ICCJ. Decizia nr. 543/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 543/2011
Dosar nr. 5536/2/2010
Sedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa sub nr. 3708/98/2009 (nr. vechi 3366/2009), reclamanta D.A.C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Ialomiţa, acordarea de despăgubiri civile în sumă de 400.000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale Române din data efectuării plăţii, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotriva bunicilor paterni ai reclamantei, V.I., decedat la 1 iunie 1978 şi A.L., decedată la 28 iunie 2006, prin dislocarea din zona frontierei de vest şi stabilirea domiciliului obligatoriu în sat O., com. R., jud. Călăraşi, în perioada 18 iunie 1951 – 27 iulie 1955, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi asimilată condamnării politice.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că în anul 1951, bunicii săi din partea tatălui, V.I. şi V.L., au fost strămutaţi, împreună cu tatăl său, din zona frontierei de vest în loc. O., com. R., jud. Călăraşi, prin Decizia nr. 200 a M.A.I., stabilindu-li-se totodată şi domiciliul obligatoriu în această localitate până la data de 27 iulie 1955, când au fost ridicate restricţiile respective prin Decizia nr. 6100/1955. Suferinţele au fost nu numai de natură psihologică, dar şi fizică-biologică.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea sa pe dispoziţiile art. 5 şi următoarele din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1995 F din 17 decembrie 2009, Tribunalul Ialomiţa a respins acţiunea formulată de reclamanta D.A.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, măsura luată împotriva bunicilor paterni ai reclamantei constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi s-a apreciat că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor, şi sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare, conform pct. a de la art. 5.
Cum, în cauză, bunicii paterni ai reclamantei nu au suferit `o condamnare, ci au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta D.A.C., apel care a fost înregistrat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 februarie 2010.
Prin motivele de apel reclamanta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, având în vedere situaţia de fapt prezentată în acţiune şi care demonstrează fără putinţă de tăgadă prejudiciul moral, suferinţele la care au fost supuşi bunicii reclamantei, toate acestea fiind pe deplin dovedite prin probatoriile administrate în cauză. De altfel, acest lucru nu este negat de instanţa de fond, ci dimpotrivă se recunoaşte caracterul politic, abuziv, al măsurii luate împotriva lor prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi implicit consecinţele acestei măsuri, făcându-se referire la dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Apelanta mai arată că instanţa de fond a făcut o interpretare restrictivă a textului de lege menţionat - art. 5, în sensul că a limitat aplicabilitatea acestui text numai la cei care au suferit "condamnări"; însă, art. 5 alin. (1) lit. a) se referă în mod evident la "prejudiciul moral" suferit de cei persecutaţi din punct de vedere politic, categorie de persoane în care intră nu numai cei condamnaţi, dar şi cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cu alte cuvinte, cei din urmă fiind asimilaţi persoanelor care au suferit condamnări politice, aspect care rezultă din chiar definirea legii (Legea nr. 221/2009 privind „condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989").
Prin încheierea de şedinţă din data de 31 mai 2010, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, a dispus scoaterea cauzei prezente de pe rol şi înaintarea acesteia către registratura generală a Curţii de Apel Bucureşti, în vederea repartizării aleatorii către o secţie civilă.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti, la data de 22 iunie 2010, sub nr. 5536/2/2010.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat alte probe în apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 483 din 21 septembrie 2010 a admis apelul a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 euro ce va fi plătită în lei la cursul oficial Băncii Naţionale a României.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, prin OUG nr. 62 din 30 iunie 2010 (publicată în M. Of. nr. 446/1.07.2010 şi intrată, aşadar, în vigoare după pronunţarea sentinţei civile apelate) s-a modificat şi completat Legea nr. 221/2009, astfel încât, potrivit art. 1, art. 5 alin. (1), litera a) din Lege are următorul cuprins: "a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;".
Rezultă că prin acest nou act normativ s-a extins sfera situaţiilor în care instanţele pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de victimele fostului regim politic comunist, între acestea regăsindu-se în prezent şi persoanele (ori, după caz, soţia sau descendenţii până la gradul al II-lea) împotriva cărora s-au luat în perioada de referinţă măsuri administrative cu caracter politic.
În ceea ce priveşte aplicarea în timp a noilor norme, Curtea, în cadrul judecării apelului de faţă, a avut în vedere dispoziţiile art. II din OUG nr. 62/2010, conform cărora „dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta OUG, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei OUG"
În raport de acest text, în condiţiile în care, conform art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel este ţinută să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, putând încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate deja în cauză, precum şi administrarea de probe noi, dacă ar considera că sunt necesare pentru soluţionarea pricinii, Curtea a constatat că, prin prisma efectului devolutiv al aceste căi de atac, se impune reanalizarea acţiunii deduse judecăţii din perspectiva noilor norme cu caracter reparatoriu, incidente şi în cazul în care persoana ce pretinde despăgubiri a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, astfel cum se pretinde de către reclamantă, invocând calitatea de descendentă a bunicilor săi persecutaţi în timpul fostului regim politic (şi depunând pentru dovedirea acestei calităţi certificatul de moştenitor nr. 257/2006 şi certificate de stare civilă).
Curtea a reţinut sub acest aspect că în mod corect Tribunalul a stabilit că măsura luată împotriva bunicilor paterni ai reclamantei constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aceste împrejurări rezultând fără echivoc din adresa din 23 noiembrie 1990 eliberată de Ministerul de Interne - Direcţia Secretariat.
Curtea, faţă de cele reţinute anterior, a constatat că apelanta-reclamantă este îndreptăţită la plata unor despăgubiri, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 221/2009, în actuala redactare, despăgubiri al căror cuantum va fi stabilit în limita fixată de legiuitor, având în vedere şi criteriile indicate în acest scop de art. 5 alin. (11), introdus acum în lege prin OUG nr. 62/2010 – pretenţiile reclamantei urmând a fi deci admise numai în parte.
S-a ţinut seama totodată, potrivit aceloraşi dispoziţii legale, de măsurile compensatorii acordate după anul 1989 victimelor regimului totalitar, reţinând că bunicul reclamantei a decedat la data de 1 iunie 1978, situaţie în care numai bunica reclamantei a beneficiat de dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, începând cu data de 1 aprilie 1990 - conform deciziei comisiei de pensii Ialomiţa din 18 februarie 1991, A.L. decedând la data de 28 iunie 2006.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs toate părţile din proces invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Reclamanta-recurentă critică hotărârea sub următoarele numai sub aspectul cuantumului daunelor acordate cu titlu de despăgubiri, arătând că probele trebuie reanalizate şi având în vedere suferinţele la care au fost supuşi bunicii trebuie majorat cuantumul despăgubirilor acordate până la suma maximă prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 3 astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 62/2010.
2. Recurenta-pârâtă critică hotărârea sub următoarele aspecte:
Autorii reclamantei nu au fost condamnaţi, ci împotriva lor s-a luat o măsură administrativă de strămutare, împrejurare ce conduce potrivit Legii nr. 221/2009, art. 5 lit. b) la posibilitatea pentru aceasta de a solicita doar eventuale despăgubiri, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate.
S-au interpretat eronat dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, legea definind distinct în art. 1, 2 şi 3 ce înseamnă condamnare politică, faţă de măsura administrativă cu caracter politic.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a avut în vedere faptul că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada că nu ar fi beneficiat de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs se constată nefondate recursurile în considerentele celor ce succed.
Recursurile vor fi analizate împreună.
Bunicii paterni ai reclamantei au fost strămutaţi din zona frontierei de vest, în satul O., comuna R., judeţul Călăraşi, în baza deciziei nr. 200 a M.A.I., stabilindu-li-se totodată şi domiciliu obligatoriu în această localitate până la data de 27 iulie 1955 când au fost ridicate restricţiile respective prin Decizia nr. 6100/1955.
Corect s-a stabilit că măsura luată împotriva bunicilor paterni ai reclamantei constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2001 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aceste împrejurări rezultând cert din adresa din 23 noiembrie 1990 eliberată de Ministerul de Interne.
Toate cele reţinute au constituit motive pentru care, prin Decizia din 27 noiembrie 2003 emisă de comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă bunicii reclamantei i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 214/1999.
Considerentele arătate contrazic susţinerile recurentei pârâte în sensul că instanţa fondului a interpretat greşit dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Dimpotrivă, legal s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la plata unor despăgubiri, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 221/2009 în actuala redactare.
Această măsură administrativă cu caracter politic, aşa cum este definită de art. 3 lit. c) din Legea nr. 221/2009, nemodificată a produs bunicilor reclamantei un prejudiciu moral ce poate fi reparat în condiţiile acestui act normativ.
Astfel, prin strămutare bunicilor paterni ai reclamantei din zona frontierei de vest, în satul O., comuna R., judeţul Călăraşi, stabilindu-se totdeaodată şi domiciliu obligatoriu în această localitate, s-a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea unamă, iar la stabilirea daunelor morale s-a avut în vedere consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către reclamantă.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, ce i se cuvin reclamantei pentru repararea prejudiciului moral, în lipsa unor criterii obiective, se face numai pe baza calităţii personale şi profesionale a judecătorului cauzei, cu respectarea principiului proporţionalităţii daunei în despăgubirea acordată.
Or, prin raportarea la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, întinderea despăgubirilor acordate de instanţa de apel, pentru repararea prejudiciului moral, de 1.000 euro, faţă de perioada deportării 1951 – 1955, de atingerea adusă de această măsură reclamantei, care are calitatea de nepoată a bunicilor paterni, este echitabilă.
Prin aceste considerente s-a răspuns criticilor formulate de recurentă cu privire la cuantumul daunelor morale acordate.
Pentru considerentele expuse, instanţa în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta D.A.C. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta D.A.C. şi Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 483 A din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5422/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5420/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
