ICCJ. Decizia nr. 609/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 609/2011
Dosar nr. 3884/105/2006
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, reclamanţii M.A.M. şi D.I. au solicitat obligarea pârâtei Primăria Mizil să finalizeze procedura administrativă prealabilă privind notificarea prin care au solicitat retrocedarea în natură a conacului Mărăcini şi a terenului aferent acestuia în suprafaţă de 215 ha, ce a aparţinut autorului lor, I.(I.)P.R.
La data de 27 iunie 2006 şi 01 septembrie 2006, contestatorii şi-au precizat acţiunea, în sensul că au solicitat judecarea în fond a notificării nr. 148/2001 şi obligarea intimatei să le restituie Conacul Mărăcini şi suprafaţa de teren aferentă de 165 ha, situate pe raza oraşului Mizil, cu motivarea că aceste imobile cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001 în condiţiile în care au fost preluate de IAS, iar terenurile au fost trecute în intravilan.
De asemenea, prin contestaţia înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. 3916/105/2007, contestatorii M.A.M. şi D.I. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 874 din 30 mai 2007 emisă de pârâta Primăria Mizil, prin care a fost soluţionată notificarea nr.148/2001, precum şi obligarea intimatei să emită titluri de valoare nominală pentru Conacul Mărăcini până la concurenţa sumei de 100.000 dolari SUA şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 165 ha, aferentă acestuia.
În şedinţa din 4 septembrie 2007, Tribunalul a dispus conexarea dosarului nr. 3916/105/2007 la prezentul dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 1579 din 03 iunie 2008, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins atât acţiunea principală, completată şi precizată, cât şi contestaţia conexată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că numitul I.P.R. a dobândit un teren în suprafaţă de 112 ha şi toate construcţiile amplasate pe acesta, reprezentând Moşia Mărăcini, însă în perioada 1945-1948, cu ocazia aplicării Legii reformei agrare şi a Decretului-lege din 2 martie 1949, s-au expropriat de la acesta diferite suprafeţe de teren. Autoarea contestatorilor, N.L., este moştenitoarea defunctului R.P.I., astfel cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 431/2003 a Judecătoriei Mizil. Totodată, numiţii R.F. şi P.I.R. au dobândit terenuri în suprafaţă totală de 97 ha şi 94,43 ha, reprezentând Moşia Mărăcini, ce au fost expropriate în baza aceloraşi acte normative.
Faţă de împrejurarea că terenurile solicitate de contestatori, reprezentând Moşia Mărăcini, se aflau în extravilan la data preluării şi având în vedere că actele normative în baza cărora au fost expropriate nu formează obiectul Legii nr. 10/2001, cererea de restituire este supusă dispoziţiilor Legilor fondului funciar, o dovadă în acest sens fiind titlul de proprietate nr. 94057/2005, în baza căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea autoarei contestatorilor pentru terenul în suprafaţă de 50 ha, care a făcut parte din aceeaşi Moşie Mărăcini.
Mai mult, din cuprinsul raportului de expertiză topometrică dispus de instanţă, reiese cu certitudine că întregul teren în litigiu, în suprafaţă de 165 ha, a format obiectul Legilor fondului funciar şi nu a Legii nr. 10/2001, întrucât o parte din această suprafaţă, respectiv 115 ha, a fost reconstituită unor terţe persoane în baza Legilor fondului funciar, iar cealaltă parte constituie proprietate publică şi privată, neputând face obiectul Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat că şi pretenţiile privind acordarea de măsuri reparatorii pentru Conacul Mărăcini sunt neîntemeiate, deoarece nu s-a făcut dovada preluării acestuia de la defunctul I.R., în ce a constat această construcţie, data la care ar fi fost preluată de stat şi oricum, contestatorii nu au dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru această construcţie, atâta vreme cât terenurile în litigiu aferente acesteia nu fac obiectul legii de reparaţie.
Împotriva hotărârii tribunalului au declarat apel contestatorii M.A.M. şi D.I.
Prin Decizia nr. 219 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de contestatori, a schimbat în tot sentinţa primei instanţe, iar pe fond, a admis în parte contestaţia conexă, a anulat dispoziţia nr. 874/2007 emisă de intimat, a constatat că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 165 ha situat în raza administrativă a oraşului Mizil, respingând în rest contestaţia conexă. Prin aceeaşi decizie, intimata a fost obligată la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către contestatori.
Curtea de apel a reţinut în considerentele hotărârii sale, în ce priveşte cererea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc sau acţiuni pentru conac, că aceasta este neîntemeiată, deoarece reclamanţii nu au produs dovezi că acel cumpărător din actul de proprietate exhibat ca titlu este una şi aceeaşi persoană cu autorul contestatorilor, iar în raportul de expertiză s-a menţionat că imobilul nu a putut fi identificat întrucât nu au existat acte, constatările făcându-se numai pe baza susţinerilor contestatorilor.
În ce priveşte terenul în suprafaţă de 165 ha, din care 115 ha teren extravilan şi 50 ha teren intravilan, solicitat de contestatori a fi restituit în natură, curtea de apel a apreciat că, faţă de constatările efectuate de expert în sensul că pe acest teren se află amplasate diferite construcţii, se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, contestatorii făcând dovada atât a calităţii lor de persoane îndreptăţite, cât şi a dreptului de proprietate asupra acestora.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs contestatorii M.A.M. şi D.I. şi pârâta Primăria oraşului Mizil.
În recursul lor, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au formulat următoarele critici.
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu s-au acordat despăgubiri băneşti pentru conac şi nu s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 165 ha.
Construcţiile de pe moşia Mărăcini au fost preluate în temeiul Decretului nr. 83/1949 de la autorul reclamanţilor I.R., fiind demolate la data apariţiei Legii nr. 10/2001, astfel că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii potrivit acestui act normativ.
În ce priveşte terenurile, se poate retroceda în natură o suprafaţă de aproximativ 100 ha, reconstituită în favoarea lui R.I., întrucât prin sentinţa civilă nr. 1244/2004 a Judecătoriei Mizil s-a dispus anularea contractului de vânzare – cumpărare intervenit între acesta şi SC H. SA, astfel că terenul a reintrat în administrarea Primăriei.
Solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru a identifica conacul şi a se dispune acordarea de măsuri reparatorii pentru acesta.
Pârâta Primăria oraşului Mizil şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7-10, formulând următoarele critici:
Terenul în litigiu nu poate fi retrocedat în baza Legii nr. 10/2001 întrucât suprafaţa de 115 ha constituie teren extravilan, iar pentru diferenţa de 50 ha contestatoarelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legilor fondului funciar.
Deşi prin probele administrate nu s-a lămurit regimul juridic al terenurilor revendicate de contestatori, instanţa de apel a dispus acordarea de măsuri reparatorii atât pentru terenurile identificate, cât şi pentru cele neidentificate, dar şi pentru cele ce fac obiectul legilor fondului funciar. Mai mult, instanţa a constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii şi pentru terenuri care au făcut obiectul unor notificări formulate de terţe persoane.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa menţinerii hotărârii tribunalului.
Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:
Curtea de apel a stabilit ca situaţie de fapt că terenul solicitat de reclamanţi a fi restituit în natură, este în suprafaţă de 165 ha, din care 115 ha teren extravilan şi 50 ha teren intravilan şi, faţă de constatările efectuate de expert în sensul că pe terenul situat în intravilan se află amplasate diferite construcţii, a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafaţă, contestatorii făcând dovada atât a calităţii lor de persoane îndreptăţite, cât şi a dreptului lor de proprietate.
În ce priveşte cererea privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc sau acţiuni pentru conac, instanţa de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece reclamanţii nu au produs dovezi că acel cumpărător din actul de proprietate exhibat ca titlu este una şi aceeaşi persoană cu autorul contestatorilor, iar în raportul de expertiză s-a menţionat că imobilul nu a putut fi identificat întrucât nu au existat acte, constatările făcându-se numai pe baza susţinerilor contestatorilor.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi „terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstruirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".
Acest text vine să definească obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, în corelaţie cu art. 1 şi art. 6, în sensul că precizează categoria de imobile care, prin regimul lor juridic, făceau posibilă reparaţia în baza legilor fondului funciar.
În speţă, expertizele efectuate în cauză - la instanţele de fond şi apel - având conţinut identic şi efectuate de acelaşi expert, au stabilit că terenul solicitat de reclamanţi este în suprafaţă de 165 ha, din care 115 ha teren extravilan – reconstituit în totalitate foştilor proprietari în baza Legilor fondului funciar - şi 50 ha teren intravilan.
Faţă de aceste constatări ale expertului, instanţa de apel a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă. Or, dacă întreaga suprafaţă a format obiectul legilor fondului funciar, ar însemna că Decizia a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor legale enunţate.
De altfel, din susţinerile părţilor rezultă că au mai existat şi alte litigii în legătură cu „Moşia Mărăcini", iar instanţa de apel nu a verificat ce anume s-a soluţionat cu putere de lucru judecat în legătură cu drepturile ce fac obiectul prezentei cauze.
Pe de altă parte, în raportul de expertiză efectuat la instanţa de apel (filele 104-106), expertul arată că „terenurile din intravilan nu se pot identifica prin metode topografice/cadastrale. Eu personal nu pot să le identific pe baza documentelor/planurilor existente la dosar şi a celor prezentate de părţi. Am întocmit schiţe de plan pentru terenurile din intravilan identificate de contestatori şi apărătorii acestora."
În continuare, expertul arată că „obiectivele expertizei nu sunt îndeplinite la nivelul exigenţelor instanţei sau al cerinţei contestatorilor. Am răspuns la obiective după posibilităţile mele. Este foarte probabil ca un alt expert topo să aducă elemente noi, utile instanţei pentru soluţionarea acestui litigiu."
În aceeaşi expertiză, la pct. 5 se arată: „Prin reforma administrativă din anul 1968, unele terenuri care erau în intravilan sunt acum în extravilan, datorită dispariţiei unor localităţi. Pe de altă parte, prin extinderea fostei comune Mizil şi transformarea acesteia în oraş, anumite terenuri care erau în extravilan sunt acum în intravilan. Terenul în litigiu în suprafaţă de 165 ha a făcut parte din Moşia Mărăcini"
Aşa fiind, se constată că expertul nu a identificat regimul juridic al terenurilor solicitate de contestatori, pentru ca instanţa să fie în măsură să stabilească legea aplicabilă şi, în raport de aceasta, să soluţioneze contestaţia.
Faţă de această împrejurare, instanţa de apel nu s-a preocupat să dispună efectuarea unei noi expertize pentru lămurirea situaţiei de fapt, potrivit dispoziţiilor art. 212 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât situaţia de fapt să fie pe deplin lămurită.
Date fiind toate aceste lipsuri şi inadvertenţe, care fac ca situaţia de fapt să nu fie pe deplin lămurită şi având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte se află în imposibilitatea de a aplica ea însăşi dispoziţiile legale, astfel că se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru efectuarea unei noi expertize, cu aceleaşi obiective, prevăzute în încheierea de şedinţă de la termenul din 12 noiembrie 2008 (fila 59, dosar apel), desemnând fie un alt expert, fie o comisie de 3 experţi, conform art. 202 C. proc. civ., având în vedere că expertul T.A., care a efectuat expertizele în primul ciclu procesual a declarat că „a răspuns la obiective după posibilităţile sale, fiind foarte probabil ca un alt expert topo să aducă elemente noi, utile instanţei pentru soluţionarea acestui litigiu."
Recurenta - pârâtă a susţinut în cererea sa de recurs că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha, în baza Legii nr. 1/2000, că imobilele identificate de expert au fost solicitate de contestatoare prin notificarea nr. 196 din 24 august 2005, precum şi faptul că instanţa a constatat dreptul acestora la măsuri reparatorii pentru terenuri care au făcut obiectul unor notificări formulate de alte persoane.
Totodată, reclamantele susţin că se poate retroceda în natură o suprafaţă de aproximativ 100 ha, reconstituită în favoarea lui R.I., întrucât prin sentinţa civilă nr. 1244/2004 a Judecătoriei Mizil s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între acesta şi SC H. SA, astfel că terenul a reintrat în administrarea Primăriei.
Sub acest aspect, părţile solicită instanţei de recurs reevaluarea probelor şi verificări de fapt care sunt incompatibile cu structura acestei căi de atac.
Dat fiind că se va dispune casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmează ca instanţa de trimitere să aibă în vedere şi aceste critici de netemeinicie, dar, deopotrivă, urmează a verifica dacă reclamanţii deţin calitatea de persoane îndreptăţite în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, aspect invocat de pârâtă, cu referire la vocaţia acestora la succesiunea persoanei care deţinea calitatea de proprietar la momentul preluării.
Întrucât Înalta Curte nu poate aplica dispoziţiile legale incidente cauzei la o situaţie de fapt care nu a fost pe deplin lămurită, urmează ca, în baza art. 314 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursurile să fie admise, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru ca aceasta să stabilească pe deplin situaţia de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de contestatorii M.A.M. şi D.I. şi de pârâta Primăria oraşului Mizil împotriva deciziei nr. 219 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 687/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 570/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
