ICCJ. Decizia nr. 5524/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5524/2011
Dosar nr.4090/115/2009
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 425 din 16 martie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii L.C., L.C.I. şi pe cale de consecinţă: pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin a fost obligat către reclamanţi la plata sumei de 220.000 Euro reprezentând daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanţii personal cât şi familia acestora au fost dislocaţi în perioada 1951-1955 în Câmpia Bărăganului. Că prin stabilirea unui domiciliu obligatoriu, s-a apreciat că le-au fost cauzate, atât reclamanţilor cât şi familiei acestora, prejudicii materiale şi morale ale căror consecinţe s-au repercutat asupra vieţii ulterioare a membrilor familiei, fiindu-le ştirbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum şi atributele ce ţin de relaţiile sociale, respectiv onoare şi reputaţie.
De asemenea, stabilirea unui domiciliu forţat, lipsirea de libertate a produs consecinţe şi în planul vieţii private a familiei reclamantului, inclusiv după momentul întoarcerii acasă, respectiv după 5 ani, când nu au mai găsit decât o casă complet distrusă, în locul gospodăriei prospere lăsate la plecare, precum şi asupra surselor de venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Faţă de atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale reclamanţilor şi familiei acestora, instanţa de fond a apreciat că o indemnizaţie echitabilă o reprezintă suma de 220.000 Euro.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 288 din 20 septembrie 2010, a admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 425 din 16 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 4090/115/2009, în contradictoriu cu reclamanţii intimaţi L.C. şi L.C.I. şi pe cale de consecinţă: a schimbat în parte sentinţa civilă menţionată mai-sus, în sensul că: a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 2.000 Euro; au fost menţinute restul dispoziţiile sentinţei apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Deportarea reclamanţilor şi a familiilor lor în perioada 1951-1955 reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, iar art. 5 alin. (1) al aceluiaşi act normativ prevede că persoana care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 2989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic poate solicita instanţei de judecată obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
De asemenea, s-a mai reţinut şi faptul că susţinerea pârâtului potrivit căreia despăgubirile se acordă numai persoanelor condamnate, nu şi celor împotriva cărora s-au luat măsuri administrative cu caracter politic, nu poate fi primită, deoarece rezultă dintr-o interpretare greşită a textului de lege.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor s-a reţinut ca fiind întemeiată critica pârâtului în raport cu dispoziţiile OUG nr. 62/2010, sens în care cuantumul despăgubirilor în cauză să fie în sumă de 2.000 Euro.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece.
- Reclamanţii şi familia acestora nu au suferit o condamnare, ci au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009 modificată şi completată prin OUG nr. 62/2010.
- Acordarea daunelor morale nu se justifică, având în vedere faptul că drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate.
- Suma acordată de instanţa de apel nu se justifică în raport cu întinderea prejudiciului real suferit de reclamanţi, având în vedere că acesta nu se poate transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciaţi.
- Pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu de referinţă faţă de care un judecător să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantului, cu respectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
- La repararea daunelor morale instanţa de judecată trebuie să ţină cont de criteriul echităţii.
Recursul nu este fondat.
Deportarea reclamanţilor şi a familiilor lor în perioada 1951-1955 în Câmpia Bărăganului reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, iar art. 5 prin alin. (1) al aceluiaşi act normativ prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, poate solicita instanţei de judecată obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
Măsura instituită cu caracter politic, aşa cum este definită de art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, a produs reclamanţilor un prejudiciu moral ce poate fi reparat în condiţiile acestui act normativ.
Astfel, prin strămutarea obligatorie a reclamanţilor şi a familiei acestora din localitatea de domiciliu din Caraş-Severin în Câmpia Bărăganului, s-a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană, iar la stabilirea cuantumului daunelor morale s-au avut în vedere consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsuri în care aceste valori au fost afectate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării către reclamanţi.
În speţă, în mod legal a apreciat instanţa de apel că stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamanţilor şi a membrilor familiei acestora a fost susceptibilă de a produce suferinţele morale, de natură să lezeze demnitatea şi onoarea acestora, criterii care definesc persoana umană şi care analizate şi evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate de reclamanţi.
Or, prin raportarea la datele concrete ale cauzei, ţinând cont şi de faptul că, reclamanţii au beneficiat de indemnizaţiile în baza Decretului-lege nr. 118/1990 şi cu respectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, precum şi de criteriul echităţii, întinderea despăgubirilor acordate reclamanţilor de către instanţa de apel, pentru repararea prejudiciului moral, în sumă totală de 2000 Euro, faţă de perioada deportaţii (1951-1955), de atingerea adusă de această măsură prestigiului, demnităţii şi de suferinţele fizice şi psihice cauzate reclamanţilor, este echitabilă şi justificată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 288A din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 570/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5480/2011. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
