ICCJ. Decizia nr. 5387/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5387/2011
Dosar nr. 4049/115/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 260/A din 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 494 bis din 25 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin. A schimbat în tot sentinţa în sensul că l-a obligat pe pârât la plata către reclamantul S.I. a sumei de 3500 Euro cu titlu de despăgubiri.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, faptul că nici sistemul nostru legislativ şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, iar acest principiu al reparării integrale a unui eventual prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În schimb, se poate acorda victimei o indemnizaţie cu caracter compensatoriu ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi şi o sumă de bani de natură a permite victimei să-şi aline prin anumite avantaje rezultatul faptei ilicite exercitată asupra sa. De aceea, ce trebuie în concret evaluat în realitate nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu, drept pentru care instanţa sesizată cu o astfel de cerere trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu pentru a pune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, ci de a-i procura acele satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
La cuantificarea sumei ce se va acorda, instanţa trebuie să pună accentul pe importanţa prejudiciului din punct de vedre chiar al victimei, în mod repetat jurisprudenţa Înaltei Curţi statuând că cea mai în măsură a cuantifica un astfel de prejudiciu este chiar persoana în cauză, victima unui asemenea prejudiciu.
În cauză, prima instanţă a avut în vedere criteriile sus enunţate. Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009 prevăd că descendenţii de gradul II ai persoanelor ce au făcut obiect al unor măsuri administrative cu caracter politic sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri până la 5.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea antecesorului lor.
Raportând cuantumul sus-menţionat la criteriile arătate supra, instanţa de apel a admis apelul pârâtului şi l-a obligat la plata către reclamant a sumei de 3500 Euro cu titlu de despăgubiri.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 299, art. 301, art. 302, art. 303 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
Decizia civilă a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Tatăl reclamantului nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri.
Suma de 3.500 Euro este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciaţi.
Prejudiciile morale pot fi apreciate, dar nu în bani, ci după criterii nepatrimoniale, specifice naturii prejudiciului.
2.2. Întâmpinarea
Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
2.3. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit adresei nr. 166/C din 21 februarie 2007, emisă de Ministerul Apărării - Direcţia Instanţelor Militare, autorul reclamantului a fost arestat la 15 august 1952 şi internat într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 60 de luni. A fost eliberat înainte de expirarea măsurii la data de 1 mai 1954.
Recurentul nu contestă caracterul politic al măsurii administrative care a fost luată faţă de autorul reclamantului, ci susţine faptul că beneficiază de prevederile Legii nr. 221/2009 numai cei care au suferit o condamnarea politică.
Punctul de vedere al recurentului este în contradicţie cu prevederile Legii nr. 221/2009 care, chiar în titlu, se referă la măsurile administrative asimilate condamnărilor cu caracter politic, iar art. 5 alin. (1) lit. a) prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Aşadar, reţinând că reclamantului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 221/2009 instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a legii.
Instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi din perspectiva criteriilor de determinare a cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului, suma de 3.500 Euro acordată neputând duce la îmbogăţirea fără just temei a persoanei calificate de lege ca îndreptăţită la despăgubiri.
Astfel, instanţa de apel a avut în vedere criterii doctrinare şi jurisprudenţiale de cuantificare a daunelor morale, respectiv necesitatea respectării unei proporţionalităţi între suferinţele prin care a trecut reclamantul al cărui tată a fost dus într-o colonie de muncă la canal şi suma la care a fost obligat statul pentru a se înlocui, pe cât posibil, valorile de care acesta a fost lipsit pe timpul executării sancţiunii de către tatăl său.
Câtă vreme recurentul nu a probat că prin primirea sumei de 3.500 Euro reclamantul ar realiza o îmbogăţire fără justă cauză, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de recurent nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 260 A din 08 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5390/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5386/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
