ICCJ. Decizia nr. 5315/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.5315/2011

Dosar nr. 1678/122/2008

Şedinţa publică din 21 iunie 2011

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, la data de 18 iulie 2008, reclamanta I.V. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, legalitatea dispoziţiei din 13 iunie 2008 emisă de pârâtul Municipiul Giurgiu prin Primar, în contradictoriu cu care a solicitat anularea dispoziţiei şi obligarea acestuia, la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 168 m.p. situat în Giurgiu, strada Bucureşti, şi la despăgubiri băneşti, pentru construcţia demolată.

Prin sentinţa civilă nr. 48 din 19 martie 2009, Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondată, contestaţia reţinând că terenul este imposibil de restituit în natură, deoarece este afectat de amenajări de utilitate publică, respectiv alee, bordură, parc - spaţiu verde şi amenajări subterane (conducte apă, canalizare, gaz, etc).

Referitor la petitul privind acordarea de despăgubiri băneşti, pentru construcţia demolată, instanţa de fond l-a respins, cu motivarea că, în raport de momentul emiterii dispoziţiei atacate, pretenţia reclamantei nu are fundament în legislaţia în vigoare, prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, persoanele îndreptăţite putând beneficia de despăgubiri în condiţiile legii speciale.

În raport de procedura specială de acordare a despăgubirilor şi având în vedere, concluziile raportului de expertiză privind stabilirea unor valori de circulaţie cu privire la imobile, instanţa a stabilit că nu poate avea în vedere valoarea stabilită prin expertiză, deoarece preţuirea imobilului, urmează a fi efectuată de către evaluatorii desemnaţi de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar numai în măsura în care valoarea imobilului, propusă de aceasta, nu ar fi reală, reclamanta ar putea-o contesta în justiţie.

Împotriva sentinţei Tribunalului Giurgiu a declarat apel, reclamanta I.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 548/A din 07 octombrie 2010 a respins ca nefondat, apelul reclamantei, menţinând soluţia instanţei de fond.

Decizia pronunţată de instanţa de apel a făcut obiectul recursului declarat de reclamantă, care a adus critici, întemeiate în drept, pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora instanţele au reţinut eronat, fără probe concludente, că terenul este ocupat.

La data de 15 iunie 2011, înaintea primului termen de judecată stabilit la 21 iunie 2011, recurenta-reclamantă I.V. a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanţei supreme, o cerere prin care solicită instanţei, a lua act de manifestarea sa de voinţă de a renunţa la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 548/A din 07 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Constatând că actul de dispoziţie procedural, formulat de reclamantă, întruneşte toate condiţiile de fond şi de formă, pentru a produce efectele juridice ale manifestării de voinţă, în sensul de a renunţa la judecată, în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ. şi, faţă de împrejurarea că acest act, poate avea loc, din punct de vedere al momentului renunţării, în tot cursul judecăţii, în faţa primei instanţei, a instanţei de apel, ori în recurs, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va face aplicarea acestor dispoziţii legale, ce se înscriu în principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi va lua act de renunţarea reclamantei la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunţarea reclamantei I.V. la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 548/A din 07 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5315/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs