ICCJ. Decizia nr. 5346/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5346/2011
Dosar nr. 39625/3/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 7 octombrie 2009, M.N. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001 şi în contradictoriu cu Primarul general al municipiului Bucureşti, obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii prin care să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, prin compensare, respectiv un alt teren, echivalent valoric celui în suprafaţă de 2.500 mp, situat în Bucureşti,
str. D., preluat abuziv în baza decretului nr. 109/1988. A solicitat, ca în situaţia în care nu este posibilă acordarea, în compensare, a unui alt teren, să fie obligat pârâtul să emită dispoziţie prin care să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor prevăzute de lege, pentru imobilul teren specificat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 740 din 19 mai 2010, a admis în parte cererea formulată de reclamantul M.N. în contradictoriu cu pârâtul Primarul general al municipiului Bucureşti, pe care l-a obligat să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafaţă de 2.500 mp, situat în Bucureşti, str. D. A respins cererea privind acordarea în compensare a unui teren echivalent.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că notificarea formulată de reclamant nu a fost soluţionată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată, motiv pentru care, având în vedere Decizia nr. XX/2007 pronunţată de Înalta Curte în interesul legii, a procedat la analizarea pe fond a cererii.
A constatat că imobilul face parte din categoria celor preluate abuziv în proprietatea statului şi că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie impusă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv că reclamantul a făcut dovada că este moştenitor al persoanelor fizice îndreptăţite la restituire [art. 4 alin. (2) din lege].
Din concluziile raportului de expertiză tehnică, specialitatea topografie şi cadastru, efectuat de expert L.M.C., Tribunalul a constatat că terenul este ocupat de blocul X, alei pietonale, spaţii verzi, trotuare, carosabil, astfel încât nu poate fi restituit în natură.
Făcând aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, prima instanţă a admis în parte cererea reclamantului, constatând că deşi acesta a solicitat în compensare un teren de valoare identică sau apropiată celui preluat, nu a administrat probe din care să rezulte că a identificat un astfel de teren, cu toate că-i revenea sarcina probei, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 1169 C. civ.
Prin motivele de apel, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general a arătat că în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi cele ale OUG nr. 81/2007, unitatea deţinătoare sesizată cu soluţionarea notificării nu are obligaţia de a acorda măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti şi nici pe cea a propunerii unei anumite sume, aceste obligaţii limitându-se, faţă de prevederile Legii nr. 10/2001, numai la
emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri, potrivit legilor speciale de reparaţie.
A invocat în acest sens art. 13 alin. (1) capitolul III din Legea nr. 247/2005, concluzionând că Municipiul Bucureşti are obligaţia legală de a propune acordarea despăgubirilor instituţiei competente, C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., conform art. 16 alin. (2) Titlul VII din lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 708A din 24 noiembrie 2010, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva sentinţei Tribunalului. A schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti să acorde reclamantului M.N. măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafaţă de 2.500 mp situat în Bucureşti, str. D., în conformitate cu dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
S-a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 trebuie coroborate cu cele ale Legii nr. 247/2005, în raport de care se impune precizarea că măsurile reparatorii prin echivalent vor fi acordate în conformitate cu Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
A fost constatată nefondată susţinerea apelantului potrivit căreia nu poate fi obligat să stabilească suma despăgubirilor acordate, reţinându-se că din dispozitivul sentinţei atacate nu rezultă o asemenea obligaţie, stabilindu-se numai cea de a propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ce va fi îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005, prin înaintarea dosarului către C.C.S.D.
Împotriva acestei ultime decizi a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general, solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
A arătat că motivul de recurs se circumscrie celui prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în mod greşit fiind obligat pârâtul să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.
Invocând dispoziţiile art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001, referitoare la faptul că notificarea trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, iar în cazul moştenitorilor foştilor proprietari şi de actele doveditoare ale acestei calităţi, recurentul a considerat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate în ceea ce priveşte terenul, nedepunându-se tidul de proprietate asupra acestuia.
A arătat că nu este îndeplinită nici condiţia prevăzută de art. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv dovedirea preluării abuzive a imobilului, motivat de faptul că pentru imobilul naţionalizat în baza decretului de expropriere s-au primit despăgubiri, iar reclamanţii nu au făcut dovada că acestea nu reprezentau valoarea reală la momentul exproprierii.
A mai precizat şi faptul că nu s-au produs dovezi în sensul că reclamantul a primit despăgubiri pentru imobil, potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Recursul este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 din cod.
Or, în speţă, recurentul, deşi a precizat formal că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menţionat.
Astfel, recurentul ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie Decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, nu a criticat însă această hotărâre ci a formulat critici noi pe care nu le-a adus şi în faţa instanţei de apel.
În concret, se reţine că prin motivele de recurs, a considerat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu precum şi dovada preluării abuzive a acestuia prin dovedirea aspectului că despăgubirile primite nu reprezentau valoarea reală din momentul exproprierii, pe când, motivele de apel au vizat doar împrejurarea că pârâtul nu are obligaţia de a acorda măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti şi nici pe cea a propunerii unei anumite sume ca despăgubire.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.
Se constată astfel că pe calea recursului declarat nu sunt aduse dezbaterii astfel de critici vizând legalitatea deciziei atacate, ci critici noi, neformulate şi în faţa instanţei de apel.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 708A din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5348/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5332/2011. Civil → |
|---|
