ICCJ. Decizia nr. 5277/2011. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5277/2011
Dosar nr.6991./62/2007
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 577 din 17 decembrie 2007, a respins contestaţia formulată de contestatorii F.M., B.E., S.E., P.I., în contradictoriu cu Municipiul Braşov, prin Primar, împotriva Dispoziţiei nr. 13288 din 24 august2007 emisă de Primarul municipiului Braşov.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin notificare contestatorii au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 309,96 mp şi acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată, notificare soluţionată iniţial prin Dispoziţia nr. 2656 din 11 mai 2005, anulată prin sentinţa civilă nr. 12/S/2006 a Tribunalului Braşov. O dată cu anularea dispoziţiei, instanţa l-a obligat pe intimat să emită o nouă dispoziţie prin care sentinţa penală nr. soluţioneze pe fond cererea.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 109 din 21 septembrie 2010, a respins apelul formulat de reclamanţii F.M., B.E., S.E. şi P.I., împotriva sentinţei civile nr. 577/S/2007 a Judecătoriei Braşov pe care a păstrat-o.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Pentru a se determina dacă terenul în litigiu este liber în sensul Legii nr. 10/2001 şi dacă acesta se poate restitui în natură, în rejudecarea apelului s-a dispus efectuarea unei expertize topografice. Din concluziile expertizei nr. 537645 din 9 iulie 2010 efectuată de expert tehnic A.G. a rezultat că terenul în suprafaţă de 309,96 mp înscris în C.F. nr. 15170 Braşov, nr. top iniţial 2488/5 devenit ulterior C.F. 31529 este amplasat pe calea de acces ce face legătura între strada Z. şi str. D. De asemenea, conform schiţelor anexe nr. 1a, 1b, 1d şi h imobilul în litigiu este afectat de reţele de apă, canalizare, telefonie fixă, pe teren fiind amplasate capace metalice de acces la reţelele de apă, canalizare şi telefonie fixă, materializate pe schiţa anexă nr. 4 prin cercuri de culoare albastră, verde şi galben. Conturul poligonal materializat pe schiţa anexă nr. 4 prin punctele 19-20-21-22 reprezintă un perimetru îngrădit unde sunt amplasate containere pentru gunoi.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001 în cazul terenurilor afectate de servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
În ceea ce priveşte sintagma „amenajări de utilitate publică" legiuitorul a adus o serie de precizări prin Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în această categorie intrând căile de acces, străzi, trotuare, parcări amenajate şi ale asemenea. Prin urmare, faţă de aceste prevederi legale dispoziţia atacată de acordare de despăgubiri pentru terenul în litigiu apare ca fiind legală şi în conformitate cu situaţia reală a terenului.
În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de acordare a unui teren în schimb, curtea a reţinut că o astfel de cerere este formulată pentru prima dată în calea de atac, fiind inadmisibilă.
Împotriva deciziei mai sus menţionată au declarat recurs reclamanţii F.M., B.E., S.E. şi P.I., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- În faza de apel s-a făcut dovada că pe terenul în litigiu – 309,96 mp există decât utilităţi de mică importanţă, care pot fi deviate şi că terenul respectiv poate fi restituit în natură reclamanţilor.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
În speţă, din cuprinsul expertizei efectuată în cauză rezultă că terenul în litigiu – 309,96 mp este amplasata pe calea e acces ce face legătura între str. Z. şi str. D. În acest sens a se vedea raportul de expertiză efectuat în cauză – filele 71-74 dosar nr. 6991/62/2007.
Mai mult, conform schiţelor anexe – filele 77-89 din dosarul menţionat, terenul în litigiu este afectat de reţele de apă, canalizare, telefonie fixă, pe teren fiind amplasate capace metalice de acces la reţelele de apă, canalizare şi telefonie fixă.
În ce priveşte sintagma „amenajări de utilitate publică", legiuitorul a admis o serie de precizări prin Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în această categorie intrând căile de acces, străzi, trotuare, parcări amenajate şi alte asemenea.
Prin urmare, instanţa de apel în mod judicios a statuat că reclamanţii au dreptul al despăgubiri în condiţiile legii speciale, pentru terenul în litigiu.
Pentru toate cele reţinute şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., reclamanţii vor fi obligaţi în solidar la plata sumei de 8.060 lei cu titlu cheltuieli de judecată faţă de Municipiul Braşov, prin Primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii F.M., B.E., S.E. şi P.I. împotriva deciziei nr. 109Ap din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe reclamanţii F.M., B.E., S.E. şi P.I., în solidar, să plătească pârâtului Municipiul Braşov prin Primar 8.060 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 5290/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5199/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|