ICCJ. Decizia nr. 5429/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5429/2011
Dosar nr. 3413/104/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată instanţei, reclamantul K.A. a solicitat ca, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/2009, să se dispună obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 500.000 euro – despăgubiri morale şi 300.000 euro – despăgubiri civile.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut domiciliul obligatoriu începând cu anul 1968, ca urmare a dispoziţiilor organelor de securitate, iar cu ocazia strămutării a suferit prejudicii materiale şi morale, fiind obligat să îndeplinească funcţii înjositoare.
Cu ocazia strămutării, reclamantului i-au fost confiscate bunuri imobile şi mobile, ce nu au fost restituite, respectiv un apartament cu trei camere, bijuterii de familie.
A mai precizat reclamantul că despăgubirile solicitate nu au fost acordate în conformitate cu Legea nr. 118/1990.
Reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat instanţei conexarea prezentei cauze la Dosarele nr. 3414/104/2009 şi 3415/104/2009, în care figurează ca reclamanţi soţia sa K.E. şi socrul său V.G., cauzele având ca obiect acordarea de despăgubiri, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Această cerere a fost respinsă, având în vedere dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., motivat de faptul că solicitările privind despăgubirile acordate de Statul român în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/2009, au caracter personal, aşa cum cer dispoziţiile art. art. 5 alin. (1) din lege.
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 1 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3413/104/2009, s-a admis în parte cererea formulată de K.A. şi a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Olt, la 30.000 euro daune morale.
Pentru a se pronunţa astfel, ţinând cont de poziţia procesuală a reclamantului şi a probatoriilor făcute de acesta în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/2009, Tribunalul a apreciat că cererea este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul despăgubirilor morale, din actele depuse de reclamant, respectiv sentinţa nr. 661 din 05 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosar nr. 3498/104/2008, dar şi din considerentele deciziei nr. 2028 din 17 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. 11814/54/2006, rezultă fără putinţă de tăgadă că familia K. a fost strămutată din domiciliul din Craiova într-o localitate din judeţul Olt, ca urmare a acţiunilor de supraveghere permanentă din partea organelor de securitate.
De asemenea, irevocabil, instanţa supremă a reţinut că asupra familiei K. s-au exercitat măsuri abuzive luate la solicitarea organelor de securitate care o suspectau pe K.E., soţia reclamantului, procurist în cauza de faţă, pentru manifestări ostile la adresa regimului politic comunicat.
Din conţinutul sentinţei nr. 661/2008 pronunţată de Tribunalul Olt, la 5 noiembrie 2008, decizie definitivă şi irevocabilă, rezultă că reclamantului K.A. i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul Legii nr. 118/1990, republicat.
În atare situaţie, instanţa a apreciat că reclamantul K.A. face parte din categoria persoanelor cărora li se aplică prevederile dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, aşa cum impun dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (4).
Sub aspectul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, ce se pot acorda persoanei îndreptăţite, prin dispoziţiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a ţinut cont de dovezile făcute de reclamant, prin înscrisurile depuse, respectiv copiile carnetului de student şi filă carte de muncă, care duc la concluzia strămutării acestuia împreună cu familia din oraşul Timişoara în oraşul Craiova şi ulterior în alte localităţi din judeţul Olt, ca urmare a activităţii de supraveghere din partea organelor de securitate din perioada comunistă, apreciindu-se că acordarea sumei de 30.000 euro ar acoperi suferinţele morale la care a fost supus.
Cu privire la solicitările reclamantului de acordare a despăgubirilor civile în sumă de 300.000 euro, Tribunalul a apreciat că cererea nu a fost dovedită, aşa cum cer dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Mai mult chiar, solicitările reclamantului expuse mai sus nu se încadrează în dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, întrucât legiuitorul a dat posibilitatea restituirii echivalentului valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative, cu condiţia ca bunurile respective să nu fi fost restituite în natură sau eventual obţinute despăgubiri în condiţiile legilor speciale, respectiv Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamantul K.A., prin procurist K.E., şi D.G.F.P. Olt, pentru Ministerul Finanţelor Publice, reprezentant al Statului Român.
Pârâtul Statul Român, a criticat sentinţa Tribunalului sub aspectul neargumentării cuantumului daunelor morale, instanţa neţinând cont că reclamantul este beneficiar al Decretului Lege nr. 118/1990, iar, pe de altă parte, la stabilirea daunelor morale, în raport de art. 1199 C. civ., trebuie avute în vedere probe directe şi nu presupuneri sau afirmaţii nedovedite ale reclamantului.
Reclamantul K.A., prin cerea de apel şi precizările ulterioare, a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu referire la cuantumul daunelor morale – de numai 30.000 euro, în loc de 500.000 euro – şi neacordarea daunelor materiale, solicitările reclamantului fiind dovedite cu înscrisurile depuse la instanţa de fond şi cele ce vor fi depuse în apel.
De asemenea, apelantul reclamant a susţinut că este îndreptăţit şi la nişte diferenţe salariale, ce n-au fost achitate din vina Ministerului Finanţelor Publice, însă, cererile formulate sub acest aspect, direct în apel, sunt contrare dispoz.art. 294 alin. (1) C. proc. civ. - care prevede că în apel nu se pot face alte cereri noi – aşa încât nu vor fi supuse examinării.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 129 alin. final, 294 şi 295 C. proc. civ., Curtea de Apel a constatat ca întemeiate, în parte, criticile formulate de apelantul reclamant şi nefondate criticile apelantului pârât.
Astfel, în ceea ce priveşte apelul pârâtului, cu referire la stabilirea cuantumului daunelor morale, Tribunalul a motivat expres că reclamantului i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 R, ceea ce înseamnă că s-a avut în vedere şi acest aspect; în acelaşi timp, în motivarea hotărârii, se face trimitere şi la suferinţele morale la care a fost supus reclamantul, ca urmare a strămutării şi supravegherii din partea organelor de securitate din perioada comunistă, ceea ce înseamnă că, deşi sumar motivată, nu se poate reţine nelegalitatea sentinţei, sub acest aspect.
Hotărârea atacată este însă netemeinică sub aspectul cuantumului daunelor morale stabilite de Tribunal, pentru următoarele considerente:
Dislocarea din localitatea de domiciliu şi mutarea forţată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trăi în condiţii materiale precare şi de a munci forţat, produce suferinţe pe plan moral, social şi profesional, astfel de măsuri lezând demnitatea şi onoarea, precum şi libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale ocrotite de lege, având drept consecinţe crearea unui prejudiciu moral, care justifică acordarea unei compensaţii cu acest titlu.
Faţă de aceste criterii, şi în principal durata strămutării, de cca.10 ani, după cum rezultă din Decizia nr. 402/2009, privind acordarea unor drepturi prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990, cu trimitere la sentinţa civilă nr. 576/2002 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 162/2003 a Curţii de Apel Craiova, Curtea apreciază că, în speţă, se justifică acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 euro, în loc de 30.000 euro, cât a stabilit Tribunalul, prin sentinţa supusă apelului.
În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri, în temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, în mod corect Tribunalul a respins cererea formulată sub acest aspect, întrucât textul condiţionează acordarea de astfel de despăgubiri, de existenţa bunurilor în patrimoniul persoanei faţă de care s-a luat măsura respectivă şi nerestituirea sau obţinerea de despăgubiri pentru aceste bunuri, în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau Legii nr. 247/2005.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat Statul Român la 100.000 euro daune morale, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a respins apelul pârâtului.
Împotriva deciziei nr. 172 din 27 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Recurentul pârât Statul Român a invocat următoarele motive de nelegalitate.
Era necesar un minim de argumente şi indicii din care sa rezulte în ce măsura drepturile personale nepatrimoniale ale reclamantului, ocrotite de Constituţie i-au fost afectate şi pe cale de consecinţă să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul suferit.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile aduse unei persoane, presupune o apreciere subiectivă din partea instanţei, care însă, trebuie sa aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecăţii, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.
Este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor include o doză de aproximare însă, în cauza de faţă, se consideră că instanţa de apel a supraevaluat cuantumul daunelor morale, prin raportare pe de o parte la jurisprudenţa C.E.D.O., întrucât potrivit acesteia, sunt cauze în care s-au acordat daune de valoare mult mai mica, (7.000 euro, 10.000 euro) în funcţie de particularitatea fiecărui caz în parte, evident.
Recurentul K.A. a invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
Instanţa de fond şi cea de apel au omis să cerceteze toate capetele de cerere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (2) Legea nr. 221/2009, deoarece nu s-au pronunţat asupra reabilitării sale, şi nu s-a constatat caracterul politic al tuturor celor 18 măsuri administrative cu caracter politic.
Se mai precizează de acest recurent că violarea corespondenţei nu a avut la bază o hotărâre de condamnare, ca de altfel refuzul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare şi confiscarea sumei de 7.500 RON şi blocarea contului.
Analizând recursul declarat de recurentul –pârât Statul Român, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, criticile recurentului pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice sunt fondate în ceea ce priveşte aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, relativ la criticile de apreciere legale în determinarea cuantumului despăgubirilor acordate.
Avându-se în vedere consecinţele negative suferite pe plan psihic de către reclamant, prin raportare la importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost vătămate valori şi intensitatea cu care reclamanta a perceput consecinţele vătămării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că suma de 100.000 euro acordată de instanţa de apel este nejustificată.
Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind prin însăşi destinaţia ei aceea de a acorda persoanei lezate o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată datorită imposibilităţii de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Repararea daunelor morale trebuie să fie percepută într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nu e posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop e acela că, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie – pe căi indirecte oarecum – pentru suferinţele îndurate.
Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acordarea despăgubirilor băneşti pentru suferinţele psihice îndurate în urma strămutării de 10.000 euro este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit, fiind în concordanţă şi cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului care recunoaşte şi dreptul la despăgubirile băneşti echitabile.
Pentru aceste considerente, în raport de art. 304 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. împotriva deciziei civile a Curţii de Apel Craiova, se va casa Decizia civilă, în sensul că se va reduce cuantumul despăgubirilor de la 100.000 euro, la 10.000 euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Recursul declarat de reclamant va fi respins.
Criticile acestui recurent ce vizează omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra tuturor capetelor de cerere formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu pot fi primite, instanţa de apel s-a pronunţat întocmai raportat la obiectul dedus judecăţii, fiind menţionat în considerentele sentinţei civile că reclamantul K.A. face parte din categoria persoanelor cărora li se aplică prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009.
De altfel, aceste critici nici nu au fost formulate de reclamant pe calea apelului, fiind invocate pentru prima dată în faza procesuală a recursului. Cu ocazia promovării apelului, reclamantul a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului, motive de nelegalitate invocate pe calea recursului fiind exercitate „omisso medio", neputând fi primite, în consecinţă.
Nici celelalte susţineri ale recurentului – reclamant nu pot fi primite, acestea vizează practic o înşiruire de afirmaţii vizând violarea corespondenţei, refuzul de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, confiscarea unei sume de bani, afirmaţii ce nu se circumscriu motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de reclamantul K.A. împotriva deciziei civile nr. 172 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a Judeţului Olt împotriva deciziei civile nr. 172 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi, rejudecând, reduce cuantumul daunelor morale de la 100.000 euro, la 10.000 euro.
Respinge recursul declarat de reclamantul K.A. împotriva deciziei civile nr. 172 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5428/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5583/2011. Civil → |
|---|
