ICCJ. Decizia nr. 570/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 570/2011
Dosar nr. 6555/30/2008
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea dedusă judecăţii, contestatoarea C.D. a chemat în judecată intimatul Primarul Municipiului Timişoara, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea dispoziţiei nr. 1788 din 29 iulie 2008, emisă de intimat, în principal, restituirea în natură a cotei de ½ din terenul înscris în C.F. 205 Timişoara, nr. cadastral 1029, în suprafaţă de 2877 mp, înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii prin care să-i fie restituit în natură imobilul mai sus descris.
Contestatoarea a arătat că, prin dispoziţia nr. 1788 din 29 iulie 2008, emisă de intimat, a fost admisă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de ½ parte din imobilul în litigiu.
Contestatoarea a apreciat dispoziţia ca fiind nelegală sub aspectul modalităţii de restituire, întrucât aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, imobilele preluate abuziv se restituie în natură.
Chiar dacă imobilul în litigiu face obiectul unui contract de concesiune, el poate fi restituit în natură, iar entitatea investită cu soluţionarea cererii nu are posibilitatea să aleagă în această situaţie care este modalitatea de restituire, la fel nici solicitantul, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Contestatoarea s-a considerat îndreptăţită să solicite restituirea în natură a imobilului din litigiu, având în vedere şi considerentele deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că din conţinutul dosarului administrativ rezultă că imobilul construcţie a fost demolat, iar pe teren s-a edificat „curte şi complex comercial cu cămin de bătrâni", proprietatea Forumului Democrat al Germanilor din Banat.
Prin sentinţa civilă nr. 615/PI din 9 februarie 2009, Tribunalul Timiş a admis contestaţia, a anulat în parte dispoziţia nr. 1788 din 29 iulie 2008, a dispus restituirea în natură a cotei de ½ parte din terenul înscris în C.F. nr. 205 Timişoara, nr. cadastral 1029, în suprafaţă de 2877 mp şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestei cote în cartea funciară.
Prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu a fost proprietatea numiţilor C.N. şi R.D., dobândită prin cumpărare, în cote egale de ½ fiecare, şi a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 111/1951.
Conform menţiunilor de carte funciară înscrise la B 3, în anul 1990 a fost radiată casa, ca fiind demolată. Apoi, în anul 1994, pe terenul în litigiu a fost edificat Complexul comercial cu cămin de bătrâni, proprietar asupra construcţiilor fiind Forumului Democrat al Germanilor care deţine şi un drept de concesionare asupra terenului în litigiu.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 1439 din 03 septembrie 1990, contestatoarea este moştenitoarea fostului coproprietar tabular al cotei de ½ din imobil, C.N.. În această calitate, cu notificarea nr. 5 din 31 octombrie 2001, contestatoarea a solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul identificat mai sus.
Prin dispoziţia nr. 1788 din 29 iulie 2008, au fost acordate contestatoarei despăgubiri băneşti pentru cota de ½ din imobil, în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005. Pentru cealaltă cotă de ½ din imobil, cererea a fost respinsă pe motiv că notificatoarea nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a dreptului de proprietate invocat.
Contestatoarea a susţinut că, în speţă, se impunea restituirea în natură a cotei de ½ din teren, în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că, în asemenea cazuri, terenul ce constituie obiect al unui contract de concesiune, poate fi restituit în natură.
Cum din datele de carte funciară rezultă că întreg terenul a fost concesionat Forumului Democrat al Germanilor, deci inclusiv cota de ½ a autorului contestatoarei, în raport de dispoziţiile legale citate mai sus, se impunea restituirea în natură a acestei cote de ½, şi nu acordarea de despăgubiri pentru cota-parte de 1/2, aşa cum nelegal a procedat intimatul.
Prin urmare, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, a fost admisă contestaţia, a fost anulată în parte dispoziţia nr. 1788 din 29 iulie 2008, emisă de intimat, s-a dispus restituirea în natură a cotei de ½ parte din terenul înscris în C.F. nr. 205 Timişoara, nr. cadastral 1029, în suprafaţă de 2877 mp şi înscrierea dreptului de proprietate al contestatoarei asupra acestei cote în cartea funciară.
Prin Decizia civilă nr. 28 A din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâţilor Municipiul Timişoara, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara.
S-a reţinut că, potrivit concluziilor expertului S.I., imobilul ce face obiectul cauzei este imobilul menţionat în dosar ca fiind situat în Timişoara. Conform planului C.F. S., imobilul de la nr. 12 este amplasat pe nr. top. 1029. Casa evidenţiată pe planul SC S., ce a aparţinut reclamantei, nu mai există pe teren, fiind demolată.
Pe terenul în litigiu s-a construit un „complex social cultural A.M.G." cunoscut sub numele: Casa A.M.G., în care funcţionează un spital. Această construcţie a fost edificată în baza autorizaţiei nr. 191 din 03 aprilie 1991, înregistrată la Primăria Timişoara cu nr. 12313 din 22 martie 1991. Construcţiile sunt amplasate atât pe nr. top. 1029 (de pe nr. top. 1029) cât şi pe nr. top. 1028 (de la vechiul nr. 10), acesta fiind şi motivul pentru care actuala adresă a Casei A.M.G. este la nr. 10-12. În total, suprafaţa considerată construită este de 2071 mp Procentual, din suprafaţa de 2878 mp, suprafaţa construită reprezintă 72%, fără a lua în considerare locurile de parcare.
Raportat la situaţia imobilului nou edificat pe teren (amplasarea construcţiilor şi a spaţiilor tehnice, acces auto la subsol, traseul canalizării şi al bazinului), nu există teren liber de construcţii. Acestea sunt susţinute cu planul de situaţie, scara 1:500, aflat la fila 27, dosar apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Acest text de lege, însă, are în vedere ipoteza în care construcţiile noi sunt edificate de către proprietarul terenului, şi nu cea în care aceste construcţii sunt ridicate de către un terţ (cazul de speţă, concesionarul Forumul Democrat al Germanilor din Banat).
Art. 14 din Legea nr. 10/2001 prevede că „dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii".
Faţă de situaţia de carte funciara, respectiv concesionarea de către Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, a întregului teren, în favoarea Forumului Democrat al Germanilor din Banat, şi dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001, Curtea a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, neexistând nici o piedică la restituirea în natură a terenului, fostă proprietate a antecesorilor reclamantei, noul proprietar, potrivit legii, subrogându-se în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare.
În ceea ce priveşte competenţa instanţei de judecată de a soluţiona pe fond, direct notificarea, Curtea, a reţinut că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, „Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".
În legătură cu ducerea la îndeplinire a acestei dispoziţii, prin art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege se prevede că „persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni (prelungit, succesiv, prin OUG nr. 109/2001 şi nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului", precizându-se, totodată, că „în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil".
Totodată, prin art. 26 alin. (3) din legea menţionată s-a precizat că „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Or, din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) şi art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa, investită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă decizie/dispoziţie de restituire în natură.
Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i s-a acordat prin lege, instanţa judecătorească, cenzurând Decizia/dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerinţelor legii, o va anula, dispunând ea însăşi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat cerere de recurs la data de 5 mai 2010, pârâţii Municipiul Timişoara, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Din conţinutul dosarului administrativ rezultă că imobilul-construcţie a fost demolat, iar pe teren s-a edificat „curte şi complex comercial cu cămin bătrâni", proprietatea Forumului Democrat al Germanilor din Banat.
În urma soluţionării dosarului, prin dispoziţia emisă, s-a dispus, pentru cota ½ parte din imobilul „casă şi curte în strada G. nr. 12" situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 205 Timişoara, nr. top. 1029, acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată prin OUG nr. 81/2007, reclamantei.
Prin dispoziţia emisă s-a constatat că imobilul construcţie a fost demolat iar pe terenul în speţă s-a edificat „curte şi complex comercial cu cămin de bătrâni" proprietatea Forumului Democrat al Germanilor din Banat, construcţie edificată în baza unei autorizaţii de construire emisă în mod legal.
Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv, s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţi de teren rămasă liberă pentru suprafaţa de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Instanţa de apel a dispus efectuarea unui raport de expertiză care a constatat faptul că terenul în litigiu este ocupat în proporţie de 72% de construcţii, fără lua în considerare locurile de parcare. De asemenea, în concluziile raportului expertiză se specifică faptul că nu există teren liber de construcţii.
Chiar şi în această situaţie instanţa de judecată a respins apelul pârâţilor, menţinând hotărârea primei instanţe de restituire în natură a cotei de ½.
Acelaşi act normativ, adică art. 10 din Legea nr. 10/2001, menţionează că, se pot restitui în natură doar acele terenuri pe care s-au ridicat construcţii neautorizate, după data de 01 ianuarie 1990.
Instanţa de judecată în pronunţarea hotărârii a fost vădit imparţială, deoarece invocând dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 a omis să menţioneze faptul că pe terenul asupra căruia dispune restituirea în natură se află edificată o construcţie constând într-un Complex cu cămin de bătrâni, clădire care a fost edificată în baza unei autorizaţii de construire.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
În fapt, instanţele fondului, singurele abilitate să lămurească împrejurările de fapt ale cauzei, au reţinut că imobilul în litigiu a fost proprietatea numiţilor C.N. şi R.D., dobândită prin cumpărare, în cote egale de ½ fiecare, respectiv că a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 111/1951.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 1439 din 03 septembrie 1990, contestatoarea este moştenitoarea fostului coproprietar tabular al cotei de ½ din imobil, C.N.
Conform menţiunilor de carte funciară înscrise la B 3, în anul 1990 a fost radiată casa, ca fiind demolată. În 1994, pe terenul în litigiu a fost edificat Complexul comercial cu cămin de bătrâni, proprietar asupra construcţiilor fiind Forumului Democrat al Germanilor care deţine şi un drept de concesionare asupra terenului în litigiu.
Instanţele fondului au reţinut în mod explicit că, din datele de carte funciară, a rezultat că întreg terenul a fost concesionat Forumului Democrat al Germanilor, deci inclusiv cota de ½ a autorului contestatoarei.
Instanţa de apel a constatat că, pe teren s-a construit un „complex social cultural A.M.G.", cunoscut sub numele Casa A.M.G., în care funcţionează un spital.
Această construcţie a fost edificată în baza autorizaţiei nr. 191 din 03 aprilie 1991, înregistrată la Primăria Timişoara cu nr. 12313 din 22 martie 1991.Raportat la situaţia imobilului nou edificat pe teren (amplasarea construcţiilor şi a spaţiilor tehnice, acces auto la subsol, traseul canalizării şi al bazinului), nu există teren liber de construcţii. Acestea sunt susţinute cu planul de situaţie, scara 1:500, aflat la fila 27, dosar apel.
În raport de situaţia de fapt pe deplin stabilită în dosar, în mod corect contestatoarea a susţinut temeinicia şi legalitatea restituirii în natură a cotei de ½ din teren, în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, care prevăd în mod expres că, în asemenea cazuri, terenul ce constituie obiect al unui contract de concesiune, poate fi restituit în natură.
În drept, art. 14 din Legea nr. 10/2001 prevede că „dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii".
Invocarea de către recurenţii-pârâţi a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent"- nu poate fi primită, întrucât acest text de lege, are în vedere ipoteza în care construcţiile noi sunt edificate de către proprietarul terenului, şi nu cea în care aceste construcţii sunt ridicate de către un terţ (cazul de speţă, concesionarul Forumul Democrat al Germanilor din Banat).
În considerarea tuturor acestor argumente de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, respectiv instanţa de apel, au făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, neexistând nici o piedică la restituirea în natură a terenului, fostă proprietate a autorului reclamantei, noul proprietar, potrivit legii, subrogându-se în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare.
În ceea ce priveşte competenţa instanţei de judecată de a soluţiona pe fond, direct notificarea, Înalta Curte, a avut în vedere nu doar dispoziţiile art. 21 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 26 alin. (3), cu referire la dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată - redate în expunerea de motive a deciziei atacate cu recurs - ci şi Decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii( redate în cuprinsul deciziei atacate), obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
Din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) şi art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa, investită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă decizie/dispoziţie de restituire în natură.
În virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i s-a acordat prin lege, instanţa judecătorească, cenzurând Decizia/dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerinţelor legii, o va anula, dispunând ea însăşi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
O astfel de soluţie se impune şi pentru că, în îndeplinirea atribuţiei de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurilor reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui şi asupra eficienţei soluţiei pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deţinătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuţia instanţei judecătoreşti de a soluţiona calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziţii în locul celei pe care o anulează, cu impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicţie, nelimitată în această materie prin vreo dispoziţie legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, luând în considerare dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, în circumstanţele pe deplin stabilite ale cauzei, care au evidenţiat inclusiv faptul că pe terenul în litigiu se află edificată o construcţie - constând într-un Complex cu cămin de bătrâni - clădire edificată într-adevăr în baza unei autorizaţii de construire, dar care nu se constituie într-o chestiune relevantă, faţă de caracterul explicit al textului de lege sus-menţionat (text de lege care nu distinge în raport de chestiunea de fapt invocată – existenţa autorizaţiei de construire).
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara, prin primar şi Consiliul local al municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 28A din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 609/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5524/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
