ICCJ. Decizia nr. 5320/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5320/2011
Dosar nr. 3684/84/2009
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sălaj la 07 decembrie 2009, reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul art. 4 din Legea nr. 221/2009, să se constate caracterul politic al măsurii administrative având ca obiect stabilirea domiciliului obligatoriu în V.J., iar ca loc de muncă obligatoriu M.B., în perioada 27 octombrie 1985–25 ianuarie 1991.
S-a solicitat, totodată, ca în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 60.000 euro (echivalent în lei), cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca o consecinţă a măsurilor administrative abuzive.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, întrucât a făcut şi face parte din Cultul religios „M.I.", iar convingerea sa spirituală îl împiedica să satisfacă stagiul militar, s-au luat faţă de persoana sa măsurile administrative menţionate, respectiv domiciliul forţat şi supunerea la muncă obligatorie, care i-au cauzat profunde suferinţe psihice, fiind împiedicat timp de 4 ani şi 2 luni să-şi vadă familia şi fiindu-i afectate situaţia profesională şi socială.
Tribunalul Sălaj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 712 din 4 martie 2010, a respins ca nefondată cererea reclamantului B.D., reţinând că probele administrate în cauză nu au confirmat susţinerile acestuia în sensul supunerii la muncă forţată şi stabilirii domiciliului obligatoriu în V.J.
Dimpotrivă, s-a constatat că reclamantul a desfăşurat o activitate normală, pentru care a fost remunerat, continuând să lucreze în V.J. şi după anul 1989, deşi avusese loc schimbarea regimului politic în ţară.
S-a considerat că această activitate nu poate fi calificată ca fiind o măsură cu caracter politic, astfel cum este definitivă de art. 4 din Legea nr. 221/2009 sau ca o măsură administrativă cu caracter politic luată de Statul Român împotriva reclamantului.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul, susţinând că, în condiţiile în care Legea nr. 221/2009 nu defineşte noţiunea de condamnare politică sau măsura administrativă cu caracter politic, instanţei îi revine rolul de a constata caracterul politic al unor astfel de măsuri, în baza probelor administrate.
Apelantul a arătat că refuzul său de a se prezenta la încorporare pentru satisfacerea serviciului militar a echivalat cu o oponenţă neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, împrejurare în care măsurile administrative pe care le-a suportat, exprimându-şi în mod făţiş convingerile religioase şi suportând rigorile legii, au un evident caracter politic.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 221/A din 16 septembrie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând, în esenţă, că, în realitate, condamnările pentru infracţiunile prevăzute de art. 334 şi 354 C. pen. nu au fost dispuse pentru apartenenţa la un cult religios, ci pentru săvârşirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
S-a avut în vedere Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, publicată în M. Of. al României Partea I nr. 137/02.03.2010, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General, statuând, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat, că „persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare, prevăzute de art. 334 şi 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice".
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.D., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a susţinut că instanţa de apel a soluţionat cauza având în vedere strict dispoziţiile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de recurs în interesul legii nr. 32/2009, decizie care vizează aplicarea unitară a Decretului–Lege nr. 118/1990 şi nu aplicarea Legii nr. 221/2009.
S-a învederat că atât instanţa de fond cât şi cea de apel ar fi trebuit să analizeze temeinicia cererii sale prin prisma dispoziţiilor legale invocate prin acţiune, respectiv Legea nr. 221/2009, care face trimitere la OUG nr. 214/1999.
Recurentul a invocat faptul că, în aprecierea caracterului politic al măsurii administrative, instanţa nu trebuia să analizeze conţinutul faptei prin raportare la obligaţiile constituţionale sau legislaţia în vigoare, ci la scopul urmărit prin săvârşirea ei, concluzie ce se desprinde din textul art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, cât şi din expunerea de motive a actului normativ.
Recurentul a arătat că fapta sa, de neprezentare la încorporare, a vizat recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental, garantat de Constituţie, respectiv acela de a-şi exercita liber convingerile religioase, această faptă nefăcând parte dintre cele enumerate expres în art. 7 din Legea nr. 221/2009, în care persoanele condamnate nu beneficiază de reparaţiile instituite prin lege.
Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sălaj, în numele Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la motivul de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica referitoare la motivarea nelegală a deciziei recurate în raport de dispoziţiile deciziei nr. 32 din 16 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, nu poate fi primită.
Într-adevăr, prin Decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a soluţionat recursul în interesul legii declarat de Procurorul General în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990 republicată, statuând că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 şi 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Se va reţine că, deşi Înalta Curte a fost sesizată cu interpretarea unor dispoziţii ale Decretului-Lege nr. 118/1990, problema de drept dezlegată vizează caracterul politic sau nepolitic al unor condamnări penale de natura celei de care se prevalează reclamantul pentru a obţine daune morale în baza Legii nr. 221/2009, impunându-se ca obligatorie pentru instanţe conform dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
Prin urmare, s-a considerat în mod legal că reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic, această interpretare fiind conformă şi cu jurisprudenţa actuală a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Nici celelalte critici nu sunt fondate.
Nu este lipsită de relevanţă împrejurarea, rezultată din menţiunile carnetului de muncă al reclamantului, în sensul că acesta a desfăşurat o activitate remunerată corespunzător, la care şi-a dat acordul prin contractul de muncă din 27 octombrie 1985, încheiat cu ocazia angajării sale la Întreprinderea M.B.
Reclamantul a lucrat ca lăcătuş la această întreprindere până la data de 25 ianuarie 1991, când a fost transferat la Secţia CFR J., având un salariu inferior celui primit de la mina din V.J.
Ca atare, nu poate fi primită susţinerea reclamantului în sensul că a fost supus la muncă forţată şi a avut domiciliul obligatoriu în V.J., pentru a evita efectuarea serviciului militar.
În consecinţă, nu se poate susţine că instanţele de fond şi apel nu au analizat solicitările reclamantului prin raportare la dispoziţiile legale invocate în motivarea acţiunii, respectiv Legea nr. 221/2009.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 221/A din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5318/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5315/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
