ICCJ. Decizia nr. 5425/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5425/2011
Dosar nr.7779/101/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 ian. 2009, reclamantul D.N.D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună constatarea şi recunoaşterii calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a sa şi a membrilor familiei constatarea şi recunoaşterea publică a holocaustului comunist pentru perioada de deportare în Bărăgan (1951-1956) pentru toţi deportaţii din dosar obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale pentru toţi luptătorii în rezistenţa anticomunistă prezenţi în dosar alături de reclamant în cuantum de 1.500.000 Euro pentru reclamant şi 100.000 Euro pentru membrii familiei sale, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la 27 octombrie 1951, în localitatea Urleasca Nouă, judeţul Brăila, unde părinţii şi bunicii săi au fost deportaţi din localitatea Obârşia de Câmp, jud. Mehedinţi la data de 18 iunie 1951.
Mai mult, pentru repararea prejudiciilor cauzate de deportare, reclamantul a beneficiat de prevederile OUG 214/1999 şi Decretul-lege nr. 118/1990 ale căror scop a fost repararea unor asemenea prejudicii.
Judecătoria Vânju Mare, prin sentinţa civilă nr. 506 din 24 martie 2009, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
În şedinţa publică din 07 octombrie 2009, reclamantul şi-a precizat acţiunea, arătând că înţelege să solicite obligarea pârâtei la despăgubiri conform Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral suferit din cauza deportării.
Prin sentinţa civilă 81 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Mehedinţi s-a respins acţiunea, cu motivarea că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptăţite pentru acordarea prejudiciului moral [art. 5 alin. (1), lit. a) din Legea 221/1009].
Tribunalul a reţinut că, prin Decizia MAI nr. 200/1951, părinţii reclamantului, D.N. şi D.C., au fost dislocaţi la data de 18 iunie 1951 din localitatea Obârşia Câmp, judeţul Mehedinţi, unde îşi aveau domiciliul, în comuna Măzăreni, raion Brăila, regiunea Galaţi, unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, restricţie domiciliară care a fost ridicată prin Decizia MAI nr. 6100 din 27 iulie 1955.
Legea conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral doar persoanelor care au suferit condamnare cu caracter politic nu şi celor faţă de care s-a luat o măsură administrativă cum este cazul reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, susţinând că în temeiul art. 3 lit. e) din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de fostul MAI iar art. 5 lit. a) din lege stabileşte dreptul oricărei persoane care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic de a solicita obligarea statului român la acordarea unor despăgubiri morale.
Prin Decizia civilă nr. 139/2010 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa nr. 81/2010 şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009, se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist şi care pot fi reparate, şi anume condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare şi trimitere expresă la infracţiunile în baza cărora a fost pronunţată condamnarea şi măsurile administrative cu caracter politic.
Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege. Prin alin. (1) se stabileşte că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanţei de judecată. Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare iar lit. b) stabileşte acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obţinut reparaţia în condiţiile legilor anterioare.
Această interpretare rezultă şi din modul în care au fost redactate prev. art. 1 alin. (2) lit. a)-j) şi art. 3 lit. a)-f), care trimit, prin enumerare, la raţiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracţiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancţionate de regimul comunist, dar şi din dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2), care fac trimitere în egală măsură la disp. art. 2 din OUG 214/1999, ca sistem de referinţă pentru tribunal în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative.
În aceste situaţii legea nu distinge, astfel că în spiritul unei consecvenţe legislative trebuie să se facă o asimilare nu numai la nivel declarativ, ci şi la nivelul aplicării practice. Un argument în plus este acela că legile cu caracter reparatoriu anterioare, de care instanţa trebuie să ţină seama la stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii, acoperă întreaga paletă a măsurilor cu caracter abuziv - condamnări politice sau măsuri administrative asimilate acestora - iar legea actuală are un evident caracter de complinire, caz în care trebuie să fie aplicate aceleaşi reguli de raţionament juridic.
Se consideră că, prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, soluţionând litigiul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce face aplicabile dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.
Împotriva deciziei a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi care a susţinut următoarele, instanţa de apel în mod greşit a considerat că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a cercetata pe fond, când de fapt, Tribunalul Mehedinţi a analizat şi pe fond cauza dedusă judecaţii şi a motivat de asemenea, pe fondul cauzei, respingând acţiunea ca neîntemeiată.
Ca atare, în mod greşit instanţa de apel şi-a bazat hotărârea pe dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Întrucât calea de atac a apelului este devolutivă, instanţa de apel avea obligaţia ca în cazul desfiinţării hotărârii instanţei de fond, să reţină spre rejudecare prezenta cauză.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În speţă, instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., considerând că prima instanţă a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, soluţionând litigiul fără a iniţia o cercetare a fondului.
Criticile recurentului nu pot fi primite, instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului, deoarece a respins acţiunea, considerând că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptăţite pentru acordarea prejudiciului moral.
Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică şi teleologică a prevederilor art. 5, priveşte toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative politice în perioada de referinţă, care beneficiază de dreptul la despăgubiri morale şi/sau materiale.
Atât condamnările, cât şi măsurile administrative au avut un caracter politic, sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar şi care au suferit prejudicii materiale şi morale. A distinge între cele două categorii, sub aspectul daunelor materiale şi morale, ar însemna negarea raţiunii adoptării actului normativ şi crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situaţii similare.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să excludă în mod categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul moral persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnică legislativă, acelaşi procedeu utilizat la redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu care se acordă despăgubiri materiale pentru bunuri confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au obţinut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble reparaţii.
Pentru aceste considerente se vor respinge recursurile şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva deciziei civile nr. 139 din 03 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5433/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5421/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
