ICCJ. Decizia nr. 5424/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5424/2011
Dosar nr. 9427/3/2010
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 459 din 24 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantele B.C.M. şi P.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general şi în consecinţă:
A fost obligat pârâtul să emită dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu în favoarea reclamantelor în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
A obligat pârâtul să înainteze dosarul conţinând dispoziţia de acordare a măsurilor reparatorii şi dosarul C.C.S.D.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut că prin notificarea înregistrată la B.E.J. C.S.A. sub nr. 112 din 4 iunie 2001, reclamantele în calitate de moştenitoare ale defuncţilor P.M. şi P.N., calitate dovedită prin certificatele de moştenitor din 30 mai 2001 şi din 30 mai 2001 – B.N.P. E.M. au solicitat în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilul din str. B.V., Bucureşti, format din teren în suprafaţă totală de 463,3 m.p. şi construcţii cu o suprafaţă desfăşurată de 522 m.p.
Din înscrisurile aflate la dosarul administrativ a rezultat că imobilul în litigiu a fost dobândit de autorii reclamantelor, părinţii lor, P.M. şi N., prin actul de vânzare – cumpărare din 18 martie 1981 şi procesului – verbal de carte funciară, iar prin decretul nr. 92/1950 a fost preluat abuziv de stat, pentru ca în anul 1987 să fie demolat.
A mai reţinut Tribunalul, că din anul 2001 notificatoarele au depus înscrisurile care dovedesc calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii precum şi cu privire la situaţia juridică a imobilului.
Având în vedere această situaţie, prima instanţă a constatat că pârâtul nu şi-a respectat obligaţia prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, de a se pronunţa în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare printr-o dispoziţie motivată, asupra cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o prin aceea că, în mod greşit, prima instanţă a interpretat dispoziţiile art. 16 din Capitolul V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 obligându-l să emită dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.
Unitatea deţinătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv dispoziţie, decât dacă este investită cu soluţionarea unei notificări în condiţiile art. 22 şi următoarele din lege.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza „Golder contra Regatului Unit" 1975 că dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut şi că există posibilitatea limitărilor implicit aduse chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept.
A mai arătat că notificarea reclamantelor trebuia să fie analizată pe cale administrativă, dacă imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, dacă au fost depuse toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi nu poate fi obligat să înainteze dispoziţia C.C.S.D.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin Decizia nr. 578 A din 5 octombrie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 459 din 24 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reţinut următoarele considerente:
În mod corect, instanţa de fond a obligat pârâtul să emită dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în termen de 30 de zile, întrucât reclamantele au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii şi a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu.
Notificarea poate fi soluţionată direct de către instanţa de judecată prin obligarea pârâtului cum de altfel s-a stabilit prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.
Reluarea procedurilor cu caracter administrativ ar contraveni principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv a entităţii investită cu soluţionarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat.
A mai reţinut Curtea de Apel, că se încalcă astfel dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţia României, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Faimblat împotriva României pronunţată la 13 ianuarie 2009, a stabilit că, deşi Legea nr. 10/2001 garantează reclamanţilor accesul la o procedură administrativă urmată, dacă este cazul şi de una contencioasă, acest acces rămâne teoretic şi iluzoriu în prezent, în măsură să asigure, într-un termen rezonabil, plata unei indemnizaţii în favoarea persoanelor pentru care nu este posibilă restituirea în natură.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Restituirea în natură sau echivalent este condiţionată de dovedirea preluării abuzive a imobilului, „ori în speţă nu este îndeplinită această condiţie, având în vedere că pentru imobilul expropriat s-au primit despăgubiri, iar reclamanţii nu au făcut dovada că aceste despăgubiri nu reprezintă valoarea reală din momentul exproprierii".
Examinând această critică, Înalta Curte constată că recursul urmează a fi respins, întrucât, aşa cum rezultă din adresa din 5 decembrie 2007 emisă de SC A. SA, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului – Lege nr. 92/1950, de la P.M. şi C.M..
Pe de altă parte, o astfel de critică nu a fost formulată în apel.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauză va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 578 A din 05 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5586/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5426/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
