ICCJ. Decizia nr. 687/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 687/2011
Dosar nr. 557/99/2007
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 3503 din 4 decembrie 2006, Primarul Municipiului Iaşi, în soluţionarea notificării formulată de I.M.D. şi I.P.D., a respins cererea de restituire în natură a imobilului din Iaşi, (teren şi construcţie) şi a propus acordarea despăgubirilor, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafaţa de 733 mp teren şi pentru construcţia demolată, în cote de 11/32 pentru fiecare din cei doi notificatori.
A declinat competenţa de soluţionare a notificării vizând suprafaţa de 1767 mp teren, situat la aceeaşi adresă poştală, în favoarea deţinătorului, Ministerul Apărării Naţionale.
La 25 ianuarie 2007, persoanele îndreptăţite au contestat această dispoziţie, solicitând instanţei – în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iaşi şi Ministerul Apărării Naţionale - să oblige pârâtul de rang 1 să emită o nouă dispoziţie prin care imobilul să le fie retrocedat în natură şi să facă aplicaţiunea prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a stabili că îi revine fiecăruia cota de ½ din imobil.
Totodată, s-a mai solicitat, ca pârâtul să fie obligat la restituirea în natură a întregii suprafeţe de teren preluată abuziv, respectiv 2500 mp.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1952 din 26 noiembrie 2008, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de chematul în garanţie, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A respins excepţiile prematurităţii acţiunii şi necompetenţei teritoriale a instanţei, invocate de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
A respins ca nefondată acţiunea, formulată în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Iaşi şi Ministerul Apărării Naţionale şi pentru lipsa calităţii procesuale pasive, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că pentru a se face aplicaţiunea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 cei în cauză trebuiau să facă dovada că autorul lor a deţinut în proprietate întregul imobil sau ar fi avut vocaţie succesorală pentru cota de 1/1 din imobil.
Or, se arată, la data preluării abuzive, conform deciziei nr. 470 din 10 iulie 1952, proprietari ai imobilului erau succesorii lui T.C. (decedat în 1942) respectiv T.A.M., în calitate de soţie, T.S.I. şi T.A., în calitate de fii.
Astfel, calitatea de moştenitor a lui T.A. după T.C. şi implicit calitatea acestuia de coproprietar al imobilului la data preluării, rezultă din actul menţionat, respectiv încheierea Tribunalului Popular Iaşi, prin care s-a dispus trecerea imobilului în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 111/1951, precum şi din certificatul de calitate de moştenitor nr. 46/2003.
Ca atare, s-a reţinut că în mod corect, prin dispoziţia atacată, s-a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la cota de 2/3 din imobil.
Cât priveşte cererea de restituire în natură, aceasta a fost corect respinsă, chiar expertizele efectuate în cauză învederând că imobilul clădire a fost în totalitate refăcut de Ministerul Apărării Naţionale, iar suprafaţa de teren solicitată, este integral ocupată de detalii de sistematizare.
Apelul formulat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 52 din 24 martie 2010, a schimbat în parte hotărârea primei instanţe şi admiţând contestaţia, a anulat în parte dispoziţia, în sensul că a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea despăgubirilor şi pentru suprafaţa de 884 mp, situată în Municipiul Iaşi, pe lângă suprafaţa de 733 mp pentru care s-au propus deja despăgubiri prin dispoziţia nr. 3503/2006, în cotă de 1/1.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru se a pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a stabilit greşit întinderea dreptului persoanelor îndreptăţite sub aspectul cotei de proprietate, a suprafeţei de teren şi construcţiilor preluate de stat, cu titlu sau fără titlu.
Faptul că în actul de preluare s-au înscris numai 2500 mp, nu înlătură caracterul preluării abuzive a imobilului în totalitate, astfel cum este definit în art. 2 lit. e), din Legea nr. 10/2001, diferenţa de 884 mp stabilindu-se, ca fiind preluată fără titlu.
Cât priveşte întinderea dreptului, sub aspectul cotei, din probele administrate rezultă că reclamanţii sunt, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, în ramura lui T.S., prin T.M.R., decedată la 16 iulie 1999, în cota de 1/1 din 733 mp, plus 884 mp, teren de utilitate publică, deţinut de Municipiul Iaşi.
Tot astfel, s-a reţinut că nu se impune examinarea criticilor pe fondul litigiului, privind partea din imobil deţinută de Ministerul Apărării Naţionale, care face obiectul unui alt dosar, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
În cauză, au declarat recurs în termen legal contestatorii I.M.D. şi I.P.D. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul greşitei reţineri a imposibilităţii restituirii în natură a nemişcătorului, în condiţiile în care, se arată, s-a probat că suprafaţa de 884 mp, este liberă, în înţelesul legii speciale, nefiind afectată unor detalii de sistematizare sau altor lucrări.
Astfel, construcţiile edificate pe această suprafaţă sunt ori construcţii demontabile, ori ridicate fără autorizaţie, caz în care nu se poate reţine condiţia premisă, consemnată în art. 10 alin. (2) din lege şi care ar face într-adevăr, imposibilă restituirea în natură.
Tot astfel, se mai arată, deşi a fost parte din proprietatea preluată în anul 1952, şi a făcut obiect al cererii de restituire, magazia din cărămidă aflată în curtea imobilului, dărâmată ulterior, a fost omisă din dispozitiv, sub aspectul restituirii prin echivalent.
O a 3-a critică adusă deciziei atacate, se referă la greşita respingere a cererii vizând acordarea cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada acestora, până la data pronunţării.
Or, se arată, dovada cheltuielilor de judecată a fost depusă la registratura instanţei, în cursul zilei de 24 martie 2010, dată la care instanţa s-a şi pronunţat.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 10.3 din HG nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, înaintate de a aprecia asupra posibilităţii de a restitui în natură terenul solicitat pe calea notificării, entitatea investită are obligaţia de a identifica cu exactitate imobilul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a acestuia, pentru ca acordarea acestei măsuri reparatorii să nu afecteze existenţa şi utilizarea normală a unor investiţii sau amenajări de utilitate publică.
În cazul când se constată astfel de situaţii, restituirea în natură trebuie limitată numai la terenurile libere sau la acele suprafeţe care nu sunt cuprinse într-un plan urbanistic general sau zonal, respectiv nu sunt destinate a deservi nevoile comunităţii.
În speţă, din actele cauzei rezultă că terenul ce a făcut obiectul dispoziţiei atacate este afectat integral unor amenajări de utilitate publică, respectiv unei construcţii realizată integral din fondurile Ministerului Apărării Naţionale, aflată în administrarea acestuia, anexelor şi utilităţilor aferente: alee asfaltată acces garaje şi conductă subterană gaz (a se vedea, în acest sens, expertizele B.C. şi C.G., f. 266 şi 279 dosar fond).
Ca atare, în mod corect au apreciat instanţele asupra acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, terenul fiind afectat în întregime utilităţii publice.
Cât priveşte critica vizând neacordarea despăgubirilor şi pentru magazia de cărămidă, aflată la data preluării în curtea imobilului, se constată că aceasta a fost formulată omisso medio, direct în recurs, fără a fi reiterată în calea devolutivă de atac, a apelului.
În mod corect a soluţionat instanţa de control judiciar şi cererea vizând acordarea cheltuielilor de judecată - care a fost admisă doar în parte, pentru onorariul aferent expertizei tehnice - în condiţiile în care, până la momentul deliberării, nu erau depuse la dosar chitanţele ce atestă plata onorariului avocaţial.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii I.M.D. şi I.P.D. împotriva deciziei nr. 52 din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 01 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 741/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 609/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
