ICCJ. Decizia nr. 5324/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5324/2011
Dosar nr. 4557/2/2010
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, la 15 septembrie 2009, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea acestuia la despăgubiri civile în sumă de 250.000 euro, reprezentând prejudiciul moral suferit de soţul său C.M., decedat la 14 decembrie 1955, ca urmare a măsurii cu caracter politic la care acesta a fost supus prin strămutarea din localitatea J.M., judeţul Timiş şi stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna P., sat F., judeţul Ialomiţa, conform deciziei Ministerului Afacerilor Interne din anul 1951.
Reclamanta a precizat că soţul său a avut suferinţe de natură psihologică cât şi fizică, determinate de dislocarea de domiciliu, care au condus după nici două luni de la ridicarea măsurii, 27 iulie 1955, la deces.
A mai învederat că, potrivit deciziei din 14 noiembrie 2002, defunctului i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, iar prin hotărârea din 27 septembrie 1990, emisă în aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1950, i s-a stabilit o indemnizaţie lunară de 812 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 1389/F din 27 octombrie 2009, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că din redactarea art. 5 lit. a) şi b) din Legea nr. 221/2009 rezultă că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor politice, pentru prejudiciul moral suferit, nu şi pentru măsurile administrative cu caracter politic, cum ar fi dislocarea de domiciliu, în care se încadrează situaţia soţului defunct al reclamantei.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta C.M., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita interpretare a dispoziţiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, text ce trebuie coroborat cu art. 5 alin. (4), care statuează că de prevederile actului normativ menţionat beneficiază şi persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul–Lege nr. 118/1990 şi cele cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă potrivit OUG nr. 214/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 568/2001.
Prin încheierea de şedinţă din 10 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei funcţionale, a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul spre competentă soluţionare secţiilor civile, acesta fiind repartizat şi înregistrat la secţia a III-a civilă pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 4577/2/2010.
Prin Decizia nr. 477A din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantei şi a desfiinţat sentinţa apelată cu trimitere spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, din însuşi titlul Legii nr. 221/2003 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, rezultă că în baza acestuia, se poate solicita acordarea de despăgubiri pentru suferinţele morale cauzate atât de condamnările politice, cât şi de măsurile administrative cu caracter politic.
S-a considerat că dispoziţiile OUG nr. 62/2010, prin care s-a modificat şi completat Legea nr. 221/2009, a pus de acord prevederile din textul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cu textul subsumat de la lit. a) a art. 5 alin. (1) din Lege, în ce priveşte sfera de aplicabilitate.
Curtea a mai constatat că modificările dispuse prin OUG nr. 62/2010 au apărut după pronunţarea sentinţei apelate în cauză, astfel că nu au putut fi avute în vedere de către instanţa de fond.
Constatându-se că prima instanţă a motivat sentinţa apelată din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii, lăsând nesoluţionat fondul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul-recurent a invocat interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 62/2010, susţinând că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), întrucât soţul acesteia a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic, în condiţiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, ci în ipoteza prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.
De asemenea, s-a susţinut că dispoziţiile OUG nr. 62/2010, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2010, sunt de imediată aplicare, stipulând criteriile în raport de care se poate stabili cuantumul despăgubirilor şi, reiterând principiul potrivit căruia despăgubirile se acordă pentru condamnările cu caracter politic, nu şi pentru măsurile administrative cu caracter politic, pentru acestea din urmă fiind prevăzute alte forme de despăgubire.
Intimata C.M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând criticile invocate de pârât, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul pârâtului este nefondat pentru considerentele ce succed:
Nu poate fi primită critica vizând greşita interpretare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, ce cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de lege, măsuri ce pot fi solicitate de „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic (…), sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic".
Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât şi de întregul conţinut al acestuia.
Asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic condamnărilor cu acelaşi caracter presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material şi moral persoanele persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada de referinţă, 1945–1989.
Interpretarea adoptată de instanţa de apel este impusă şi de împrejurarea că alin. (4) al art. 5 prevede că Legea nr. 221/2009 se aplică şi persoanelor beneficiare ale Decretului–Lege nr. 118/1990 şi ale OUG nr. 214/1999, acte normative ce se referă şi la persoanele împotriva cărora s-au luat măsuri administrative cu caracter politic, nu numai la cele condamnate politic.
În ceea ce priveşte critica prin care se susţine că dispoziţiile OUG nr. 62/2010 sunt de imediată aplicare speţei deduse judecăţii, Curtea va constata că aceasta nu poate fi analizată, întrucât instanţa de apel nu a făcut aplicarea acestora în ce priveşte determinarea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamantă, ci, în limitele determinate prin motivele de apel, a constatat doar că, întrucât modificările aduse Legii nr. 221/2009 (prin OUG nr. 62/2010) au apărut după pronunţarea sentinţei apelate (din 27 octombrie 2009), nu puteau fi avute în vedere de prima instanţă, nici în interpretarea art. 5.
Ca atare, se va constata că, în mod corect, motivarea instanţei de apel s-a circumscris hotărârii tribunalului prin care s-a respins acţiunea ca inadmisibilă, fără a fi analizată în fond.
De altfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009.
Pentru toate aceste considerente, se va reţine că recursul pârâtului este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ialomiţa împotriva deciziei nr. 477A din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5325/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5318/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
