strada R., fosta stradă F.S., identificat între punctele 1-2-B-A-l în raportul de expertiză întocmit de expertul P.M., raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-a menţinut soluţia de acordare de despăgubiri pentru diferenţa de teren de 163 m.p. cuprinsă în dispoziţia din 30 martie 2006, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că prin Decretul nr. 20/1981 s-a dispus exproprierea imobilului din Craiova, strada F.S., fostă strada R., compus din teren de 480 m.p. şi construcţie, proprietatea numitului P.A.
Notificarea formulată de fostul proprietar în baza Legii nr. 10/2001 a fost rezolvată prin dispoziţia din 30 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În baza expertizei efectuate de expert P.M., instanţa a reţinut că o parte din terenul preluat de stat, respectiv 317 m.p., poate fi restituit în natură nefiind afectat de utilităţi publice, astfel încât cererea reclamantului este întemeiată în parte, urmând ca pentru diferenţa de 163 m.p. să se menţină despăgubirile propuse.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Craiova, iar prin Decizia civilă nr. 273 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova s-a admis apelul, s-a schimbat hotărârea instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamantului P.A. decedat şi continuată de reclamanta moştenitoare D.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Terenul care face obiectul litigiului a fost dobândit de P.A. prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la 25 septembrie 1963, depus la dosarul de fond, şi a fost preluat de Statul Român prin expropriere, în baza Decretului nr. 20/1981.
Existenţa şi întinderea dreptului de proprietate a fost dovedită în condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001, fiind cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus preluarea abuzivă, respectiv Decretul de expropriere nr. 20/1981 în ale căruia anexe P.A. este înscris la poziţia nr. XX, cât şi în procesul-verbal încheiat la 11 mai 1981 prin care s-a pus în executare măsura preluării bunului.
Calitatea reclamantului, de persoană îndreptăţită, în înţelesul Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii, dovedită conform cerinţei din art. 3, nu a fost de altfel contestată de entitatea deţinătore.
Faţă de condiţiile în care imobilul proprietatea reclamantului a trecut în proprietatea statului, modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, în natură, sau prin echivalent, este reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001, care are caracterul unei norme speciale, aplicabilă preluărilor abuzive în forma exproprierii.
În cazul imobilelor expropriate, principiul este acela al acordării măsurilor reparatorii în natură, restituirea prin echivalent fiind o măsură subsidiară, aplicabilă în situaţia în care imobilul a fost înstrăinat sau este afectat total ori parţial de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea (construcţii realizate, teren necesar bunei funcţionări a acestora).
Conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parţial terenul, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
Art. 10.3 din HG nr. 250/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, defineşte sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale" ca referindu-se la acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unei amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico-edilitare, subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Situaţia terenului a cărui restituire în natură o solicită reclamantul, aşa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expertul P.M. în prima instanţă şi suplimentul efectuat în apel, nu justifică măsura restituirii în natură, dispusă prin sentinţa apelată.
Prin raportul de expertiză depus la dosarul Tribunalului Dolj, s-a reţinut că din terenul de 480 m.p. preluat de la reclamant, 163 m.p. sunt afectaţi construcţiei blocului şi unei alei betonate, investiţii amplasate pe latura nordică a imobilului, iar suprafaţa apreciată de expert ca reprezentând „teren liber", de 317 m.p., este traversată diagonal de o alee dalată, cu lăţimea de 1 m., care, conform schiţei anexă la raport, uneşte 2 alei betonate de acces la blocurile din zonă, situate la sud şi respectiv nord faţă de terenul în litigiu.
Răspunzând obiectivelor stabilite de instanţa de apel, în completarea la raportul de expertiză, acelaşi expert, a constatat că terenul de 317 m.p. este străbătut de o conductă de gaz îngropată, identificată pe schiţă, anexată adresei D.S., ca fiind amplasată pe latura nordică, şi afectând o porţiune din partea estică a terenului, cât şi de 3 reţele de alimentare cu apă şi de canalizare, al căror amplasament este indicat în schiţă, anexată adresei SC C.A. SA Oltenia.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că terenul de 317 m.p. nu poate face obiectul restituirii în natură, fiind afectat amenajărilor de utilitate publică, respectiv căi de comunicaţie pietonală şi dotări tehnico-edilitare subterane, condiţii în care reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent, potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aşa cum s-a stabilit prin dispoziţia din 30 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D.E., solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului pârâţilor şi menţinerii hotărârii instanţei de fond.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în condiţiile în care terenul de 317 m.p. poate fi restituit în natură, cu atât mai mult cu cât beneficiarul actului de restituire ar putea folosi terenul fără să afecteze amenajările subterane, putând fi păstrată destinaţia lui actuală.
Recurenta mai susţine că restituirea în natură este de altfel prima opţiune stabilită de legiuitor şi de altfel prima măsură reparatorie menită să restabilească situaţia anterioară.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea recuratăprin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Completarea la raportul de expertiză efectuată în apel a statuat, fără posibilitatea de echivoc, că terenul din litigiu este străbătut de o conductă de gaz şi de trei reţele de alimentare cu apă şi respectiv canalizare.
Or, aceste aspecte fac ca terenul să aibă caracterul unui teren afectat de amenajări de utilitate publică, nefiind astfel posibilă restituirea lui în natură.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 259/2007 pct. 10.3, stabilesc că prin amenajeri de utilitate publică se înţeleg acele amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Rezultă, aşadar, că simpla împrejurare potrivit căreia un teren nu este în prezent ocupat de construcţii nu este suficientă pentru a-l considera liber, şi deci susceptibil de restituire în natură, fiind necesar ca terenul să nu fie afectat de amenajări de utilitate publică al localităţii în care se află situat.
Or, în condiţiile în care expertiza efectuată stabileşte, în completarea depusă în apel, că terenul este afectat de amenajări de utilitate publică, nu poate fi incidenţă măsura reparatorie (stabilită de Legea nr. 10/2001) de restituire în natură a terenului, operând astfel dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Din perspectiva celor expuse, nici unul din motivele de recurs invocate de reclamantă nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.E. împotriva deciziei nr. 273 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5282/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5279/2011. Civil → |
|---|
