ICCJ. Decizia nr. 897/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 897/2011
Dosar nr. 5665/101/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Reclamantul V.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărâre judecătorească acesta să fie obligat să îi plătească suma de 40.000 Euro (ulterior precizând suma la 42.000 Euro) cu titlu de daune materiale şi morale pentru prejudiciul ce i-a fost adus ca urmare a condamnării politice a tatălui său V.D. şi la plata unei indemnizaţii lunare de 700 lei pentru faptul că s-a îmbolnăvit de diabet zaharat II din cauza stresului provocat de fosta securitate, indemnizaţie care să-i fie acordată pe toată durata vieţii.
În motivare a arătat că tatăl său a fost arestat pe când el avea doar 6 ani, la data de 7 septembrie 1950, fiind nevoit să depună muncă forţată ca minor, iar prigoana comunistă a continuat şi după anul 1956, fiind în nenumărate rânduri audiat de ofiţeri de securitate pentru fapte imaginare, ultima audiere având loc în data de 6 decembrie 1988.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, fără participarea procurorului de şedinţă la dezbateri, prin sentinţa civilă nr. 72 din 19 februarie 2010, a respins acţiunea reclamantului, reţinând caracterul nepolitic al condamnării suferite de tatăl reclamantului.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 118 din 20 aprilie 2010 a respins apelul declarat de către reclamant împotriva acestei hotărâri, confirmând soluţia procesuală a primei instanţe.
Nici în această etapă procesuală procurorul nu a participat la dezbateri.
Reclamantul V.N. a criticat pentru nelegalitate Decizia instanţei de apel, fiind nemulţumit de faptul că instanţele de fond, analizând în speţă condiţiile care atrag aplicabilitatea Legii nr. 221/2009, s-au limitat strict la enumerarea dispusă în art. 1 alin. (2) din actul normativ menţionat, cu privire la condamnările de drept cu caracter politic, oprind analiza la acest text şi nefăcând o cercetare a pretenţiilor sale din perspectiva art. 1 alin. (4) şi art. 4 din lege.
La termenul de judecată din 4 februarie 2011 a fost supus dezbaterii aspectul procedural, de ordine publică, al lipsei procurorului la momentul judecării cererii în primă instanţă şi în faza apelului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivului de recurs de ordine publică invocat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
În temeiul Legii nr. 221/2009 pot fi promovate două genuri de acţiuni distincte: acţiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, promovată potrivit art.4; acţiunea în pretenţii reprezentând daune morale şi/sau materiale suferite de persoana condamnată politic sau faţă de care a fost luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art. 5.
Pentru acţiunile în constatare a fost reglementată în mod expres competenţa în primă instanţă a tribunalului, secţia civilă şi participarea procurorului la judecarea acestor cereri, în condiţiile enunţate de textul de lege invocat.
Din cuprinsul sentinţei penale nr. 3048 din 20 septembrie 1950, pronunţată de Curtea Bucureşti, secţia penală, sentinţă invocată de reclamant în susţinerea condamnării politice a tatălui său, rezultă că autorul său V.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru crime de război, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 1 lit. d) din Legea nr. 291/1947, modificată prin Decretul prezidenţial nr. 207/1948 şi art. 4 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 157 C. pen.
Pe baza celor reţinute, condamnarea suferită de către tatăl reclamantului nu constituie o condamnare politică, de drept, în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, astfel încât instanţa este chemată să stabilească în prezentul demers judiciar caracterul politic al condamnării suferite de autorul reclamantului, în temeiul art. 4 din actul normativ anterior menţionat.
Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 participarea procurorului este obligatorie în cauzele privind cererile ce au ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, iar pronunţarea unei hotărâri fără participarea reprezentantului parchetului constituie nulitate de ordine publică.
Se observă că norma sus-citată este imperativă, iar nerespectarea ei este de natură a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunţată.
Întrucât participarea procurorului era obligatorie şi la soluţionarea cauzei în apel, lipsa acestuia la dezbateri, atrage casarea deciziei deoarece instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
Or, aşa cum rezultă din lucrările şi actele cauzei, soluţionarea litigiului la instanţele de fond s-a realizat în absenţa procurorului de la dezbateri, participarea procurorului în proces, în calitate de participant la judecată, desfăşurându-se în temeiul unei dispoziţii legale şi obligatorii, respectiv art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, text anterior menţionat.
Pentru aceste considerente, ce fac inutilă examinarea celorlalte critici ale recurentului, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa Decizia atacată, va admite apelul declarat de reclamantul V.N., va anula sentinţa apelată, urmând a trimite cauza, pentru evocarea fondului, la aceeaşi curte de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., teza finală raportat la art. 316 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul V.N. împotriva deciziei civile nr. 118 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pentru minori şi familie.
Casează Decizia recurată.
Admite apelul reclamantului.
Anulează sentinţa civilă nr. 72 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă şi trimite cauza pentru evocarea fondului la Curtea de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 899/2011. Civil. Asigurări sociale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 786/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
