ICCJ. Decizia nr. 5428/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5428/2011
Dosar nr. 2355/115/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1567 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Caraş – Severin a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta D.O. şi a dispus obligarea pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş – Severin la plata către reclamantă a sumei de 1.000.000 RON, despăgubiri morale.
A obligat pârâtul şi la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 18 iunie 1951, când reclamanta avea 20 de ani împotriva sa a fost luată măsura administrativă cu caracter politic a strămutării, împreună cu concubinul acesteia, S.I.P., cu fiica lor D.A. şi cu tatăl concubinului, preotul S.I., fiind deportaţi din localitatea T.M. în apropierea localităţii S., din C.B.
Măsura abuzivă a fost luată în baza deciziei M.A.I. nr. 200/1951 pentru perioada 18 iunie 1951 – 15 ianuarie 1956 fiindu-i cauzate prejudicii materiale şi morale ale căror consecinţe s-au repercutat asupra vieţii lor ulterioare, fiindu-le ştirbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, onoare, reputaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român întrucât despăgubirile pentru prejudiciul moral prevăzut de art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 se acordă doar celor care au fost condamnaţi politic, iar nu şi celor cărora li s-a aplicat o măsură cu caracter politic, cum este cazul reclamantei.
A fost criticat şi cuantumul în care s-au stabilit despăgubirile morale, fiind considerat nejustificat în raport cu prejudiciul real suferit.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 93/A din 21 aprilie 2010 a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr. 1567 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârâtul apelant la plata sumei de 80.000 euro sau echivalentul în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, reclamantei D.O.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reţinut că nu este întemeiată interpretarea pe care pârâtul – apelant o dă dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2009 în sensul că despăgubirile morale se acordă numai pentru condamnările cu caracter politic întrucât măsurile reparatorii se acordă pentru ambele categorii de persoane, adică şi pentru cele ce au suferit o măsură cu caracter administrativ.
În ceea ce priveşte însă cuantumul despăgubirilor curtea a constatat că suferinţele fizice şi psihice ale reclamantei generate de măsura strămutării în C.B. şi în cursul celor aproximativ 5 ani cât a fost nevoită să locuiască acolo cu familia sa sunt de netăgăduit dar legislaţia nu reglementează nici un fel de criterii.
Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite criterii, precum ar fi consecinţele negative, suferite pe plan fizic şi moral, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au afectat situaţia familială, profesională sau cea socială.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral implică evident şi o doză de aproximare, trebuie stabilit un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, fără a se ajunge la situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că acordarea sumei de 80.000 euro reprezintă o compensaţie justificată şi echitabilă pentru reclamantă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanta D.O. şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş Severin.
Dezvoltând criticile de nelegalitate întemeiate pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta – reclamantă a susţinut că instanţa de apel şi-a argumentat soluţia prin aceea că pentru cuantificarea daunelor morale nu există un criteriu de referinţă legal, un reper consacrat legislativ, funcţie de care să se poată aprecia cuantumul daunelor morale, unul dintre criterii fiind cel al echităţii.
A mai arătat că instanţele naţionale au acordat, în medie, sume considerabil mai mari, atât persoanelor persecutate politic în mod direct cât şi descendenţilor acestora, invocând practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa C.E.D.O.
În aceste condiţii diminuarea despăgubirilor ce i-au fost acordate de prima instanţă apare ca o soluţie injustă, inechitabilă şi nelegală, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi păstrarea hotărârii primei instanţe.
Pârâtul – recurent Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş Severin a reiterat criticile din apel, respectiv faptul că reclamanta nu poate beneficia de acordarea unor despăgubiri în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009 întrucât nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic.
Pe de altă parte, recurentul – pârât a apreciat că acordarea daunelor morale nu se justifică întrucât însăşi drepturile prevăzute în Decretul – Lege nr. 118/1990, republicat reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu.
De asemenea, suma de 80.000 euro este nejustificată în raport cu întinderea prejudiciului real suferit şi nu poate fi transformată într-un izvor de îmbogăţire fără just temei al celor ce se pretind prejudiciaţi.
În privinţa cuantificării prejudiciului instanţa de judecată, trebuie să respecte principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată şi pe cel al echităţii.
Raportat la împrejurările speţei o stabilire în echitate care să asigure reparaţia morală şi nu una având scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate.
Faţă de cele expuse, pârâtul – recurent a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei D.O.
Examinând criticile de nelegalitate invocate de către recurenta – reclamantă şi de pârâtul – recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este întemeiat urmând a fi admis iar cel formulat de reclamanta – recurentă va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 sunt definite două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist, care pot fi reparate şi anume condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare şi trimitere expresă la infracţiunile în baza cărora a fost pronunţată condamnarea şi măsurile administrative cu caracter politic.
Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege.
Aşa fiind, critica recurentului – pârât că reclamanta nu beneficiază de prevederile Legii nr. 221/2009 întrucât nu a suferit o condamnare cu caracter politic este nefondată.
Întrucât sub aspectul redimensionării cuantumului prejudiciului moral acordat, au fost formulate critici prin ambele recursuri acestea vor fi analizate printr-un considerent comun.
Procedând la schimbarea soluţiei pronunţate de prima instanţă cu arătarea în concret a criteriilor privind întinderea prejudiciului moral, instanţa de apel nu a dat eficienţă deplină principiilor proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată şi criteriului echităţii.
Cuantificării prejudiciului moral trebuie să i se dea o apreciere rezonabilă, echitabilă, corespunzătoare prejudiciului suferit.
Raportat la împrejurările speţei, o statuare în echitate, care să asigure reparaţia morală şi nu una având scop patrimonial impune concluzia că suma de 80.000 euro este exagerată.
În jurisprudenţa C.E.D.O., criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în aceeaşi măsură instanţa europeană a statuat că despăgubirile acordate să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
În spiritul echităţii, Înalta Curte va redimensiona cuantumul prejudiciului moral la suma de 10.000 euro.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş Severin, va casa Decizia atacată şi în rejudecare va reduce cuantumul daunelor morale de la 80.000 euro la 10.000 euro.
Va respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă D.O. împotriva aceloraşi hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş – Severin împotriva deciziei civile nr. 93 A din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi, în rejudecare, reduce cuantumul daunelor morale de la 80.000 euro, la 10.000 euro.
Respinge recursul declarat de reclamanta D.O. împotriva deciziei civile nr. 93 A din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5427/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 5429/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
