ICCJ. Decizia nr. 5351/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5351/2011
Dosar nr. 1123/115/2010
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, reclamantul A.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1 miliard euro daune morale, ca urmare a măsurii administrative abuzive dispuse asupra bunicii sale, A.M.
În motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, că la data de 18 iunie 1951, bunica reclamantului, împreună cu familia formată din 7 membri au fost nevoiţi să părăsească locuinţa lor, fiind deportaţi din judeţul Caraş-Severin în C.B., măsură care a durat 5 ani şi 5 luni.
Prin sentinţa civilă nr. 985 din 3 iunie 2010, Tribunalul Caraş-Severin, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 25.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, analizând probele administrate, că la data de 18 iunie 1951, bunica reclamantului a fost deportată în C.B., că la acel moment avea o situaţie materială bună, fiind obligată însă să lase în urmă tot ce agonisise (măsura domiciliului obligatoriu fiind menţinută până la 24 ianuarie 1956).
S-a mai reţinut că, potrivit hotărârii din 18 august 1990 a comisiei Caraş-Severin de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, bunicii reclamantului i-a fost stabilită şi acordată o indemnizaţie lunară de 920 RON, cu titlu de despăgubire pentru măsurile abuzive la care a fost supusă în perioada comunistă.
Că, potrivit situaţiei de fapt rezultate, reclamantul a făcut dovada încadrării sale în dispoz. art. 3 şi 5 din Legea nr. 221/2009 pentru a solicita obligarea statului la acoperirea prejudiciului cauzat de dislocare.
Cu privire la cuantumul daunelor morale instanţa a apreciat că suma de 1.000.000 euro, solicitată prin acţiunea introductivă, este exagerată.
Astfel, s-a reţinut că în aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătăţii, precum şi asupra posibilităţii ei de a se realiza deplin pe plan social, profesional şi familial.
În stabilirea cuantumului, s-a apreciat că, orice dislocare pe nedrept produce celor în cauză suferinţe pe plan moral, social şi profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea.
Tribunalul a avut în vedere, de asemenea, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte, autoarea reclamantului era cunoscută ca persoană deosebită, iar prin îndepărtarea fizică a acesteia, ca măsură administrativă abuzivă, a fost lipsită de posibilitatea de a-şi continua activităţile anterioare şi de a obţine venituri corespunzătoare.
Cu toate acestea, suma pretinsă prin acţiune, de 1 miliard euro, a fost considerată exagerată raportat la elementele de fapt rezultate, aşa încât cuantumul ei a fost redimensionat la valoarea de 25.000 euro.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
În motivare, pârâtul apelant a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală, întrucât bunica reclamantului a fost supusă unei măsuri administrative cu caracter politic şi nu a suferit o condamnare, iar potrivit art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, numai persoanele care au suferit o condamnare pot beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Apelantul a mai arătat că acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu se justifică având în vedere faptul că înseşi drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu.
Totodată, pârâtul a învederat că suma de 25.000 euro, acordată de prima instanţă, nu este justificată în raport de întinderea prejudiciului suferit, ducând la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantului.
S-a arătat şi că Legea nr. 221/2009 a fost modificată şi completată prin OUG nr. 62/2010.
Prin Decizia nr. 324/A din 6 octombrie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor morale la suma de 1.500 euro.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că nu pot fi însuşite susţinerile pârâtului, potrivit cărora, numai persoanele condamnate, nu şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, pot beneficia de acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, având în vedere conţinutul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Din interpretarea gramaticală a textului de lege menţionat rezultă fără echivoc că, atât persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, pot să beneficieze de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, interpretare care este determinată de faptul că cele două măsuri prevăzute la lit. a) şi b) (acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral şi acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate), fiind cuprinse într-o enumerare, se referă la ambele categorii de persoane din ipoteza normei art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Această interpretare este impusă, de asemenea, şi de metoda de interpretare logico-sistematică a art. 5 şi a celorlalte articole în raport de titlul legii, care asimilează măsurile administrativ condamnărilor cu caracter politic, asimilare care presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire.
De asemenea, metoda de interpretare teleologică conduce la ideea că finalitatea urmăriră de legiuitor a fost aceea de a acorda despăgubiri, pentru prejudiciul moral suferit, tuturor persoanelor care în regimul totalitar au avut condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic, finalitate care a fost urmărită şi prin Decretul-lege nr. 118/1990, prin care s-au acordat măsuri reparatorii pentru ambele categorii de persoane.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, Curtea a pornit de la premisa că, într-adevăr, prin deportarea bunicii reclamantului în C.B., pe o perioadă de peste 4 ani, au fost lezate libertatea, demnitatea şi onoarea acesteia, care sunt valori esenţiale ale personalităţii umane, iar încălcarea acestor valori a avut repercusiuni asupra vieţii ulterioare a acesteia şi a membrilor familiei, inclusiv asupra reclamantului.
Cu toate acestea, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogăţire pentru victima prejudiciului.
Prin urmare, Curtea, ţinând cont şi de măsurile reparatorii acordate în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 (920 RON) şi de prevederile OUG nr. 62/2010, a apreciat că suma de 1.500 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât care a formulat critici sub următoarele aspecte:
Soluţia este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii respectiv, a dispoz. art. 5 şi art. 1 din Legea nr. 221/2009, întrucât a apreciat că se cuvin despăgubiri morale în condiţiile în care autoarea reclamantului nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic. Ca atare, nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral pretins.
Acordarea daunelor morale nu se justifică, faţă de împrejurarea că înseşi drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice.
Suma acordată de instanţă, de 1.500 euro, este nejustificată în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei pentru cei care se pretind prejudiciaţi.
La repararea daunelor, instanţa trebuie să ţină seama de criteriul echităţii şi de respectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
În drept, criticile au fost încadrate în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul nu a depus întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
Susţinerea că hotărârea ar fi lipsită de temei legal întrucât a nesocotit dispoziţiile Legii nr. 221/2009, acordând daune morale deşi nu s-a făcut dovada existenţei unei condamnări cu caracter politic, nu poate fi primită.
Aşa cum în mod corect au stabilit instanţele fondului, prin dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 este reglementată posibilitatea acordării daunelor morale nu doar pentru ipoteza în care persoana a suferit condamnări cu caracter politic, ci şi atunci când a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic.
În acest sens, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, stabilind sfera persoanelor îndreptăţite la asemenea măsuri reparatorii, statuează că este vorba despre „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic".
Faptul că la lit. a) din art. 5 alin. (1) se face referire la acordarea despăgubirilor „pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare" nu poate conduce la concluzia susţinută de către recurent, întrucât această dispoziţie trebuie coroborată cu ipoteza normei aflată în alin. (1) şi care are în vedere, în mod egal, situaţia condamnărilor politice şi a măsurilor administrative cu caracter politic.
În consecinţă, constatându-se că este vorba de o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 (dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu), în mod corect instanţele fondului au reţinut incidenţa art. 5 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, hotărârile pronunţate având astfel temei legal.
Este de asemenea, nefondată, critica recurentului vizând lipsa îndreptăţirii reclamantului la acordarea daunelor morale, în condiţiile în care autoarei acestuia i-au fost stabilite deja măsuri cu caracter reparatoriu conform Decretului-lege nr. 118/1990, pentru aceleaşi fapte care s-au constituit în persecutare politică.
Contrar susţinerii recurentului-pârât nu sunt excluşi de la acordarea despăgubirilor morale pe temeiul Legea nr. 221/2009 cei care au primit deja o reparaţie conform Decretului-lege nr. 118/1990, această din urmă situaţie urmând a fi avută în vedere doar la determinarea cuantumului daunelor morale.
Astfel cum s-a menţionat deja, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care circumstanţiază sfera de aplicare a actului normativ, poate solicita asemenea despăgubiri „orice persoană care a suferit condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic", iar potrivit art. 5 alin. (11) „la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanţa judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate … precum şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990".
Rezultă că este vorba de un criteriu de cuantificare a daunelor (de care ambele instanţe de fond au ţinut seama), iar nu de o condiţie de admisibilitate a acţiunii aşa cum este ea înfăţişată prin criticile recurentului-pârât.
Au caracter nefondat şi susţinerile pârâtului referitoare la cuantumul daunelor morale, cuantum în a cărui determinare instanţa nu ar fi ţinut seama de întinderea reală a prejudiciului, de criteriul echităţii şi cel al proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Or, tocmai în respectarea şi aplicarea unor astfel de criterii şi principii, instanţa de apel a procedat la o redimensionare strictă a daunelor, stabilind reducerea cuantumului acestora, de la nivelul sumei de 25.000 euro cât acordase prima instanţă la acela de 1.500 euro.
O asemenea evaluare, raportată la elementele de fapt ale pricinii – care au vizat stabilirea domiciliului obligatoriu al autoarei reclamantului pe o perioadă de 4 ani şi 6 luni, cu toate repercursiunile pe care le-a presupus în planul valorilor personalităţii umane – nu poate fi considerată în afara fundamentelor echităţii şi al scopului urmărit prin acordarea daunelor morale.
De aceea, şi din acest punct de vedere criticile recurentului-pârât sunt nefondate.
Pentru toate considerentele expuse, aspectele de nelegalitate deduse judecăţii au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş Severin împotriva deciziei nr. 324/A din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5357/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 5353/2011. Civil → |
|---|
