ICCJ. Decizia nr. 5426/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5426/2011
Dosar nr. 8137/101/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 16 noiembrie 2009, reclamanta M.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea acesteia la despăgubiri în valoare de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat pe care a suportat-o împreună cu familia.
În motivarea acţiunii a arătat că, a fost strămutată la vârsta de 13 ani împreună cu familia în alte localităţi şi li s-au preluat toate bunurile. A mai arătat că, o perioadă de 6 ani a locuit în mai multe localităţi din ţară fără căldură, îmbrăcăminte şi hrană neputând urma cursurile unei şcoli superioare şi facultăţi deoarece făceau parte din categoria persoanelor care erau considerate duşmani ai regimului comunist.
În drept au fost invocate disp. art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 36 din 18 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 8137/101/2007, s-a respins acţiunea.
Instanţa a reţinut că reclamantei i s-a acordat o indemnizaţie lunară de 25.622 RON şi drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 – prin hotărârea nr. 136997 a comisiei pentru aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990. A motivat că în baza Legii nr. 221/2009 nu i se pot acorda daune morale întrucât art. 5 lit. a) din lege prevede astfel de daune doar pentru condamnaţii politici, nu şi pentru persoanele împotriva cărora s-au luat măsuri administrative.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, susţinând în esenţă că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente în speţă.
A argumentat apelanta că art. 5 din Legea nr. 221/2009 prevede acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit nu numai în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politici, ci şi în favoarea celor faţă de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic – o astfel de măsură fiind şi strămutarea.
A mai argumentat că prin reglementările anterioare, prin care s-a prevăzut acordarea de despăgubiri deţinuţilor politici ,au fost asimilaţi acestora întrucât au suferit aceleaşi rigori ale regimului comunist şi că prin acordarea acestor despăgubiri nu sunt excluşi de la beneficiul Legii nr. 221/2009.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 132 din 28 aprilie 2010, a admis apelul a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Mehedinţi.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Textul se referă expres şi la persoanele faţă de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic iar nu numai la cele care au suferit condamnări cu caracter politic.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul dintre actele normative enumerate în literele a)-f).
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că a fost strămutată cu familia într-o altă localitate.
Se impunea ca instanţa să analizeze aceste susţineri şi prin administrarea de probe să stabilească dacă strămutarea s-a dispus în baza unuia dintre actele normative enumerate la art. 3 iar nu să considere că reclamantei nu-i sunt aplicabile prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Pe lângă argumentul de text susmenţionat, în sensul incidenţei acestor dispoziţii în speţă, sunt şi argumentele de interpretare a legii.
S-a mai reţinut că, aşa cum rezultă din chiar titlul legii – aceasta are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau faţă de care au fost luate măsuri administrative asimilate condamnărilor politice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Acest act normativ cu caracter de complinire, adoptat după aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 a completat cadrul legislativ existent referitor la acordarea reparaţiilor morale şi materiale destinate a repara prejudiciile suportate de victimele regimului totalitar.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul invocând incidenţa dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel în mod greşit a considerat că instanţa de fond a soluţionat prezenta cauză fără o cercetare pe fond şi întrucât calea de atac a apelului este devolutivă, instanţa de apel avea obligaţia ca în cazul desfiinţării hotărârii să reţină spre rejudecare prezenta cauză.
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, se constată nefondat recursul, în considerentele celor ce succed.
Motivul de nelegalitate invocat de recurentă îl constituie aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Ca regulă, apelul este o cale devolutivă de atac.
Prin excepţie, instanţa de apel poate desfiinţa hotărârea apelată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe în situaţiile limitativ prevăzute de art. 297 C. proc. civ.
În cazul în care prima instanţă a rezolvat procesul în mod greşit, fără a intra în cercetarea fondului cererii, instanţa de apel este obligată să facă aplicarea prevederilor art. 297 C. proc. civ. şi să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe, chiar dacă părţile solicită în mod expres ca instanţa de apel să se pronunţe ea însăşi asupra fondului cererii nesoluţionate.
Caracterul imperativ al dispoziţiilor legale menţionate se întemeiază pe necesitatea asigurării principiului celor două grade de jurisdicţie.
Exigenţa acestui principiu se impune nu numai în interesul părţilor, ci şi pentru nerespectarea competenţei materiale a instanţelor, deoarece fondul oricărui litigiu trebuie să fie soluţionat de instanţa competentă.
Potrivit art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Împrejurarea că prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea invocând doar că cererea reclamantei nu se încadrează în niciuna din categoria măsurilor reparatorii prevăzute în mod expres de art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu înseamnă că a cercetat fondul pricinii.
Instanţa fondului nu a analizat starea de fapt sub niciun aspect şi nici nu a arătat considerentele pe care îşi întemeiază soluţia, respectiv argumentele pentru care înlătură în totalitate probele administrate lipsind şi considerentele pentru care acţiunea nu se încadrează în dispoziţiile legii aplicabile speţei.
Modalitatea în care instanţa fondului a soluţionat cauza, indicând doar ideea că „prezenta acţiune nu se încadrează în dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009", echivalează cu invocarea, fără a spune expres, a excepţiei inadmisibilităţii prezentului demers judiciar.
De asemenea că, neanalizarea de către instanţa fondului a stării de fapt sub niciun aspect echivalează cu necercetarea fondului, încălcând garanţiile unui proces echitabil, astfel cum sunt statuate prin art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.
Aşadar, Înalta Curte în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mehedinţi împotriva deciziei civile nr. 132 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5424/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5427/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
