ICCJ. Decizia nr. 5341/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5341/2011
Dosar nr. 16784/3/2010
Şedinţa de la 21 iunie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 20 iulie 2009, reclamanta SC M. SRL le-a chemat în judecată pe pârâtele C.O.R. şi B.E., solicitând instanţei obligarea acestora la plata sumei de 63.010,71 RON, reprezentând lipsuri în gestiunea comună, în cuantum de 34.296,99 RON, pentru prima pârâtă şi la 28.713,72 RON pentru cea de-a doua pârâtă, precum şi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 270 şi 271 C. muncii.
Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Cluj şi declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, în conformitate cu prevederile art. 284 alin. (1) C. muncii, coroborate cu dispoziţiile art. 5 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 3050 din 02 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată şi a înaintat pricina Tribunalului Bucureşti, reţinând în esenţă, că sunt incidente prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora, „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz sediul".
Apreciind că reclamanta îşi are sediul social în Bucureşti, Bulevardul U., sector 4 a constatat că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă a soluţiona conflictul de drepturi invit între părţi.
Urmare declinării, pricina a fost trimisă Tribunalului Bucureşti, aceasta făcând obiectul dosarului înregistrat sub nr. 16784/3/2010.
Reclamanta SC M. SRL a solicitat declinarea competenţei teritoriale a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, iar pârâtele au reiterat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, solicitând trimiterea cauzei Tribunalului Constanţa.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 1989 din 02 martie 2011, a respins excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtele C.O.R. şi B.E. şi şi-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia litigii de muncă.
Pentru a se dezînvesti, instanţa a constatat că, în speţă, reclamanta are sediul social în Municipiul Cluj-Napoca, astfel că, în acord cu regulile speciale de competenţă, stabilite prin art. 284 alin. (2) C. muncii, competenţa de soluţionare a cauzei, revine Tribunalului Cluj.
Aşa fiind, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, urmare declinărilor reciproce de competenţă, Tribunalul Bucureşti, declarându-se la rându-i, necompetent teritorial, a făcut aplicarea prevederilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. şi a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.
Învestită pe calea regulatorului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili în favoarea Tribunalului Cluj, competenţa de soluţionare a pricinii, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, „cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".
Aceste dispoziţii au caracter imperativ, instituind în materia conflictelor de muncă, un caz de competenţă teritorială exclusivă, şi nu alternativă, astfel încât părţile nu au posibilitatea de a stabili competenţa altei instanţe.
Este de observat că aceste dispoziţii derogă de la dreptul comun, reprezentat de prevederile art. 5 C. proc. civ., conform căruia cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.
Fiind vorba de o normă derogatorie, aceasta este de strictă interpretare, ceea ce duce la concluzia că din punct de vedere al teritorialităţii, părţile nu pot conveni asupra competenţei instanţei.
Aşa fiind, în mod corect Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea reclamantă SC M. SRL, din adresa emisă de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rezultând că sediul social al acesteia este în Municipiul Cluj-Napoca (Dosar nr. 16784/3/2010 al Tribunalului Bucureşti).
Ca atare, a fost greşită soluţia de dezînvestire a Tribunalului Cluj, care, în mod eronat a apreciat că reclamanta are sediul în Bucureşti, acesta fiind doar sediul procesual ales, astfel cum a fost indicat în cererea de chemare în judecată.
Concluzionând, Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Cluj, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5332/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5344/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
