ICCJ. Decizia nr. 5394/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5394/2011
Dosar nr. 16442/3/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 1481 din 14 decembrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii T.D., T.G. şi L.N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că atâta vreme cât s-a invocat culpa acestei pârâte în nesoluţionarea notificării, există identitate Între pârât şi cel care ar putea fi obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii. Pe fondul litigiului, tribunalul a constatat că nu s-a produs reclamanţilor niciun prejudiciu, cu atât mai mult prejudiciul pretins de aceştia, constând în diferenţa dintre valoarea bunului la momentul naţionalizării şi valoarea din anul 2008.
Apelul reclamanţilor a fost respins prin Decizia nr. 493 A din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a făcut o justă interpretare şi aplicare a prevederilor Legii 10/2001, respectiv că art. 9 din acest act normativ nu recunoaşte foştilor proprietari posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru uzura pe care o suportă imobilul între data preluării abuzive şi data depunerii notificării. Cât priveşte uzura produsă între data depunerii cererii de restituire şi data retrocedării efective, Curtea a reţinut că nu s-a dovedit culpa intimatei-pârâte SC S. SA în producerea acesteia, iar raportul de expertiză extrajudiciară, depus la dosar, nu poate proba decât starea de uzură a imobilului, dar nu şi fapta ilicită.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea hotărârilor instanţei de fond şi apel, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea în fond a acţiunii. Au invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului reclamanţii au reiterat starea de fapt, făcând un istoric al demersurilor întreprinse pentru restituirea bunului şi descriind pe larg concluziile expertizei tehnice efectuate în dosarul nr. 11693/1/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, din care a rezultat că valoarea morii ce face obiectul litigiului este de 25% din valoarea iniţială. Redând argumentele hotărârilor pronunţate în fond şi apel, recurenţii-reclamanţi concluzionează că din raportul de expertiză citat rezultă existenţa prejudiciului suferit ca urmarea a folosirii abuzive de către intimata SC S. SA. Aceasta şi pentru că în anul 2001 moara era în stare de funcţionare, demersurile întreprinse pentru restituire erau cunoscute, iar cei care au folosit imobilul în mod necorespunzător şi nu s-au îngrijit de conservarea lui, ar trebui să fie obligaţi să plătească.
Analizând recursul din perspectiva dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor Într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancţiunea nulităţii recursului.
In speţă, deşi recurenţii-reclamanţi au indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu au formulat critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege.
Simpla invocare a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a indica în concret legea materială încălcată sau greşit aplicată, nu poate avea semnificaţia motivării recursului.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic şi nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunţate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamanţii T.D., T.G. şi L.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii T.D., T.G. şi L.N. împotriva deciziei nr. 493 A din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5398/2011. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 5391/2011. Civil → |
|---|
