ICCJ. Decizia nr. 5376/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5376/2011
Dosar nr. 525./102/2007
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 114/A din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în numele Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 1377 din 30 decembrie 2009 a Tribunalului Mureş.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că Statul Român este subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001 în situaţia de excepţie reglementată de art. 28 din legea specială, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a putut fi identificată, cum este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte dispunerea de măsuri reparatorii prin echivalent, aceasta va urma procedura reglementată prin Titlul VII, art. 16 din Legea nr. 247/2005.
Referitor la fondul cauzei, reclamanţii au respectat procedura prealabilă instituită de art. 22 din Legea nr. 10/2001, iar după comunicarea adresei nr. 157 din 18 ianuarie 2007 prin care li s-a adus la cunoştinţă că nu s-a reuşit identificarea unităţii deţinătoare a imobilelor, au introdus acţiunea de faţă.
Reclamanţii au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, faptul că imobilele revendicate au aparţinut antecesorilor lor şi că au fost preluate abuziv.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., prin care a formulat, în esenţă, următoarele critici:
Instanţa de apel nu a arătat, în concret, motivele care au determinat menţinerea hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
Ministerul Finanţelor Publice reprezintă statul în faţa instanţelor, ca subiect de drepturi şi obligaţii precum şi în orice alte situaţii în care participă nemijlocit în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.
Or, în ceea ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii potrivit dispoziţiilor Titlului VII, calitate procesuală are Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (1) teza finală din Legea nr. 10/2001 pentru că, fiind solicitate mai multe imobile, trebuia să se facă câte o notificare pentru fiecare în parte. Reclamanţii au solicitat mai multe imobile printr-o singură notificare.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a motivat de ce a apreciat că Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală în cauză.
Astfel, prin adresa nr. 157 din 18 ianuarie 2007, Primăria comunei Gorneşti a comunicat autorului reclamanţilor faptul că nu a fost identificată unitatea deţinătoare a imobilelor cu privire la care a fost făcută notificarea.
Drept urmare, s-a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 conform cu care, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la faptul că trebuia să figureze în cauză Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, faţă de faptul că s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Aceasta deoarece, instanţele de fond nu au obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la acordarea măsurilor reparatorii potrivit Titlului VII, ci au constatat numai dreptul reclamanţilor la asemenea măsuri reparatorii. Prin urmare, în cadrul procesual dedus judecăţii de către reclamanţi, nu avea de ce fie chemată în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În fine, nu este întemeiată nici critica privind lipsa notificărilor pentru fiecare dintre imobilele solicitate de reclamanţi.
Conform pct. 22.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în cazul în care notificarea s-a făcut în bloc pentru mai multe imobile din aceeaşi localitate, urmează a se considera că notificarea s-a făcut pentru fiecare imobil, disjungându-se fiecare caz.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legii materiale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva deciziei nr. 114 A din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5383/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5300/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
