ICCJ. Decizia nr. 5530/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5530/2011
Dosar nr. 24799/3/2008
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1715 din 14 noiembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 24799/3/2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii N.Ş.R.B., N.D.A., N.D.N. şi S.V.C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că, din procesul-verbal privind înfiinţarea cărţilor funciare încheiat sub nr. 5969/1940 la data de 24 mai 1940, rezultă că numitul V.P.D. deţinea în proprietate un teren în suprafaţă de 606 mp pe care erau edificate două construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 9889 din 17 octombrie 1994 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei N.E. asupra terenului în suprafaţă de 440 mp situat în Bucureşti, sector 1, asupra construcţiei edificate pe acest teren şi au fost obligaţi pârâţii Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA să lase acest imobil în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei. Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 5 mai 1995 N.E. a vândut imobilul amintit reclamantului N.Ş.
La rândul său, reclamantul N.Ş. a formulat acţiune în revendicare împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi SC H. SA, solicitând să i se lase acest imobil în deplină proprietate şi liniştită posesie, acţiunea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 414 din 16 ianuarie 1996 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul civil nr. 15493/1996, rămasă, de asemenea, definitivă şi irevocabilă prin neapelare (fila 8 Dosar nr. 22781/299/07).
A mai reţinut tribunalul că reclamanţii au formulat şi notificare în baza Legii nr. 10/2001, sub nr. 1598/2001, notificarea nefiind soluţionată încă (fila 10 Dosar nr. 22781/299/07).
Din concluziile raportului de expertiză topografie întocmit de expert B.C., rezultă că se solicită un teren care se află în spatele imobilului - proprietatea reclamanţilor, iar terenul are destinaţia de parcare şi o suprafaţă de 202,65 mp (filele 26 şi 43 Dosar nr. 22781/299/07).
Din adresa nr. 721772/5719 din 9 aprilie 2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - D.E.I.C. rezultă că şi după trecerea imobilului în proprietatea statului, la nivelul anului 1986, acesta figura cu teren în suprafaţă de 483 mp şi 200 mp construcţii (fila 41 Dosar nr. 22781/299/07).
Aşadar, titularul dreptului de proprietate în calitate de moştenitor a fost N.E., care în urma revendicării imobilului trecut în proprietatea statului s-a declarat mulţumită cu suprafaţa de teren de 440 mp, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 9889 din 17 octombrie 1994 pronunţată în Dosar nr. 4494/1992, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pe care nu a înţeles să o conteste, hotărârea devenind irevocabilă prin neapelare, hotărârea fiind trecută în puterea de lucru judecat.
Împrejurarea că ulterior această hotărâre a fost desfiinţată, fiind respinsă acţiunea, nu este nici ea lipsită de interes, cu atât mai mult cu cât astfel cum s-a reţinut, reclamanţii au obţinut recunoaşterea dreptului de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 5 mai 1995, prin sentinţa civilă nr. 414 din 16 ianuarie 1996 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 15493/1996, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, acţiunea în revendicare fiind admisă tot în limitele contractului de vânzare-cumpărare (fila 8 Dosar nr. 22781/299/07).
La rândul lor, reclamanţii au dobândit imobilul prin cumpărare, astfel că potrivit principiului nemo ad allium plus iuris tranfere potest, quam ipse habet nimeni nu poate transfera mai multe drepturi decât are în patrimoniu, reclamanţii nu puteau dobândi mai multe drepturi decât a avut autoarea acestora, numita N.E., atât în calitatea sa de vânzător, cât şi în calitatea sa de moştenitor al numitului V.P.D., proprietar la data preluării imobilului în proprietatea statului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel de către N.Ş.R.B., N.D.A., N.D.N. şi S.V.C., cu respectarea termenului prevăzut de art. 284 C. proc. civ., sentinţa fiind comunicată apelanţilor la data de 14 ianuarie 2009 conform dovezilor aflate la filele 18 - 21 dosar fond.
În motivele de apel se critică sentinţa arătându-se că este nelegală şi netemeinică pentru că reclamanţii N.Ş.R.B., N.D.A., N.D.N. şi S.V.C. sunt moştenitorii numitei N.E., mama acestora, astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moştenitor din 14 septembrie 2006 emis de B.N.P. C.A.P. în Dosarul nr. 68/2006.
La rândul său moştenitoarea N.E. este moştenitoarea numitului V.P.D., tatăl autoarei şi bunicul reclamanţilor, proprietarul imobilului situat în Bucureşti, sector 1, astfel cum rezultă din copia actului de proprietate emis de arhivele statului.
Prin sentinţa civilă nr. 9889 din 17 octombrie 1994 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă, s-a constatat că N.E. este proprietara imobilului situat în Bucureşti, sector 1, iar faptul că instanţa a statuat numai asupra suprafeţei de 440 mp din suprafaţa totală de 606 mp proprietatea autorului reclamantei V.P.D. înscrisă în cartea funciară din anul 1940, dovedeşte că a hotărât şi asupra faptului că reclamanta N.E. este moştenitoarea legală a autorului său, V.P.D.
Apelanţii mai arată că măsura de preluare a imobilelor a avut caracter abuziv fiind încălcate prevederile art. 4 din Decretul nr. 224/1951 şi dispoziţiile art. 480, 481 C. civ. Pe de altă parte, Decretul nr. 224/1951 este în dezacord cu legea fundamentală în vigoare la data adoptării acesteia care reglementa un singur mod de preluare a proprietăţii particulare de către stat, respectiv acela al exproprierii, astfel încât, consideră apelantul, decretul menţionat este neconstituţional deoarece reglementează alt mod decât acela reglementat de Constituţie. Mai mult, prevederile Decretului nr. 224/1951 derogă în mod abuziv şi de la legea cadru respectiv C. civ. art. 480-481.
Apelanţii menţionează că în prezentul dosar solicită revendicarea suprafeţei de 166 mp situată în Bucureşti, sector 1, deoarece în baza sentinţei civile nr. 9889/1994 autoarea N.E. a încheiat cu N.Ş. contractul de vânzare-cumpărare din 5 mai 1995 pentru suprafaţa de 440 mp, iar prin sentinţa civilă nr. 414/1996, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat că N.Ş. este cumpărător de bună-credinţă a acestui imobil şi a obligat Consiliul Local al Municipiului Bucureşti să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie acelaşi imobil.
Apelanţii mai arată că titlul lor de proprietate este valabil şi mai bine caracterizat şi îndeplineşte toate condiţiile unui titlu autentic, fiind preferabil şi în cazul unei revendicări imobiliare dacă titlurile provin de la autori deosebiţi, instanţa urmează să compare drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, dând câştig de cauză celui care e dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, Legea nr. 247/2005 dispunând în acest sens.
De asemenea, apelanţii arată că titlul pârâtului emană de la un non dominus, Decretul nr. 224/1951, neavând niciodată efecte legale, ci doar a constituit justificarea abuzurilor statului comunist.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 561/ A din 28 septembrie 2010 a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să predea reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 166 mp teren.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, terenul, în suprafaţă de 606 mp, compus din curte şi două corpuri de clădire, corp principal cu subsol, parter (prăvălie + 4 camere şi bucătărie) şi corp mic (parter + magazie) a aparţinut lui V.D. în baza Ordonanţei de adjudecare din 1911. Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 9899 din 17 octombrie 1994 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, imobilul din București, compus din construcţie şi teren a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 pentru neachitarea impozitelor aferentelor. Această măsură a fost considerată abuzivă fiind aplicată cu încălcarea art. 4 din Decretul nr. 224/1951, art. 480 şi 481 C. civ. şi cu legea fundamentală în vigoare la data adoptării decretului.
Prin sentinţa menţionată a fost admisă acţiunea şi s-a constatat că N.E. este moştenitoarea foştilor proprietari, că este proprietara imobilului, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 440 mp şi au fost obligate pârâtele Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA să-i lase în deplină proprietate imobilul.
Prin sentinţa civilă nr. 414 din 16 ianuarie 1996 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 15493/1996, s-a constatat că reclamantul N.Ş. este cumpărător de bună-credinţă al imobilului situat în Bucureşti, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 440 mp şi construcţie existentă, consfinţindu-se astfel, conţinutul contractului de vânzare-cumpărare din 5 mai 1995, autentificat la notariatul de Stat Local Sector 1.
N.E. a formulat notificarea din 2001, pentru restituirea diferenţei de suprafaţă de 166 mp, care nu a fost soluţionată, dosarul fiind înaintat D.E.I.C. din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.
N.E. a decedat la data de 22 aprilie 2003, fiind moştenită de N.Ş.R.B., N.D.A., N.D.N. şi S.V.C. conform certificatului de calitate de moştenitor din 14 septembrie 2006 emis de B.N.P. C.A.P.
Ca urmare a faptului că nu a fost soluţionată până în prezent notificarea în baza Legii nr. 10/2001, reclamanţii au formulat acţiune în revendicare pentru restituirea diferenţei de teren de 166 mp, ce a făcut parte din imobilul proprietatea autorului V.D.
Conform expertizei efectuată în apel, fostul imobil teren şi construcţie din sector 1, a avut suprafaţă de 606 mp, conform actelor de proprietate şi planului cadastral întocmit în anul 1966 şi eliberat de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia de cadastru. Lucrările de sistematizare efectuate în zonă au afectat 166 mp care se găseşte pe latura de vest. Această diferenţă de teren de 166 mp ce a făcut parte din suprafaţa iniţială de imobilului este în prezent teren viran, fiind suprafaţă liberă de construcţii şi de reţele edilitare. O parte din această suprafaţă este amenajată ca parcare auto în suprafaţă de 96 mp de către locatari.
Concluziile expertului D.Z., care a efectuat expertiza, au fost în sensul că terenul de 166 mp poate fi restituit propunând două variante.
S-a mai reţinut că, terenul revendicat în suprafaţă de 166 mp şi identificat prin raportul de expertiză efectuat în apel, face parte din suprafaţa de 606 mp ce a aparţinut autorului reclamanţilor (bunicul acestora şi tatăl numitei N.E.) şi care a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv prin Decretul nr. 224/1951.
Aspectele stabilite cu putere de lucru judecat în sentinţa civilă nr. 9889 din 17 septembrie 1994 urmează a fi avute în vedere în sensul că întreg imobilul a fost trecut abuziv în proprietatea statului, cu încălcarea art. 4 din Decretul nr. 224/1951, art. 480 şi 481 C. civ. şi a Constituţiei din anul 1948.
Faptul că autoarea reclamanţilor N.E. nu a revendicat decât 440 mp şi construcţia aferentă nu îngrădeşte dreptul reclamanţilor - moştenitorii acesteia, de a solicita şi restituirea diferenţei de teren, cu atât mai mult cu cât pentru această suprafaţă a fost formulată şi notificare în baza Legii nr. 10/2001, încă nesoluţionată. Până în prezent nu au fost acordate despăgubiri pentru această suprafaţă ca urmare a preluării abuzive de către stat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- În mod greşit instanţa de apel a obligat pârâta să lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 166 mp teren având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 9889/2004 s-a constatat dreptul de proprietate al autoarei reclamanţilor N.E. doar pentru suprafaţa de 440 mp situat în, sector 1. N.E. a vândut reclamanţilor prin contract de vânzare - cumpărare doar suprafaţa de 440 mp teren.
- Reclamanţii şi-au valorificat dreptul de proprietate atât prin autoarea lor N.E. cât şi personal într-o acţiune în revendicare în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi SC H. Nord.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs se constată fondat recursul în considerentele celor ce succed:
Reclamanţii au investit Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare în temeiul dreptului comun respectiv, art. 480 C. civ., cadru procesual şi temeiul de drept fiind respectate întocmai de instanţele fondului.
Revendicarea este o acţiune reală şi petitorie, pentru că reclamantul cere să i se predea bunul în temeiul dreptului său de proprietate.
Într-o astfel de acţiune reclamantul trebuie să dovedească că este titularul dreptului de proprietate, care constituie temeiul acţiunii în revendicare.
În speţa supusă analizei, reclamanţii revendică prin comparare de titluri aşa cum se arată în cererea de chemare în judecată, un teren în suprafaţă de 166 mp situat în Bucureşti, sector 1 invocând drept titlu de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare din 5 mai 1995 în baza căruia au cumpărat de la autoarea lor N.E. suprafaţa de 440 mp situat la adresa indicată mai sus. Pentru această suprafaţă de teren de 440 mp s-a constatat, prin sentinţa civilă nr. 414 din 16 ianuarie 1996 că, reclamantul N.Ş. este cumpărător de bună credinţă.
Ca urmare reclamantul N.Ş. prin acţiunea de faţă nu poate revendica o suprafaţă mai mare de teren decât cea arătată în titlul său de proprietate respectiv, contractul de vânzare-cumpărare din 5 mai 1995 şi confirmat de o hotărâre judecătorească.
Suprafaţa de 166 mp revendicată de la pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General nu a fost valorificată de autoarea reclamanţilor. Aceasta în calitate de moştenitoare al lui V.P.D. la momentul revendicării bunului situat în Bucureşti, sector 1, s-a declarat mulţumită cu suprafaţa de teren de 440 mp situată la această adresă, suprafaţă de teren pe care ulterior a înstrăinat-o fiului său, reclamantului N.Ş.
În concluzie, autoarea N.E. nu putea să transmită prin acte de dispoziţie un bun care nu se afla în posesia sa, şi, pentru care nu deţinea nici un înscris.
Faptul că terenul în discuţie a aparţinut numitului V.P.D. nu este suficient pentru a fi valorificat de reclamanţi printr-o acţiune în revendicare pe dreptul comun, având în vedere caracterele juridice ale acestei acţiuni, a cărei admisibilitate este condiţionată de faptul că, reclamantul trebuie să dovedească că este titularul dreptului de proprietate.
Cum reclamanţii nu au dovedit că sunt titularii dreptului de proprietate şi pentru suprafaţa revendicată de 166 mp, acţiunea în revendicare nu poate fi primită cum, corect a reţinut instanţa fondului.
Considerentele instanţei de apel, invocate ca temei în admiterea acţiunii în revendicare, în sensul că pentru terenul revendicat de 166 mp care face parte din suprafaţa de 606 mp. s-a formulat notificare, ce nu a fost soluţionată, nu au relevanţă în soluţionarea unei acţiuni având ca temei de drept art. 480 C. civ., temei de drept invocat de reclamanţi, iar instanţele de judecată potrivit art. 129 C. proc. civ. sunt obligate să se pronunţe numai cu privire la obiectul dedus judecăţii.
Argumentele reţinute de instanţa de apel, în acest sens, erau legale numai în cadrul unei acţiuni prin care se solicita obligarea pârâtei să soluţioneze notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, deci alt temei de drept, altă acţiune, cu alt obiect.
Aşadar, în raport de cele reţinute este cert că în cauză sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind nelegală, motiv pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge ca nefondat apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 1715 din 14 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva Deciziei nr. 561/ A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanţii N.Ş.R.B., N.D.A., N.D.N. şi S.V.C. împotriva sentinţei nr. 1715 din 14 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5472/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5534/2011. Civil → |
|---|
